171
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 57
Emoţia cea mai mare a vieţii mele am simţit-o când l-am luat în braţe pe Lorenzo pentru prima oară. Avea cinci minute, doar cât i s-a tăiat cordonul ombilical, cât a fost spălat şi cât a fost îmbrăţişat de Paola. Apoi, soţia mea mi l-a dat mie în braţe şi adrenalina a inundat întregul meu sistem limfatic.
Paola şi cu mine l-am învăţat să citească, graţie lui Mickey Mouse, când avea trei ani şi jumătate, să scrie la patru ani, să proiecteze case din Lego la patru ani şi jumătate, să
meargă cu bicicleta fără roţi ajutătoare la cinci ani, să
gătească paste cu roşii şi busuioc la opt ani. Singurul meu regret, cum ştiţi, e că nu am reuşit să-l învăţ să înoate, şi cu atât mai puţin să-l fac să-i placă poloul. Încerc faţă de el un sentiment amestecat de gingăşie, invidie şi totală ocrotire.
Azi-dimineaţă îl urmăream cum încerca să repare maşina de spălat vase din care curgea apa. O consultă cu atenţie cam cinci minute, apoi se întoarce către mine:
— Tată, e doar o problemă de garnitură. Modelul B60, ar trebui s-o găseşti şi la magazinul de metalocasnice de aici din spate, că au toate piesele de schimb. Dacă o cumperi acum, ţi-o repar în zece minute.
Execut ordinul fără să crâcnesc şi plec să fac rost de inelul de cauciuc atât de fundamental. Pe drum, mi se îngrămădesc în minte toate lucrurile de care îmi va fi dor legate de inventatorul meu preferat.
Când zice „nu eu am fost”, dar are o mustaţă de ciocolată
pe obraz.
Felul său de a te privi cu şiretenie, cu aerul unuia care ştie mult mai multe decât tine.
Somnul lui profund din care, ca să-l scoli, trebuie să-l scuturi de-a binelea.
Cărţile de proză pe care le subliniază în roşu şi albastru, ca şi cum ar fi nişte texte universitare.
Pasiunea lui fără limite pentru fistic.
172
- FAUSTO BRIZZI -
Colecţia lui de poze cu persoane urâte, pe care le face pe şest la şcoală sau pe stradă.
Când încearcă să aprindă şemineul cu o revistă din colecţia mea cu Diabolik.
Scrisorelele către Moş Crăciun, întotdeauna foarte detaliate.
Bucuria lui când mergem noi doi singuri la cinema să
vedem filme cu supereroi.
Ura sa declarată faţă de şcoală.
Când încearcă să-l dreseze pe hamsterul nostru.
Pijamaua lui de Spiderman, cu două numere mai mică.
Engleza lui mai bună decât a mea.
Când mă obligă să revăd Harry Potter a suta oară.
Dezordinea creativă din camera lui.
Când se bagă în dulap şi citeşte la lanternă, pentru a nu fi deranjat.
Când inundă toată casa făcând experimente hidraulice prea puţin identificabile.
Când o mângâia pe sora lui în leagăn.
Compunerile lui în care scrie că „tata e un sportiv ratat”
sau că vrea „să inventeze o maşină care face temele automat”.
Când încearcă pe furiş hainele mele.
Modul lui pisălog de a se văita când nu obţine ceea ce vrea.
Când tace timp de trei zile la rând, ca să ne arate că este îmbufnat după ce l-am pedepsit.
Când joc tenis cu Umberto şi el e băiatul de mingi.
Îţi poate lipsi ceva ce încă există? Sunt cotropit de un sentiment ilogic de gol preventiv. Mă întorc acasă cu garnitura de cauciuc şi mă uit cum micul instalator pe care l-am adus pe lume repară maşina de spălat vase. Nu mai vreau să pierd nici măcar o secundă din viaţa lui. Am pierdut deja destule.
173
