Exemplele pe care le oferă sunt foarte logice.
— Voi v-aţi da pe mâna unui medic care a terminat facultatea în 1962? Sau v-aţi da maşina la reparat pe mâna unui mecanic care a învăţat meserie pe Fiaturile 1100? Sau v-aţi lăsa apăraţi în instanţă de un avocat care şi-a dat examenele la jumătatea secolului trecut?
Răspunsul, fireşte, este nu, şi totuşi toţi trei trebuie să
admitem că facem acest lucru încontinuu. Oscar măreşte miza:
— Experienţa, băieţi, nu e de ajuns. Medicina, ştiinţa, arta şi societatea însăşi au înaintat foarte mult. Aşadar, reînnoire şi cursuri de perfecţionare obligatorii pentru toţi, la fiecare zece ani, altfel să se pedepsească prin închiderea activităţii.
— Adevărul e că noi facem acest lucru, precizează
Corrado.
— Şi aş vrea să văd şi eu! sare Oscar, apoi se adresează lui Umberto:
— Şi voi, veterinarii?
181
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— Noi… avem, de fapt, un curs de perfecţionare, dar un examen adevărat nu avem.
— Vezi? Eu aş aplica regula asta tuturor, inclusiv la examenul de bacalaureat, zis şi „de maturitate”. O dată la zece ani să se dea din nou examenul, ca să vedem dacă am uitat totul sau dacă încă suntem „maturi”.
Să mă gândesc. Adevărul e că, de câte ori văd probele de bacalaureat care urmează să se desfăşoare în următoarele săptămâni, îmi dau seama că nu aş fi niciodată în stare să
iau din nou examenul şi să fac faţă unei traduceri din latină
sau unei probleme de matematică. Astăzi, pentru mine, un algoritm nu e altceva decât un cuvânt evocativ caraghios, iar tabelul lui Mendeleev este amintirea foarte îndepărtată a unui uriaş panou cam ca acela de la tombole.
Oscar se lansează într-o probă empirică a teoriei sale. Se ridică în picioare şi se adresează cu voce tare tuturor clienţilor din restaurant.
— Să ridice mâna cine îşi aminteşte de ce a izbucnit al Doilea Război Mondial?
Ridică mâna doar un puştan de vreo 13 ani care a studiat lucrurile astea de curând.
— Din cauza asasinării arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale, Sofia. Sau cel puţin acesta e pretextul oficial.
— Şi ce e o derivată? Dar viitorul anterior?
Seara devine un fel de Vrei să fii milionar? colectiv, fiind cu toţii animaţi de o sănătoasă întrecere în a defini noţiunile.
Devenim atracţia întregului local.
Ne întoarcem acasă pe la două noaptea, ca nişte adolescenţi pierde-vară, continuând să ne întrebăm cine or fi fost băieţii din Strada Panisperna16 şi cum s-o chema capitala Uzbekistanului.
16 Referire la I ragazzi di Via Panisperna, filmul lui Gianni Amelio din 1989, în care se vorbeşte despre grupul omonim de tineri fizicieni italieni ai anilor ’30 reuniţi în jurul lui Enrico Fermi, cunoscut specialist în fizică
nucleară. Printre ei, ca viitori oameni de ştiinţă şi personaje ale filmului, Emilio Segrè, Bruno Pontecorvo, Edoardo Arnaldi şi Ettore Majorana.
(N.t.)
182
- FAUSTO BRIZZI -
— 51
Madonna, nutriţionista mea naturopată, mă fixează cu o privire scormonitoare.
Parcă aş fi la confesional.
— A trecut ceva vreme de când nu ne-am văzut…
— Aşa e, răspund eu deja cu coada între picioare.
— Cum merge cu regimul?
— Mă rog… l-am cam încălcat, dar am pierdut deja cinci kilograme.
— Încălcările acestea ne ajută să nu cedăm. Eu îi sfătuiesc mereu pe pacienţii mei să facă şi excepţii, o zi pe lună.
Îi mărturisesc că în cazul meu a fost vorba de mai multe zile, de mult mai multe zile, şi că de câteva ori am revenit chiar la gogoşile prăjite cu gaură ale socrului meu.
Doctoriţa Zanella mă întreabă de ce am venit eu la ea.
Încerc să-i explic că mersul galopant al bolii nu m-a ajutat din punct de vedere psihologic să mă ţin tare, dar că sfaturile ei despre alimentaţie mi-au făcut bine, că mă simt mai tonic şi că dorm puţin mai mult. Chiar dacă markerii, din nefericire, continuă să crească.
