extrasenzorială. Fapt e că, în mod conştient sau nu, se prefac că nimic nu s-a întâmplat, îmi povestesc cum a fost ziua la şcoală şi se reped ca uliii asupra prăjiturelelor „made in bunicu’” pe care le-am adus pentru ei. După două zile, în sufragerie, abordez spinoasa chestiune cu Paola. Când pronunţ cuvântul „interrail” se uită la mine de parcă aş fi un dement.
— Vreţi cu adevărat să refaceţi traseul de interrail?
— Da. Dar versiunea redusă. Un interrail mai mic.
— E lucrul cel mai absurd pe care l-am auzit vreodată.
Începe bine.
— Însă mi se pare genial, îmi zâmbeşte ea, amuzată.
Câteva zile cu prietenii tăi nu-ţi pot face decât bine.
Sunt consternat. Paola m-a uluit încă o dată. Credeam că
urmează să ne certăm şi, când colo, am binecuvântarea ei.
— A cui a fost ideea?
— A lui Umberto.
Dă din cap aprobator, ca şi cum ar zice „evident”.
— Ai grijă însă să nu oboseşti peste măsură, te rog. Şi întoarce-te la timp pentru ultima zi de şcoală a copiilor.
Trebuie să fim la serbarea de dinainte de vacanţă. Toţi părinţii participă. Iar Lorenzo e şi protagonistul spectacolului.
— Nu voi rata momentul.
O privesc în ochi şi nu-mi pot stăpâni un:
— Te iubesc.
— Ştiu, îmi răspunde. Şi pleacă.
Mă arunc comod pe canapea.
Deci pornim. De ani de zile, Corrado, Umberto şi cu mine vrem să facem din nou o călătorie împreună.
Acum ori niciodată.
228
- FAUSTO BRIZZI -
— 34
Mai păstrez încă vechea listă pe care o foloseam pe când eram cercetaş pentru a-mi pune în rucsac tot ce-mi trebuie şi pentru a nu uita nimic.
Înzestrarea indispensabilă pentru o vacanţă.
2 tricouri
1 pereche de pantaloni de schimb
impermeabilul k-way
lentile de contact
2 chiloţi
2 şosete
bascheţi
sandale
spray Autan
1 caiet + 1 pix
arzător camping
1 rezervă butelie gaz
1 oală spaghete
1 pachet de biscuiţi
