RI: — Tu ştii bine, Ioane, că te urmez oriunde, oricând!...
Nu eşti tu bărbatul meu?...
IOAN: — Dar voi mai fi şi atunci?...
RI îl priveşte cu coada ochiului, apoi râde: — Nu-ţi face iluzii, Ioan!... De mine nu vei scăpa niciodată! Voi fi soţia ta şi peste un milion de ani !...
IOAN: — Trebuie să recunoaştem, Ri, că odată cu evoluţia sistemului solar se vor produce oarecari schimbări şi în felul de viaţă al oamenilor. Aşa, bunăoară, persoanele cu mare răspundere în societate, adică geniile ştiinţifice şi artistice, nu vor mai locui ca azi în mansarde sub acoperiş, în văzduh lângă burlane. Oraşele din Oceane vor fi de sticlă şi vor avea fiecare cea mai potrivită formă geometrică. Iar capitala lumii o văd ca o sferă din cristal. Oraşul Alimentaţiei - ca un paralelipiped, alt Oraş, al Energiei Electrice, în forma a două
cuburi alăturate, cu un cub mai mic suprapus. Văd un Oraş, alMecanicii, în formă de piramidă, cu temelie de jăratic.
Apartamentele cele mai de preţ, pentru geniile creatoare, vor ficele din fund, aproape de căldura Pământului, iar în cele desus vor fi închişi criminalii şi demenţii. Azi lucrurile se petreccam altminteri...
RI: — Şi străzile, parcurile?...
IOAN: — Străzi... La ce bun?... Circulaţia se face cu ascensoare de sticlă în Oraşe şi trenuri de cristal cu viteze fulgerătoare între Oraşe.
RI: — Sunt, oare, şi parcuri, grădini, în Oraşele scufundate?
IOAN: — Parcuri?... Da, oamenii au mai păstrat ca monumente istorice câte-o falsă grădină cu alei albe de praf de naftalină, copaci de cauciuc şi flori de gutapercă. Sunt şi bănci.
La o încrucişare de alei, câte un căţel de ghips sau ceară.
Oamenii intră în parc să râdă ca de-o farsă. Unor anumiţibolnavi de melancolie mai prelungită li se prescrie o cură derâs în grădina Oraşului. Din ascensoarele de prin apropiereaparcului, oamenii sănătoşi aud hohotele de râs ale bolnavilorcare se preumblă pe alei. În “arborii” din parcul Capitalei s-au
montat privighetori mecanice, care ciripesc şi fluieră electric, să
juri că eşti în epoca terestră!
RI: — Atunci, Ioan, la ce mai folosesc oamenilor în Oraşele de sticlă banii, dacă...
IOAN: — La nimic, Ri. De aceea nu vor mai fi nici bogaţi, nici săraci. Oamenii nu vor mai munci pentru bani. Nu vor mai fi ţări şi popoare deosebite. În jurul Ecuatorului vor fi câteva Oraşe, iar continentele care despart mările ecuatoriale vor fi străbătute de tuneluri de circulaţie. Alimentaţia va fi simplificată la o serie de buline preparate din sinteze chimice de diferite gusturi, care se vor păstra din epoca plantelor şi a animalelor terestre, savori rămase încă vii în poftele noastre.
Nu vom mai avea nevoie să dormim. Purificarea creierului şi anervilor de zgura gândirii şi a emoţiilor se va face printr-o baiespecială de lumină în cabine mici, instalate pretutindeni: înascensoare, tramvaie, laboratoare. Viaţa va fi prea scurtă cajumătate din ea s-o trăim în somn, adică în letargie.
Oamenii vor băga de seamă - e drept, destul de târziu - că
rasele sunt numai adaptări biologice la împrejurări cosmice, iarnu o gradaţie de însuşiri culminând în rasa albă. Selecţiuneaîn Oraşele Submarine se va face deci nu după culoarea pieliimoştenite, ci pe temeiul însuşirilor.
Numărul oamenilor fiind mărginit de condiţia noii lor vieţi,au drept la perpetuare numai anumiţi indivizi care dobândescautorizaţie de la o comisie specială.
Unele persoane, destul de evoluate ca să fi pierdut cudesăvârşire acea forţă de atracţie şi radiaţie instinctivă pecare noi o numim azi iubire, simt totuşi o nostalgie după
această beţie fără alcool şi fără morfină. În anumite ore alezilei, difuzoarele vor transmite de la Comisia de procreare
romanţe sentimentale din vechi compozitori tereştri ca Mozart,Beethoven, Wagner, ale căror nume au fost de mult uitate,fragmente din opere pasionale şi concerte de vioară. Şi astfelinimile hiperintelectuale îşi vor aduce cu farmec aminte... Învreme ce muzica-i îmbată, îşi mărturisesc cu voluptatesentimentele de iubire. După ce muzica a încetat, se despartruşinaţi, se feresc să se vadă, le e teamă să se maiîntâlnească şi se cred cu desăvârşire compromişi.
RI. — O!...
