Păturile de lână de pe pat, care iarna nu-i sunt niciodată
suficiente.
Să o văd alergând pe plajă cu costumul ei din mătase, dintr-o bucată, fără bretele, care îi lasă umerii descoperiţi.
Când seara, pe canapea, în faţa televizorului, îşi pune picioarele mereu îngheţate între palmele mele, ca să i le încălzesc.
Parfumul pielii sale încălzite şi pistruiate după o zi de stat la soare. Miroase a ceva foarte bun, greu de pus în cuvinte, cam ca un biscuit cu ciocolată abia scos din cuptor.
Când, în timpul unei discuţii aprinse – asta o ştiţi deja –
opreşte totul, spunând că e o pisică şi ca atare nu pricepe nimic din limba în care îi vorbesc; astfel, altercaţia se termină brusc în hohote de râs.
Fundul ei foarte italian.
Cum strâmbă din nas atunci când trebuie să ia o decizie.
Când găsesc masa din bucătărie plină de extemporalele elevilor ei, pe care le citeşte şi le corectează cu o atenţie aproape sacră.
Lacrimile sale autentice când la telejurnal sunt anunţate abuzuri, nedreptăţi, violenţe, pensii cumplit de mici şi profesori netitulari disperaţi.
Pasiunea adolescentină pentru cântecele lui Renato Zero.
Râsul ei ca un clopoţel de argint, care îi pune în evidenţă
gropiţele din obraji.
Când, după ce am stins lumina, puţin înainte de a adormi, se agaţă ca un koala de braţul meu drept.
Picioarele ei subţiri şi musculoase, pe care prea adesea le acoperă cu fuste prea lungi.
Când dimineaţa, înainte de a pleca la şcoală, îşi lua la revedere printr-un „Ciao, iubitule”, amintindu-mi că „iubitul”
eram încă eu, eu şi nimeni altcineva. E ceva timp de când nu mai face asta. Iar vina e numai a mea. Cine ştie dacă o va mai face vreodată.
163
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
Aş putea să continui la nesfârşit. Nu credeam că-mi plac atât de multe lucruri la Paola. O cunosc pe de rost deja, dar asta nu mă face să o iubesc mai puţin. Precum admiratorii lui Dante care învaţă pe de rost toată Divina comedie şi apoi îi apreciază poezia într-un chip şi mai profund.
Paola este Divina comedie a mea.
Şi trag nădejde ca, mai devreme sau mai târziu, să-mi îngăduie să ies din Purgatoriul meu personal.
164
- FAUSTO BRIZZI -
— 61
Deja dorm doar patru sau cinci ore pe noapte.
Anxietate sau insomnie, ce-o fi, e un avantaj pentru mine, având în vedere numărătoarea inversă aflată în desfăşurare.
Trei ore în plus pe zi înseamnă mult timp câştigat. Fireşte, întrucât, în general, aceste ore sunt de la patru la şapte dimineaţa, le petrec în singurătate.
Cărţi. Mi-am făcut o listă de romane pe care le-am cumpărat şi nu le-am citit. Ajung însă mereu să le abandonez după primele zece rânduri. O apatie literară deja cronică şi definitivă. Atenţia mea durează cel mult cât parcurg benzile desenate din Diabolik.
Film. Revăd toată filmografia lui Hitchcock, Kubrik şi Spielberg. Restul e cinema inutil, făcut doar ca hobby sau din datorie. Ieri i-a venit rândul filmului Duel. Am intrat imediat în pielea personajului. Eu eram cel ce fugea, iar amicul Fritz mă urmărea la volanul unui Tir ucigaş.
Când se crapă de ziuă, mă trezesc că iar încep să
scotocesc pe internet.
Şi caut pe Google mereu aceleaşi cuvinte aducătoare de moarte.
Azi-dimineaţă am descoperit că zilnic în lume se nasc circa 365.000 de copii şi mor circa 155.000 de persoane de toate vârstele. Cu alte cuvinte, în fiecare zi numărul nostru creşte cu 210.000 de indivizi, aproape dublul populaţiei din provincia Latina. Suntem ca într-o eternă staţie de metrou, unii urcă, alţii coboară. Un metrou care se aglomerează tot mai mult, până când, într-o zi, inevitabil, va exploda.
Metaforă banală, dar eficace.
Am găsit şi un site fantastic, care zice că poate calcula, cu o precizie infailibilă, ziua exactă a morţii tale, în baza unor statistici încrucişate. Trebuie doar să completezi un chestionar cu data naşterii, oraşul în care trăieşti, munca pe care o faci, ce operaţii ai suferit, ce boli şi chiar ce alergii ai.
Apoi trebuie să adaugi datele de naştere şi de deces pe care 165
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
le cunoşti ale tuturor rudelor apropiate şi respectivele cauze ale morţii.
Introduc toate datele şi apăs pe TRIMITE.
Aştept.
Iese o dată prevăzută a morţii.
2 iulie 2038.
Site-ul nu funcţionează.
Rămân nemişcat şi mă holbez la ecranul computerului.
Google.
2 iulie 2038.
Vor fi în plină desfăşurare mondialele de fotbal. Se vor fi terminat de curând sferturile de finală. Aş pierde semifinalele şi finala. Nu e bine.
Bine că mor mai devreme.
