M-am tuns de 327 de ori (din care, o dată tuns zero).
Am văzut 2.316 filme şi 288 de spectacole de teatru.
M-am îmbătat de 4 ori (o dată la Paris).
Am râvnit după femeia altuia în fiecare zi a vieţii mele.
Am făcut dragoste cu 43 de femei diferite. Cu Paola de circa 600 ori. Deţinătoarea recordului absolut şi de nedepăşit.
Am fost de faţă la 9 înmormântări ale unor rude apropiate şi prieteni şi la 31 de căsătorii.
Toate aceste calcule mi-au mâncat o după-amiază
întreagă.
Cine m-o fi pus să le fac, nu ştiu. Pornisem de la gândul că
„acum trag linia şi adun lucrurile vieţii mele”, apoi m-am lăsat antrenat de acest joc pueril. Şi am descoperit că viaţa mea, rezumată în nişte calcule reci, îmi imprimă o oarecare tristeţe.
Mai sunt 77 de zile până la final, iar azi n-am făcut decât să pierd timpul. În acest moment, 77 este singurul număr 126
- FAUSTO BRIZZI -
care contează. Dieta mă face să slăbesc văzând cu ochii şi simt că sunt un leu. Rănit, dar leu.
127
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 76
— Lucio! Am câştigat la balotaj! îmi urlă Oscar în telefon.
Martina s-a hotărât să-l părăsească pe ăla din Milano şi să-mi accepte avansurile.
— Păi nu trebuia să verifice mai întâi dacă există potrivire sexuală între voi? îl întreb cu o înţepătoare curiozitate.
— Am verificat-o aseară. Există! răspunde socrul meu surescitat.
Surâd. Sunt fericit pentru el. Cu adevărat.
— Auzi, ce-ai zice ca diseară să vin la voi la cină cu Martina? La miezul nopţii ciocnim un pahar în cinstea Paolei că e ziua ei şi aşa o cunoaşteţi şi voi.
Mâine e ziua soţiei mele. Întotdeauna am organizat câte ceva. De data asta însă nu ştiu ce să fac.
— Cu mare plăcere. Ce să-i spun Paolei?
— Că vin cu o prietenă. Fii cât mai vag posibil.
— Are preferinţe alimentare de care ar trebui să ţin cont?
— E omnivoră, slavă Cerului!
— Perfect. Ne vedem la ora nouă.
Închid telefonul şi deschid subiectul cu Paola. Sunt cât mai vag posibil, dar ea înţelege imediat şi mă mitraliază cu întrebările.
— Şi cine e această Martina? Cu ce se ocupă? E
simpatică? O cunoşti?
Pare o mamă care îşi face griji pentru fiul ei, şi nu pentru tatăl său, care are deja o vârstă. Partea pozitivă e că pare să
fi primit bine vestea că Oscar se vede cu un personaj feminin. Nu era deloc un lucru previzibil, în ciuda celor zece ani ce au trecut de la moartea mamei sale.
La nouă seara, îi aşteptăm cu emoţie pe porumbei. Am pus masa cu tacâmurile pentru marile ocazii şi cu şervetele de pânză. Am gătit un pui cu curry demn de MasterChef şi o garnitură de zarzavaturi în tigaia wok. O cină uşoară, ca să
nu mă îmbuib nici pe mine, nici pe socrul meu, care la desert 128
- FAUSTO BRIZZI -
e în stare să alunece într-o oarecare letargie. Copiii, care, din nefericire pentru ei, nu şi-au cunoscut adevărata bunică, sunt fremătători. Nou-venita doamnă le-a fost prezentată ca
„logodnica bunicului” şi, fără să o fi văzut, deja au şi adoptat-o. Eva se informează dacă îi plac animăluţele, iar Lorenzo dacă o bunică achiziţionată face totuşi cadouri de Crăciun.
Când sună la uşă, parcă am fi o echipă însufleţită, gata să
intrăm pe teren şi hotărâtă să facem o impresie cât mai bună. Trebuie să mă controlez să nu pufnesc în râs când îi văd în prag pe Oscar îmbrăcat la cravată şi pe Martina foarte fardată şi cu o doză excesivă de parfum, care a invadat tot etajul.