IOAN: — Femeile însă au păstrat parcă mai multă simţire
- în paguba lucidităţii, se-nţelege. Ele iubesc uneori şi fără
ajutorul muzicii oficiale. Şi unele dintre ele sunt chiar “femeifatale”.
RI: — Nefiind nevoie de oameni mulţi, femeile vor naşte desigur foarte rar, iar unele niciodată - ce bucurie!...
IOAN: — Te-nşeli, Ri! De când omenirea nu mai are nevoie de muncitori de uzină şi de carne de tun, procrearea a devenit o distincţie şi, deci, un semn de nobleţe. Toate femeile vor să
fie mame, toţi bărbaţii se-nghesuie să fie taţi! La Comisia deprocreare se fac intervenţii într-ascuns şi chiar fraude. Unuldintre cei mai de seamă biologi, preşedintele Comisiei,încercând să-şi favorizeze o prietenă, fosta lui secretară,îngăduindu-i să nască de două ori, va fi destituit şi osândit lacinci ani de închisoare în celulele îngheţate de la suprafaţaOceanului.
RI: — Şi iubirea în sine, sentimentul? Oamenii nu se mai iubesc într-adevăr decât cu patimă prefăcută? Nu mai simt deloc nevoie să-şi fie toată viaţa credincioşi?
IOAN: — Iubirea, Ri, deşi în Oraşele Submarine nu foloseşte la nimic, n-a putut fi, precum am văzut, stârpită cu
desăvârşire. Ea a rămas o foarte veche prejudecată: a mers cuoamenii în fundul Oceanului şi va pieri probabil odată cu ei.
Dar frumuseţea e preţuită acum altfel, după esteticasubmarină, căci înfăţişarea trupească a oamenilor a suferit şiea adânci schimbări. În toate vremurile a fost astfel: un om algrotelor şi-a avut şi el frumuseţea lui. E drept, această
frumuseţe nu mai poate fi gustată şi înţeleasă de urmaşii carelocuiesc azi în al 47-lea etaj al unui palat din fier şi beton şicare preferă cu totul altă frumuseţe, aceea a timpului de faţă.
Inteligenţa omului submarin întrece cu mult pe a omuluiterestru. Însuşirile oamenilor socotiţi în vremea lor excepţionalimari calculatori, transmiţători de gânduri, inventatori, ghicitoride intenţii se află acum în sistemul nervos al tuturor. Oameniisubmarini, Ri, sunt izbitori mai cu seamă prin vioiciunea şiexpresivitatea chipului, ceea ce se vede foarte rar azi lapământeni. Toţi şi toate au în fundul Oceanului figuri deadmirabili actori şi actriţe căci te-ntreb, Ri, la ce ar mai fifolosit omenirii să păstreze şi să reproducă marea mulţime decapete mute şi îmbâcsite care se duc azi grămadă să vadă şisă se-ncânte la câte-o faţă expresivă, pe-o pânză decinematograf ?
RI: — Toţi bărbaţii vor fi ca John Gilbert, ca Ramon Novarro, ca Clark Gable? Toate femeile ca Greta Garbo? Ca Marlene Dietrich? Ca Ana Stern?
IOAN: — Aproximativ. Mai mult ca Moissi, bărbaţii. Şi femeile ca Elisabeth Bergner, căreia îi e de-ajuns să-ţi arunce o singură privire să te facă să înţelegi ce simte şi ce vrea să
spună. O! Dar căsătoria, la ce bun?... Copiii nu mai sunt aifamiliei, iar zămislirea indivizilor e rânduită după fişeleLaboratorului biologic de pe lângă Comisia de procreare.
Rasele s-au amestecat de mult. Şi de multe generaţii oameniiau lepădat din sângele lor beteşugurile, strâmbăturile,nepotrivirile, urâţeniile, nebuniile. Copacul neamului omenescşi-a scuturat în timp şi a avut destul timp! - toate gunoaiele.
Arareori, din cine ştie ce greşeală a unui funcţionar dinLaboratorul biologic care transmite Comisiei de procreare o fişă
greşită, se iveşte câte-un monstru sau idiot. Dar el enumaidecât sterilizat şi trimis după întâile cursuri şcolare laserviciile de salubritate. Toţi oamenii submarini sunt astfelneînchipuit de frumoşi, de inteligenţi, de simţitori. Ginerii şimiresele din cele patru Oraşe sunt găzduiţi într-un cartierspecial al Capitalei, construit după imaginea Bosforului şi aCornului de Aur, locul de pe Pământ unde cerul, marea şicontinentele apropiate au fost atât de prielnice voluptăţii şipoeziei. Totuşi, tinerele perechi se vădesc triste, se preumblă
abătute, căci presimt că sunt penultima, dacă nu chiar ultimageneraţie de oameni ai planetei îngheţate.
Pentru a redeştepta amorţitul instinct, s-a mai păstratobiceiul din străvechile veacuri, când oamenii vieţuiau sus, pePământ, între anotimpuri, ca aceste nunţi colective să aibă locîn luna mai.
