spre masă.
— Bună, Ted! Mă bucur că ești bine.
Holly îi zâmbi timid. Se așeză pe un scaun. Avea o geantă pe care o lăsase pe masă cu o grijă excesivă.
— Ai vorbit cu doctorița Hill?
Ted se așeză pe scaun lăsând un spațiu gol între ei.
VP - 175
— Da, de câteva ori în lunile acestea. Și azi, de asemenea. Mi-a spus că ai progresat mult în ultimul timp.
— E adevărat. Până acum câteva săptămâni… nu prea îmi aduc aminte nimic din zilele acelea. Mintea mea a fost un pic tulbure. Dar cu ajutorul doctoriței, am început să-mi amintesc.
Holly încuviință.
— Mi-a spus că poate fi util dacă vorbim un pic noi doi. Holly își masă
fruntea: Nu vreau să par eu victima, dar a fost foarte dificil pentru mine.
Fetele întrebau tot timpul de tine, iar eu nu știam ce să le răspund.
— Îmi închipui. Știu că e vina mea. Sunt responsabil de toate deciziile proaste pe care le-am luat. De asta mă aflu aici. Dar voi ieși, Holly, și mă voi ocupa de fete așa cum trebuie. Ai avut probleme financiare?
— Nu, nu.
Holly făcu o față ca și cum banii ar fi fost ultima sa grijă în acel moment.
— Travis a avut grijă de tot.
Holly îl examină pe Ted, în așteptarea reacției sale.
— Oh, da, îmi amintesc de Travis, spuse el.
Ea aprobă.
Păstrară tăcere. Dar cineva trebuia s-o spună, și Ted consideră că era responsabilitatea lui.
— Cum se mai simte Lynch?
— E incredibil că nu-ți amintești de Justin. Niciodată nu-i spuneai pe numele de familie când vorbeai despre el.
Ted ridică din umeri.
— E la fel, continuă ea.
— Nu știi cât de rău îmi pare. Eu… nu știu ce s-a întâmplat în ziua aia.
Mintea mea a șters totul.
— Da, asta mi-a spus și doctorița.
— Vreau să știi că, în ceea ce mă privește, tu și el…
— Las-o baltă, Ted, te rog. În ultimă instanță, n-am nevoie de permisiunea ta.
— Îmi pare rău.
— Doctorița Hill mi-a cerut să vorbim… despre cum erau lucrurile între noi, îți amintești?
Ted lăsă capul în jos.
— Destul de rău, spuse. Eu… eram cam distant.
— Măcar îți amintești asta.
Holly nu o spusese cu reproș, dar Ted o cunoștea foarte bine și știa că era supărată.
VP - 176
— Ted, te închideai în birou, mergeai la casa de lângă lac tot timpul, mă
evitai mereu. Când reușeam să vorbesc cu tine, era de fapt un monolog scurt, doar știi că nu-mi place să bat câmpii. Prezența mea era un obstacol în viața ta. Amândoi ne-am dat seama, până și fetele începuseră să observe.
— Din nefericire mi-am amintit de partea asta.
— Voi fi sinceră cu tine, căci despre asta e vorba. Atunci am crezut că era la mijloc o altă femeie; ba vizitele tale la casa de lângă lac, ba călătoriile de afaceri, toate astea indicau o aventură. Totul avea sens. Și știi ce?!
