Treizeci şi şase de ani, cu patru ani mai tânără decât mine. Măsuri ca de pin-up girl din anii ’50: 92–60–88 (le-am citit pe fişa clienţilor de la sală şi le-am ţinut minte imediat).
Un chip ca de Madonna pictată de Raffaello, cu buze mai conturate.
Carnaţie albă, pistrui. Haioasă.
Şi ea căsătorită de ani de zile cu un tip care, prin natura meseriei, călătoreşte foarte mult.
Când m-a ales ca antrenor personal, un singur lucru mi-a venit în minte: „Aoleu!”
33
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
Femeile seducătoare şi măritate cu bărbaţi care, prin natura meseriei, călătoresc foarte mult nu ar trebui să
colinde libere pe la săli de fitness, unde lucrează nişte sărmani instructori, ce fac dragoste cu iubita lor nevastă cu care sunt căsătoriţi de mai bine de zece ani nu mai des de două ori pe lună. Ar trebui să se interzică prin lege! Să-şi cumpere o bicicletă de antrenament şi să şi-o pună în sufragerie, please!
La început, am avut un raport foarte profesional cu doamna Moroni. Mă rog, destul de profesional. În primele lecţii m-am limitat la întâmplătoare, dar calde, atingeri ale coapselor sau uşoare palpări, pentru a simţi musculatura, de tipul „porc bătrân”, ştiu că la asta vă gândiţi. Apoi, într-o seară, am rămas singuri în sala de fitness peste program. I-am spus secretarei că o să închid eu, după ce termin nişte exerciţii cu doamna Moroni. Şi într-adevăr, conform dicţionarului italian, exerciţiul este „o încercare sau o serie de încercări cărora ne supunem pentru a ne menţine eficienţi din punct de vedere fizic şi mental sau pentru a deveni mai experimentaţi într-o anumită disciplină”.
Iată, şi în seara aceea am exersat mult în disciplina cea mai veche a lumii.
Şi am continuat să exersăm mai multe luni la rând. Mai multe luni la rând de minciuni, de stres, de frică să nu las urme care să mă trădeze. De regulă exersam la ea acasă, când soţul muzician era în turneu cu vreun cântăreţ
consacrat. Iar de câteva ori, am reluat cu avânt experienţa de la sală. Niciodată la mine acasă. N-aş fi putut. Dar acest lucru, ştiu prea bine, nu mă absolvă.
Lucrul grav e că Paola a descoperit totul. Ancheta ei a început într-o seară de februarie. Îmi las iPhone-ul pe masă
în timpul cinei. Ştiu, e un comportament foarte ingenuu, de începător în arta înşelării. Dar pe de altă parte, chiar eram un începător. În timp ce ne desfătam cu un excelent pui cu 34
- FAUSTO BRIZZI -
orez şi curry, sună telefonul. Pe ecran apare vizibil DOCTOR
MORONI. Începător, dar nu chiar prostuţ.
— Nu răspunzi? îmi zice Paola.
— Nu, e… e Moroni, medicul de la sală, inventez eu, încurcat. E un tip foarte plictisitor, sigur ar fi o pierdere de timp.
— Dacă vrei răspund eu şi îi spun că ai ieşit…
— N-are importanţă, mulţumesc, iubito. Îl sun eu mâine dimineaţă. E chiar bun curry-ul ăsta.
M-o fi crezut?
Oi fi fost destul de credibil?
Bănuia ceva?
Cine ştie?
După nu mai mult de 48 ore urma să descopăr că
răspunsurile corecte erau: nu – nu – da. Şi că soţia mea se transformase în acel moment într-un locotenent Colombo care, de fiecare dată când ceva îi este cât de cât suspect, nu-i dă drumul prăzii până nu o scoate din vizuină şi nu o obligă
să-şi asume responsabilitatea.
Seara însă continuă în linişte, ceea ce mă calmează. Mă
uit cu copiii la televizor, la Frumoasa şi bestia, dar mai ales setez telefonul pe profilul în avion. Ca să nu mai primesc telefoane agasante. Dar în noaptea aceea n-am prea dormit, iar în baie am şters toate mesajele compromiţătoare ale fantomaticului „Doctor Moroni”.
A doua zi dimineaţă o sun pe doamna Moroni şi descopăr motivul telefonului inoportun: spera să pot ajunge la ea după
cină, întrucât soţul ei plecase pentru o treabă neprevăzută. Îi spun încă o dată apăsat că am o căsnicie, probabil mai fericită decât a ei, şi că vreau să tai această legătură
sinucigaşă. În seara aceea, cu puţin înainte de încheierea programului, frumoasa adulteră aterizează la sală într-un costum mult prea mulat şi sfârşim prin a o face din nou, şi încă repetat, în duşurile vestiarului instructorilor. Că sunt un om dintr-o bucată. Dar mai înainte de orice, cum aţi şi înţeles, sunt un cretin complet.
35
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
A doua zi, Moroni îmi scrie un curios sms, în care pare să
nu-şi amintească nimic despre seara precedentă.
„Când ne vedem? Mi-e dor de tine. Nu pot să stau aşa mult fără tine.”
Îi răspund distrat, fără să cumpănesc bine anomalia, şi cad fără să ştiu într-o capcană uriaşă. Continuăm să ne scriem şi să flirtăm toată ziua. Sms-uri provocatoare, amuzante, dar mai ales lipsite de orice ambiguitate. Când mă
