Însă mai avea nevoie şi de o soţie. Într-una dintre ieşirile noastre cu maşina la munte, mi-a mărturisit că o fată, de care el se îndrăgostise iniţial, a fost nevoită să-l refuze.
Părinţii ei o promiseseră, din nefericire, unui alt bărbat şi situaţia nu putea fi schimbată. Acum, Delan se străduia să
o cucerească pe Zevin, o verişoară de-a noastră, care îmi era tare dragă.
— Mă voi ruga ca părinţii ei să te accepte, i-am promis fratelui meu.
Căsătoria între verişori era considerată o legătură
acceptabilă fiindcă se presupune că traiul între rude se petrece în deplină armonie.
În satele din împrejurimi locuiau în cea mai mare parte arabi musulmani. Se deosebeau de noi din toate punctele de vedere, nu doar din cel religios. Aveau alte deprinderi, alte tradiţii şi alte obiceiuri. Noi vorbeam kurdă, ei arabă.
Şi fiindcă noi, yazidiţii, nu ne căsătorim decât în cadrul propriului nostru grup religios, nici nu avem vreun fel de legătură de rudenie în acele localităţi.
Însă aveam relaţii de prietenie şi mai ales de afaceri cu musulmanii. Îmi amintesc că în Kocho veneau mereu negustori musulmani, pentru a face comerţ cu fructe sau cu dulciuri. Aceşti negustori erau pentru noi, copiii, bine-veniţi şi chiar şi adulţii se bucurau de mărfurile lor.
Fiecare băiat din sat avea, în plus, un „naş” musulman: acesta era cel care ţinea copilul în braţe atunci când avea loc ceremonia circumciziei, sărbătoare la care se aduna de
—— 10 ——
—— Povestea Faridei. Fata care a invins ISIS ——
obicei întregul sat pentru a asista. De exemplu, atunci când fratele meu cel mai mic, Keniwar, a trecut prin această ceremonie, a fost purtat în braţe de un prieten musulman de-al tatei. Astfel, el a devenit oarecum
„unchiul” lui Keniwar, părintele lui spiritual. Şi chiar dacă
nu exista nicio legătură de rudenie între familiile noastre, naşul musulman şi-a luat angajamentul de a-l ajuta în viitor pe copil şi mai târziu pe bărbat, ori de câte ori va avea el nevoie. În acelaşi timp, se pecetluia astfel şi legătura dintre familia yazidită şi cea musulmană, în speţă
între tata şi prietenul lui de altă religie.
Însă în ciuda unor astfel de alianţe, noi, yazidiţii, nu ne bucuram de o reputaţie bună în rândurile musulmanilor.
Şi o ştiam foarte bine. Mulţi dintre ei nu se ascundeau să
ne arate tot ce simţeau pentru noi: atunci când veneau în satul nostru, refuzau să mănânce din mâncărurile noastre.
Se temeau că ar putea fi „murdărite”. Fiindcă noi punem însă mare preţ pe ospitalitate, luam acest comportament ca pe un afront teribil. De ce aveau ei această părere despre noi este lucrul care îmi fusese în copilărie, de cele mai multe ori, de neînţeles.
Dar bătrânii din sat povesteau că aşa era dintotdeauna.
— Istoria noastră este una a persecuţiei şi a suferinţei, îmi povestea bunicul.
Bunicul din partea tatălui meu locuia, aşa cum se obişnuieşte la noi, în casa de vizavi. Era un om în vârstă, demn, cu o mustaţă căruntă, care purta mereu haine albe tradiţionale simbolizând puritatea.
— Cu toţii ne-au persecutat: kurzii musulmani, guvernatorii şahului iranian şi sultanii osmani. Ne-au masacrat de zeci de ori. De nenumărate ori ne-au răpit femeile, ne-au alungat din ţară şi ne-au ameninţat cu sabia scoasă să ne dezicem de credinţa noastră.
Bunicul îşi trecu mâna peste fruntea lui mare, aspră, în timp ce eu ascultam, pătrunsă de un fior plăcut, aceste istorii terifiante din trecut.
—— 11 ——
—— Farida Khalaf • Andrea C. Hoffmann ——
— Ai grijă, micuţa mea, spuse el, fiindcă ei ne spun abadat al-sheitan: „Cei care se roagă la stăpânul iadului”.
— Acum m-am speriat, totuşi. Dar de ce?
— Fiindcă a existat cineva care a inventat, cu multă
vreme în urmă, această minciună, răspunse el.
Bunicul mă privi. La fel ca şi părul, sprâncenele lui erau cărunte. Părea că vrea să cântărească dacă sunt suficient de matură, pentru a înţelege toate aceste lucruri.
— Este o poveste foarte complicată.
Făcu un semn spre sanjak- ul aflat pe scrinul lui: o statuie de bronz, a unei păsări, cu un trup destul de mare.
— Ştii cine-i ăsta?
— Bineînţeles că ştiu, am răspuns eu contrariată. Este Melek Taus.
Oare cât de proastă mă credea bunicul? La urma urmei, orice copil de la noi avea idee despre îngerul-păun.
Bunicul dădu din cap mulţumit.
— Corect, confirmă el şi făcu o mică plecăciune în direcţia păunului. Melek Taus este, după cum ştii, îngerul sublim al Domnului. Este cea mai frumoasă dintre toate făpturile luminii, cea desăvârşită. Însă, din păcate, mulţi musulmani cred tocmai contrariul.
— Ce?! am întrebat pe cât de disperată, pe atât de uimită.
