Sporovăiala ei de neoprit, ca de comentator radiofonic.
Salata biologică specială, pe care o cultivă pe terasă şi pe care ne pune din când în când să o mâncăm.
Când îşi ceartă frăţiorul că nu e atent la sortarea gunoiului menajer.
176
- FAUSTO BRIZZI -
Când mă obligă să cumpăr nişte pături, pentru a le dona unui azil de câini.
Simţul său înnăscut al dreptăţii.
Agenda de la banca mea pe care îşi notează ce are ea de făcut zilnic.
Modul ei ciudat de a roti spaghetele pe furculiţă în sens invers acelor de ceasornic.
Când mă strigă „tată” cu vocea ei puţin nazală.
Vocabularul ei ales.
Păpuşa ei preferată, una Milla, de-acum cam deprimată şi melancolică.
Interesul ei neobişnuit pentru telejurnal.
Când se joacă pe jos cu pisicile noastre aristocrate.
Pasiunea ei pentru ceară, pe care constatăm că o topeşte prin locurile cele mai neaşteptate.
Zâmbetul ei şi gropiţele din obraji, cu care mă primeşte de câte ori mă vede.
Eva.
Micuţa mea femeie.
Într-o zi, mi-a pus această întrebare care m-a lăsat paf:
„Tată, dar de ce nu se fac conserve pentru pisici cu gust de şoricel?”
Chiar aşa, de ce nu se fac? Adevărul e că e de neînţeles.
N-am ştiut să dau un răspuns logic.
Eva.
Aş vrea să-i răspund altor mii de întrebări de-ale ei, impertinente sau ciudate. Şi o voi face. Atâta vreme cât voi fi conectat.
177
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 53
Vara lui 1978. Cine ştie din ce motiv, astăzi, neuronii mei s-au întors în timp către un iulie îndepărtat, pe când bunicii mei deveniseră deja părinţii mei, eu eram un copil obez şi fericit, John Lennon trăia, iar stratul de ozon nu era încă
găurit.
Petreceam vacanţele la Ladispoli. Pentru cine nu ştie, Ladispoli nu e tocmai Saint-Tropez. Localitatea e renumită
pentru Sărbătoarea anghinarei de Roma şi e înfrăţită cu oraşul spaniol Benicarló datorită pasiunii comune pentru cultivarea acestei simpatice plante (am numi-o afinitate electivă gastronomică). Tipic pentru plaja acestei localităţi e nisipul de un nefiresc negru ca smoala, din cauza unei mari concentraţii de fier.
Una dintre primele amintiri erotice pe care le am este Stella.
Cinci ani, ca şi mine.
Pistrui.
Păr roşcat.
Un zâmbet ce te farmecă, fără un dinţişor. O zeiţă.
Prima mea dragoste.
Poate o mai iubesc şi azi.
Îmi amintesc ca ieri acea dimineaţă tragică.
Stella se juca pe ţărm cu alţi câţiva copii, printre care şi subsemnatul. Castelul de nisip se clădea puţin cam strâmb, dar trebuia să reziste doar încă vreo câteva ore, până la flux.
