Ajunsesem să-mi doresc să fie adevărat, oricât de penibil ar suna. Știam că
nu mă mai iubeai.
— Holly, eu…
— Lasă-mă să termin, te rog. La început am dat câteva telefoane la tine la birou, când erai plecat; vorbeam cu Travis sau cu secretara ta, obțineam o informație și o confruntam cu ceea ce îmi spuneai tu. Locurile, întâlnirile, clienții, totul se potrivea. Ceea ce nu se potrivea era ceea ce făceam eu, asta nu-mi era caracteristic. Nu voiam să angajez un detectiv particular să te urmărească, așa cum ai făcut tu în cazul meu, mai târziu…
Holly făcu o pauză.
— Nu știam ce să fac, Ted. Când încercam să vorbesc cu tine, îți era totul indiferent, știam că trebuie să divorțăm, mă obișnuisem cu ideea, căutând curajul necesar pentru a o face. Atunci m-am gândit să vorbesc cu Justin. Nu pentru că mă gândeam că el ar fi știut ceva despre aventura ta sau că mi-ar fi spus-o mie… m-am dus la el pentru că te cunoștea aproape la fel de bine ca mine și voiam să-mi confirme ceea ce bănuiam: că te schimbaseși, că ți se întâmplase ceva și eu nu știam despre ce anume era vorba. Aveam nevoie să-mi confirme asta într-un fel, pentru că ori… eu…
— Îți pierdeai mințile, completă Ted cu un zâmbet. Nu-ți face griji, nu e chiar atât de grav.
Holly încuviință, dar nu zâmbi.
— Am fost să vorbesc cu Justin și mi-a spus că tu și cu el nici măcar nu vă
mai vedeați, că tu l-ai îndepărtat, așa cum făcuseși și cu mine. Ne-am mai văzut de câteva ori cu unicul scop de a vorbi despre tine și așa a început relația noastră. N-a fost nici pe departe cum ar fi trebuit să fie. Când ne-am dat seama de evoluția relației, tu și eu nici măcar nu ne mai vorbeam, iar comportamentul tău apatic începuse să se reflecte și în relația ta cu Cindy și Nadine. Într-un final, am prins curaj și am decis să vorbim. Ți-am cerut să
divorțăm.
— Asta îmi amintesc. S-a întâmplat în sufragerie. De atunci, situația s-a mai detensionat puțin.
VP - 177
— Ceea ce eu nu știam atunci era că tu mergeai la un medic, nici că îi ceruseși unui coleg de la școală să-ți redacteze testamentul. Cu atât mai puțin știam că în seiful casei păstrai pozele cu mine și Justin. Le-ai ținut ascunse acolo aproape o lună, Ted! Tu știai tot și nu mi-ai spus nimic, nici măcar când ți-am cerut să divorțăm.
Ted își desfăcu brațele.
— Nu știu de ce nu ți-am spus nimic în acel moment, Holly, chiar nu știu.
Ea aprobă.
— Vreau să te cred.
— Nu știu din ce motiv l-am bătut pe Lynch… pe Justin, dar te asigur că
motivul nu are de-a face cu tine… cu relația dintre voi doi, de asta sunt sigur.
Vreau să fii fericită, Holly, tu și fetele.
Încă o dată, Holly încuviință.
— Doctorița Hill m-a ținut la curent, în tot acest timp. Știu că n-a fost ușor. Mi-a spus că trăiai… într-o altă lume sau ceva de genul ăsta.
— Da, ceva de genul ăsta. E oribil. E ca și cum cineva mi-ar fi luat ultimele amintiri înainte de a ajunge aici și le-ar fi făcut praf. Pare mai degrabă un vis.
E un nume: Wendell… reprezintă ceva pentru tine?
— Nu. M-a întrebat și doctorița Hill, dar n-am știut ce să-i răspund. Cine e Wendell?
— Se pare că e o parte din mine. E ca și cum în mintea mea ar exista un fel de depozit unde au ajuns amintirile mele, iar eu nu am acces la ele. Acest loc e Wendell. L-am văzut pe acest tip tot timpul, și de fapt acest tip sunt eu…
știu că sună ridicol. La început, eram prizonier al unor cicluri care se repetau la nesfârșit, dar datorită doctoriței Hill am reușit să scap de ele. Simt că sunt aproape de a descoperi adevărul, de a-l demasca o dată pentru totdeauna pe Wendell.
Ted era conștient de cum îl privea Holly. Ca pe un nebun, desigur. Cum să-l fi privit altfel? Iar el n-avea nicio intenție de a-i povesti lui Holly de oposum și nici de ceea ce mai văzuse pe fereastră…
— Ce se întâmplă, Ted?
El abia o auzea. Se ridică de pe scaun și se îndreptă spre canapea. Luă
desenul fetelor. Plaja, costumul de baie roșu, erau pure coincidențe?
— De ce ne-au desenat tocmai la plajă? întrebă Ted.
Holly se încruntă.
— Nu știu. Are vreo importanță? Le-am spus că ar fi o idee bună să-ți aducă un desen și apoi s-au dus în camera lor să-l facă. Presupun că vacanța reprezintă un moment fericit pentru ele și de-asta au ales tema asta.
Ted se așeză din nou, fără să-și ia ochii de la desen. Era vreun detaliu care i-ar fi spus ceva? În principiu, nu. Undița, delfinul gonflabil… niciun alt VP - 178
amănunt, nimic revelator. Își trecu degetul peste șezlonguri, peste persoanele care stăteau pe plajă și cei câțiva palmieri… nimic ieșit din comun. Niciun oposum ghemuit, niciun castel roz. Nimic care să-i fi adus aminte de viziunile pe care le avusese.
— Te simți bine, Ted? De ce îți atrage atenția plaja?
— N-am nimic. Am avut un vis zilele trecute, asta-i tot. E o coincidență, în visul meu purtai același costum de baie roșu…
Holly nu părea tocmai încântată că fostul ei soț o visase în costum de baie.
