vreme în urmă, această minciună, răspunse el.

Bunicul mă privi. La fel ca şi părul, sprâncenele lui erau cărunte. Părea că vrea să cântărească dacă sunt suficient de matură, pentru a înţelege toate aceste lucruri.

— Este o poveste foarte complicată.

Făcu un semn spre sanjak- ul aflat pe scrinul lui: o statuie de bronz, a unei păsări, cu un trup destul de mare.

— Ştii cine-i ăsta?

— Bineînţeles că ştiu, am răspuns eu contrariată. Este Melek Taus.

Oare cât de proastă mă credea bunicul? La urma urmei, orice copil de la noi avea idee despre îngerul-păun.

Bunicul dădu din cap mulţumit.

— Corect, confirmă el şi făcu o mică plecăciune în direcţia păunului. Melek Taus este, după cum ştii, îngerul sublim al Domnului. Este cea mai frumoasă dintre toate făpturile luminii, cea desăvârşită. Însă, din păcate, mulţi musulmani cred tocmai contrariul.

— Ce?! am întrebat pe cât de disperată, pe atât de uimită.

De la oamenii din jur auzisem mereu doar ce fiinţă

minunată şi divină e îngerul nostru păun. Şi acum, dintr-odată, aflam că existau şi oameni care credeau contrariul.

Cum de ajunseseră la o idee atât de absurdă?

Totul este o neînţelegere, îmi explică bunicul. Se bazează

pe o întâmplare de demult. Pe atunci, la începutul timpurilor, pe când Dumnezeu a creat pământul şi lumea, le-a poruncit îngerilor să îngenuncheze în faţa lui Adam. Şi ce-au făcut îngerii?

Mă privi iscoditor.

— Au urmat indicaţiile lui Dumnezeu, am ghicit eu.

— Corect. Aşa au făcut. Toţi în afară de unul: Melek

—— 12 ——

—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——

Taus. El a fost singurul care nu a îngenuncheat înaintea lui Adam.

— Asta, înseamnă că el a fost cel care a refuzat să i se supună lui Dumnezeu.

Eram şi mai contrariată.

— Da, aşa a făcut, recunoscu bunicul. Dar avea şi un motiv pentru asta. Fiindcă solicitarea a fost o încercare din partea lui Dumnezeu. Prin ea, a vrut să vadă loialitatea îngerilor: voia să ştie dacă ei îl iubeau într-adevăr doar pe El şi dacă nu se vor pleca în faţa niciunei altei vietăţi.

Înţelegi, acum? Melek Taus nu a îngenuncheat înaintea lui Adam fiindcă întreaga lui iubire era îndreptată numai spre Dumnezeu.

— Deci a trecut proba?

— Da. Singurul înger care I-a rămas loial Domnului său.

De aceea, Dumnezeu a fost foarte mulţumit de el.

— Dar, bunicule! l-am întrerupt eu nerăbdătoare. Atunci care e problema?

— Problema e că musulmanii înţeleg această poveste complet greşit! zise bătrânul agitat. Ei se gândesc că

Dumnezeu e supărat pe Melek Taus. De aceea îi spun

„îngerul căzut” şi sunt de părere că el ar fi întruchiparea răului.

Am deschis larg ochii.

— Ei îl consideră…

— Pssst! zise bunicul şi-mi puse degetul pe buze. Nu ai voie să rosteşti niciodată acest nume. Altminteri, ar trebui să te ucid.

M-am uitat, speriată, spre chipul bunicului şi am căutat semnul ironic pe care îl făcea de obicei cu ochiul. Însă

trăsăturile lui rămaseră aspre; nu glumea.

— Îmi promiţi că nu o vei face niciodată?

— Niciodată, bunicule, am jurat eu strângând din buze ca şi cum aş fi vrut să o demonstrez.

Bunicul începu să cânte încet cu vocea lui de bas, iar eu m-am alăturat cu vocea mea înaltă:

—— 13 ——

—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——

— O, Dumnezeul meu, Tu eşti îngerul, stăpânul lumii; o, Dumnezeul meu, Tu eşti îngerul, regele mărinimos; Tu eşti îngerul măreţului tron; o, Dumnezeul meu, de la începuturile veacurilor ai fost mereu Unul.

După care zâmbi în cele din urmă.

— Melek Tuns e bun şi îndurător. Farida, zise el. Să nu uiţi asta. Indiferent ce spun alţii despre el. Şi să nu ai încredere în el niciodată!

— Niciodată! am repetat eu şi am strâns hotărâtă mâna dreaptă în pumn.

În acea clipă, am priceput întreaga dimensiune a existenţei noastre: musulmanii ne considerau yazidiţi şi slugile principelui iadului! Iar din cauza acestei neînţelegeri tragice,ei ne urau.

Ritualurile religioase din satul nostru erau inseparabil legate de mersul naturii. În fiecare dimineaţă, înainte de a de lumina de ziuă, mă căţăram cu părinţii şi fraţii mei pe acoperiş, pentru a saluta primele raze ale soarelui. Uneori, când era rece, rămâneam în casă – exact în locul în care ajungeau primele sclipiri ale zorilor. Ne întorceam chipurile spre el şi ne deschideam în acelaşi timp palmele, aşa cum o fac musulmanii şi creştinii atunci când se roagă. Apoi ne împreunam mâinile şi spuneam:

— Amin, amin, amin. Binecuvântată fie religia noastră.

Dumnezeu va ajuta religia noastră să supravieţuiască.