Îmi era dor de uguitul porumbeilor şi de liniştea nopţilor.
Câmpurile cu ridichi şi varză întinse de-a lungul malurilor râului se uscaseră din cauza otrăvii pe care maşinile o pufăiau în aer. Până şi oamenii s-au schimbat. Şi-au scos vălurile şi pelerinele şi mergeau acum pe străzi pe jumătate despuiaţi. Un diavol locuia în Amman. Guvernul a construit şcoli pentru băieţi şi fete. Preţul ţesăturilor albastru-deschis a crescut din cauza uniformelor. Copiii se îngrămădeau spre şcoală în fiecare dimineaţă, cu părul umezit să stea lins şi cu genşile pline.
Eu făceam cafeaua, iar apoi îl trezeam pe Abu Saad.
Dimineţile erau cele mai grele pentru că eram teribil de ameţită. Spălatul pe faţă al copiilor, datul de mâncare, fiertul ceaiului şi prepararea laptelui praf îmi ocupau de obicei toată dimineaţa. După ce plecau cu toţii, începeam pregătirea prânzului. Abu Saad îmi cumpărase un radio cu tranzistori pe care îl puneam în dulapul din bucătărie, ca să-l apăr de picăturile de apă ce l-ar fi putut stropi. Îmi plăcea la nebunie să ascult emisiunea de dedicaţii.
Ochii tăi pot răni şi tămădui.
Dacă tu mă vei părăsi…
Am să te urmez mereu.
În urma ta, mereu.
În zilele de vineri invitam toată familia la masa de prânz, inclusiv pe mama şi pe tata, Allah să le binecuvânteze 180
- FADIA FAQIR -
sufletele. Tata fuma narghilea cu soţul meu, iar mama rupea frunze de coriandru ca să le amestece cu bame şi sos de roşii. După ce serveam ceaiul de după-amiază, mă
prăbuşeam în fotoliu. Nici macaraua primăriei n-ar fi reuşit să mă ridice. Băieţii mei făceau tot felul de glume pe seama obiceiului ăsta. „Hajjeh s-a aşezat şi numai Allah ar putea-o face să se ridice.” Picioarele mi se umflaseră ca nişte pepeni şi degetele îmi anchilozaseră. Aveam mâini urâte oricum.
Acum sunt uscate şi netede.
— Şi ale mele sunt netede.
— Ne-am înmuiat.
Um Saad şi-a aşezat eşarfa roz pe cap şi a început să râdă, dar salonul spitalului era plin de tristeţe.
Pipăind teaca şi şuviţa de păr de sub pernă, am întrebat-o pe Um Saad dacă a fost vreodată fericită cu Abu Saad.
— Îmi plăcea tare mult mirosul de caprifoi, însă m-am străduit din toate puterile să mă obişnuiesc cu aroma de iris negru. Duhoarea maţelor îmi întorcea stomacul pe dos. Mi-am îmblânzit stomacul, mi l-am dresat chiar şi să îi placă
duhoarea. Când Abu Saad dormea cu mine, ţineam gura închisă. Aveam un soţ, copii şi nepoţi. Mă obişnuisem cu lipsa conversaţiei dintre noi. Doar coexistam. Îţi place cuvântul ăsta? Fiului meu Walid îi plăcea. Spunea lucruri precum „Eu exist în casa asta. De fapt, coexist cu voi”.
Eu existam. Îţi spun, am încetat să mai visez la a avea sâni mai fermi, picioare mai lungi şi şolduri rotunde. Îmi doream doar o cremă care să oprească trecerea anilor peste faţa mea. Um Gharib fierbea migdale şi castraveţi, iar apoi lăsa amestecul să se răcească. Când îmi întindeam puţin pe faţă, pielea îmi devenea încordată şi simţeam că mi-ar fi crăpat faţa dacă aş fi zâmbit. Dar la ce bun? Când mă
spălam, totul era la fel ca înainte.
— De ce vrei să îţi schimbi înfăţişarea?
— Beduinele sunt altfel. Nu-i aşa? Nu folosesc niciodată
creme şi alte prostii din astea. Sau folosesc?
— Nu, nu folosesc.
181
- STÂLPI DE SARE -
— Sunt mai înţelepte ca noi. Noi ne epilăm picioarele cu ceară, ne tundem, ne dăm cu creion în jurul ochilor, ne vopsim buzele. Problema e că bărbaţii nu observă niciodată
schimbarea. Um Gharib, Allah să o răsplătească, spunea că
suntem doar nişte vase. Aşa ne văd bărbaţii. Asta îi interesează. Şi aşa, soră, m-am obişnuit cu casa de pe Muntele Castelului, cu zgomotul traficului din centrul oraşului, cu pietrele prăfuite ale amfiteatrului roman, cu umplutul stomacurilor şi cu călcatul cămăşilor albe. Am uitat cu totul de Hasan cel Isteţ şi tichia lui. Stăteam la soare, citeam Coranul şi număram boabele mătăniilor.
182
- FADIA FAQIR -
Maha
Oaspeţii paşei au început să sosească, în maşini cu tot felul de forme ciudate care pufăiau fum asemenea pipei lui Tamam. Orezul şi carnea de oaie erau bine făcute, iaurtul era gros şi gustos, pâinea era coaptă, iar migdalele erau descojite şi prăjite. Briza răcorea plitele pe care fierbeau oalele imense.
Mi-am şters fruntea şi pe urmă aproape m-am prăpădit de râs când l-am văzut pe al-Hadi. Cămaşa lui albă era mânjită
cu mizerie şi pătată de sânge. Am râs şi i-am mulţumit mamei pentru rochia mea neagră. Stelele străluceau pe un cer senin, de un albastru-închis. Avea să fie o seară
minunată. M-am spălat pe faţă şi pe mâini, mi-am scuturat praful şi murdăria de pe rochie, apoi am cufundat în iaurt lingura de lemn.
Am gustat iaurtul fierbinte, opărindu-mi limba. Păr blond şi uniforme elegante începură să se strângă în grădină din faţă bine luminată. Am zărit vulturi din aur ce străluceau pe piepturile bărbaţilor. Mâinile au început să-mi tremure. Am aruncat lingura fierbinte în foc şi mi-am şters fruntea.
Munţii. Trupul lui Harb fusese tăiat în două, ca oaia pe care o găteam eu. Nu mai rămăsese nimic din piciorul lui drept.
Muştele agitate îi lingeau frumoşii ochi căprui. Mi-am dus mâinile la cap şi l-am întrebat pe Esrur:
