Se complică toată tărăşenia. Pare un love story al unor puşti de cincisprezece ani.
— Situaţia clasică. Şi tu ce i-ai răspuns?
— Am fost cam direct. I-am scris: TE IUBESC. LASĂ-L
BALTĂ PE MILANEZ.
— Bravo, aşa trebuie procedat, un mascul hotărât. Şi ea a răspuns?
— Nu, că nu mai avea credit pe cartelă, dar m-a sunat mai târziu de pe mobilul nepoatei.
Capacitatea lui Oscar de a crea suspans în povestire este bine cunoscută. Mă prind că vrea să cam întindă pelteaua.
— Oscar, treci la esenţă.
— Aşadar, acum sunt în perioada de probă. La balotaj cu inginerul.
— La balotaj?
— Da, zice că e nehotărâtă, că nu mă cunoaşte, că nu se simte în stare să părăsească un bărbat cu care e de doi ani 124
- FAUSTO BRIZZI -
pentru o relaţie ocazională. Şi că nu ştie nici măcar dacă
între noi e o potrivire sexuală.
— Chiar aşa a spus doamna? întreabă srilankezul, interesat doar de elementele picante ale poveştii.
— Tu vezi-ţi de treaba ta şi lucrează, îl pune Oscar la punct. A spus că ar vrea foarte mult să facă dragoste cu mine, dar nu se simte în stare să-l înşele pe milanez.
— Tot aud scuza asta de la vârsta pubertăţii. După care, dacă le faci puţină curte, cad ca muştele.
— Păi şi eu nu ştiu asta? Sâmbătă seară mergem împreună la cinema. Şi vedem ce-o fi. Nu i-ai spus nimic Paolei, nu?
— Nimic.
— Să vedem cum merg lucrurile înainte de a o pune pe jăratic. Nu ştiu cum o să-i pice dacă încep să mă văd cu o altă femeie.
— După cum o cunosc, va fi foarte fericită pentru tine.
— Sper şi eu, Lucio dragă. Şi tu?
— Eu supravieţuiesc, îi răspund cu un surâs forţat.
— E ceva ce pot face pentru tine?
— Din păcate, nu.
Rămânem câteva clipe privindu-ne în ochi.
— Nu e drept, Lucio. Mie trebuia să mi se întâmple asta, am făcut ceea ce trebuia să fac, am şaptezeci de ani şi ceva, ar fi rândul meu. Îţi jur că, dacă aş putea, aş face schimb cu tine.
Simt că e adevărat. Şi ne îmbrăţişăm. Nu l-am îmbrăţişat niciodată pe socrul meu. Mă cufund în el. Şi mă simt acasă.
125
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 77
De curând, inima mea a împlinit un miliard şi jumătate de bătăi. E o sărbătoare importantă, dat fiind faptul că, după
statistici, organul nostru principal atinge cam trei miliarde de bătăi cardiace înainte de a pierde ritmul şi de a se stinge.
Are o durată precisă, ca bateriile alcaline; acesta e motivul pentru care sportivii trăiesc mai puţin: măresc numărul de bătăi pe minut, consumând astfel mai multă energie vitală.
Inima mea a călătorit deja timp de aproape 40 de ani, adică
14.540 de zile (inclusiv anii bisecţi), un kilometraj frumuşel.
În aceşti ani, am dormit 116.320 de ore, m-am uitat la televizor timp de 31.410 ore, am mâncat 2.234 kg de pâine, 9.452 de banane şi, din nefericire, 11.234 de gogoşi prăjite.
Am avut 4 maşini, 6 biciclete şi 7 motociclete.
Am 342 de cărţi, o mie de benzi desenate, 56 de discuri de vinil şi 153 de CD-uri.
Am dat cam 25.000 de telefoane.
