"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » „Stâlpi de sare” de Fadia Faqir

Add to favorite „Stâlpi de sare” de Fadia Faqir

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

zgomotele făcute de cei din vilă. Allah-u-Akbar. Muzica aspră

a englezilor. Am urmărit cu privirea soarele ce apunea.

Marea Moartă arăta ca un fir de argint întins până la linia orizontului. Aerul avea gust de sare amară. Soarele ştia că

avea să se scufunde în spatele mării, că avea să moară la sfârşitul zilei, însă niciodată nu se căia. Îşi revenea de fiecare dată şi răsărea din nou. Am preferat să o iau pe scurtătură la întoarcere, călcând pe ţepi şi buruieni. Cărările arătau sumbru, neumblate, palide în strălucirea portocalie a soarelui ce apunea.

Am lăsat repede la pământ legătura grea de vreascuri uscate şi le-am salutat pe Tamam, Hamda şi Halimeh, care stăteau pe saltea în curte.

— Bine ai venit, mătuşă, i-am spus lui Tamam şi i-am sărutat mâna, iar apoi le-am sărutat pe obraz pe Hamda şi Halimeh: bine aţi venit, oaspeţi ai Milostivului.

Nasra se strâmba la Mubarak, care-i răspundea cu hohote cristaline de râs. Am aprins un foc mic şi am fiert ceai cu salvie. Aroma a umplut curtea, livada şi satul, ostoind inimile obosite.

— Am vrut să văd ce mai face nepotul meu. E bine? În curând va începe să meargă, lăudat fie Allah.

Hamda îmi dădu o legătură de curmale proaspete.

— Pentru dinţii lui, freacă-i gingiile cu nişte curmale.

Halimeh nu-şi putea înălţa capul, nu mă putea privi în ochi. Peştera şi Daffash erau o amintire neplăcută ce stătea între noi. Am luat-o de mână şi i-am spus:

— Suntem fiicele zilei de azi, Halimeh.

Ea râse emoţionată şi scoase un pacheţel din partea din faţă a rochiei.

— Ţi-am adus nişte seminţe de plantat în curte.

— De care sunt?

— Roşii, vinete, zucchini, ardei iuţi, pepeni, castraveţi, bame şi iasomie arabă. Raai i-a adus seminţele lui Salih, de la cooperativă.

Am izbucnit în râs.

220

- FADIA FAQIR -

— Dintotdeauna mi-am dorit iasomie. Acum voi avea o grădină aşa cum se cuvine.

— Mănânci de pe urma a ceea ce plantezi, mi-a spus Tamam pufăind din pipă şi a continuat: pot să iau nişte henna de la tine?

— Mătuşă Tamam, eşti prea bătrână pentru aşa ceva, spuse Hamda.

Cu capătul pipei sale lungi, Tamam o lovi peste mână.

— Hei, fetiţo. Nu sunt bătrână.

Au început toate să râdă de faţa indignată a lui Tamam şi de cozile ei încărunţite. I-am privit faţa roşie, ochii mici, buzele strâmbate şi pielea ridată. Inima mătuşii Tamam era încă verde şi tânără, încă aştepta să vină anotimpul recoltei.

Nasra apucă fluierul, care-i atârna de gât, şi-l duse la buze. Ceaiul de salvie fiert la foc de vreascuri, melodiile blânde ale fluierului şi mirosul de tutun ars. Sosirea acasă

după o zi lungă, fierbinte. Am oftat. Strălucirea apusului era acum umbrită de întunericul ce începuse să se lase. Am băut ceai şi am stat de vorbă despre copiii noştri, despre soţii noştri şi despre plantele şi copacii noştri. Am râs de mersul săltăreţ al lui Raai şi de inima lui laşă. Am făcut previziuni pentru anotimpul logodnelor. Tamam spuse:

— Cred că tânărul Murjan a pus ochii pe Jawaher.

— Pe fiica mea? E încă prea mică, mătuşă.

— Are aproape unsprezece ani. Nu e mică.

Nasra împietri când Halimeh întrebă despre Daffash.

— Fratele tău când are să se căsătorească? Mai bine aşa decât să umble după femei străine.

Am ridicat din umeri. Nu aveam nimic de-a face cu Daffash.

— Şeicul Talib îşi caută soţie.

O ureche făcută din cocă, cealaltă din lut. Nu am auzit ce-mi spunea Halimeh.

— Mă poţi ajuta cu ceva, soră?

— Voi fi sprijinul tău.

221

- STÂLPI DE SARE -

— Aş vrea câte un zăvor de metal pentru cele trei uşi şi un gard de fier pentru curte, cu lacăt…

— Să nu-ţi fie teamă, mă întrerupse Tamam.

— Nu mi-e teamă, dar e mai bine să fiu precaută. Sunt o mulţime de străini în sat. Accepţi la schimb două lăzi de portocale?

— Am să-l întreb mai întâi pe Saleh.

Spălându-mă pe faţă, l-am urmărit pe Mubarak cum mergea ţanţoş în spatele găinilor, încercând să-l imite pe cocoşul Sahi.

— Mmmm, mâncare, bolborosea el, iar eu nu mi-am dat seama dacă se referea la el sau la găini.

Pe spiritul Sabhei, bunica mea, zilele treceau şi tot treceau, iar fiul meu creştea repede. Părul întunecat îi înconjura faţa rotundă, deschisă, şi îi încadra ochii mari şi căprui. Picioarele lui arătau acum drepte şi puternice în pantalonii pe care i-i făcuse Halimeh. Am pus nişte grăunţe într-un vas şi i le-am dat lui Mubarak.

— Dă-le de mâncare, haide.

Am împrăştiat câteva grăunţe prin curte, ca să tentez păsările leneşe. Băiatul meu a făcut la fel şi toate păsările au venit la el. I-am cântat:

Cocoş, cocoş, cocoş şi pui.

Găini, găini, găini, găini.

Are sens