Film. Revăd toată filmografia lui Hitchcock, Kubrik şi Spielberg. Restul e cinema inutil, făcut doar ca hobby sau din datorie. Ieri i-a venit rândul filmului Duel. Am intrat imediat în pielea personajului. Eu eram cel ce fugea, iar amicul Fritz mă urmărea la volanul unui Tir ucigaş.
Când se crapă de ziuă, mă trezesc că iar încep să
scotocesc pe internet.
Şi caut pe Google mereu aceleaşi cuvinte aducătoare de moarte.
Azi-dimineaţă am descoperit că zilnic în lume se nasc circa 365.000 de copii şi mor circa 155.000 de persoane de toate vârstele. Cu alte cuvinte, în fiecare zi numărul nostru creşte cu 210.000 de indivizi, aproape dublul populaţiei din provincia Latina. Suntem ca într-o eternă staţie de metrou, unii urcă, alţii coboară. Un metrou care se aglomerează tot mai mult, până când, într-o zi, inevitabil, va exploda.
Metaforă banală, dar eficace.
Am găsit şi un site fantastic, care zice că poate calcula, cu o precizie infailibilă, ziua exactă a morţii tale, în baza unor statistici încrucişate. Trebuie doar să completezi un chestionar cu data naşterii, oraşul în care trăieşti, munca pe care o faci, ce operaţii ai suferit, ce boli şi chiar ce alergii ai.
Apoi trebuie să adaugi datele de naştere şi de deces pe care 165
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
le cunoşti ale tuturor rudelor apropiate şi respectivele cauze ale morţii.
Introduc toate datele şi apăs pe TRIMITE.
Aştept.
Iese o dată prevăzută a morţii.
2 iulie 2038.
Site-ul nu funcţionează.
Rămân nemişcat şi mă holbez la ecranul computerului.
Google.
2 iulie 2038.
Vor fi în plină desfăşurare mondialele de fotbal. Se vor fi terminat de curând sferturile de finală. Aş pierde semifinalele şi finala. Nu e bine.
Bine că mor mai devreme.
166
- FAUSTO BRIZZI -
— 60
Corrado vrea să mă convingă pe mine şi pe Umberto să
sărim împreună cu el cu paraşuta. A executat deja mai mult de o sută de sărituri, are brevet de instructor, chiar dacă nu practică. Mă las convins. Umberto nu. Ne va aştepta la sol şi va filma aterizarea noastră. Corrado îmi spune că în timpul coborârii voi sta agăţat de el. Înţeleg că mă tratează ca pe un copil bolnav. Nu-mi place. I-o zic şi se simte puţin ofensat.
— Voiam doar să te fac să petreci o zi cu totul altfel!
Schimb subiectul şi îi repet intenţia mea de a mă arunca în gol. O întreb pe Paola dacă vrea să vină cu noi, dar are de corectat extemporalele. Nu ar fi venit oricum. De când s-a întâmplat tărăşenia cu doamna Moroni, Corrado o cam calcă
pe nervi.
Înainte de a merge la zona de lansare, mă roade o întrebare: cine a inventat paraşuta?
Trebuia să-mi închipui: Leonardo.
În Codice Atlantico, inventatorul meu preferat a notat că, ajutat de un cort din pânză de in, în formă de piramidă, cu baza ţinută deschisă în mod rigid şi care are douăsprezece braţe (aproximativ şapte metri) în lărgime şi tot atâta în adâncime, „oricine se va putea arunca de la orice înălţime, fără niciun risc”.
Săritura pe care Corrado a programat-o pentru un începător ca mine se numeşte „tandem”, pentru că, aşa cum mi-a şi explicat deja, voi sări în gol legat de el. Vom zbura până la 4.200 m la bordul unui Turbo Finist, apoi ne vom arunca în jos. Un minut de cădere liberă, până când Corrado deschide paraşuta, cam la 1.500 m de sol.
Mi-e frică. Numai descrierea mă umple de groază.
Corrado mă linişteşte în timp ce ne urcăm în micul aparat de zbor.
— A te arunca cu paraşuta e ca a face dragoste cu lumea întreagă.
167
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— Mulţumesc, prietene, apreciez nespus efortul metaforic, dar mie tot mi-e frică.
— Termină, am şi ajuns.
Micului aeroplan îi trebuie doar un sfert de oră ca să
