privire, înainte ca Valera să mă înşface din nou de braţ şi să tragă de mine.
- Nu vă opriţi, murmură el.
Am străbătut lungul coridor flancat de lumini fără viaţă, până la nişte trepte care ne-au condus la un alt culoar lung, ca să ajungem în sfârşit la o uşiţă ce dădea spre holul de la parter şi spre ieşire.
Aici ne aştepta un Mercedes-Benz cu motorul pornit şi un şofer care, de cum l-a zărit pe Valera, ne-a deschis portiera. Am intrat şi m-am aşezat în cabină. Automobilul dispunea de încălzire şi locurile din piele erau călduţe. Valera s-a aşezat lângă mine şi, bătând o dată în geamul care despărţea cabina de compartimentul şoferului, i-a făcut semn să pornească. După ce maşina a demarat şi s-a înscris pe banda centrală de pe Via Layetana, Valera îmi zâmbi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi îmi arătă
ceaţa care se dădea în lături din calea noastră ca un desiş.
- O noapte nesuferită, nu-i aşa? întrebă el ca din întâmplare.
- Unde mergem?
- Spre casa dumneavoastră, evident. Doar dacă nu cumva preferaţi să mergeţi la un hotel sau...
- Nu. E bine.
Maşina cobora agale pe Via Layetana. Valera privea străzile pustii fără nici un interes.
- Ce faceţi dumneavoastră aici? l-am întrebat în cele din urmă.
- Ce vi se pare că fac? Vă reprezint şi vă apăr interesele.
- Spuneţi-i şoferului să oprească maşina.
Şoferul căută privirea lui Valera în oglinda retrovizoare.
Valera tăgădui şi îi făcu semn să continue.
- Nu vorbiţi prostii, domnule Martin. E târziu, e frig şi vă conduc acasă.
- Prefer să merg pe jos.
- Fiţi rezonabil.
- Cine v-a trimis?
Valera oftă si își frecă ochii.
- Aveţi prieteni buni, domnule Martin. În viaţă e important să ai prieteni buni şi mai ales să ştii să
ţi-i păstrezi, zise el. La fel de important cum e să ştii când cineva se încăpăţânează să o ţină tot înainte pe un drum greşit.
- Nu cumva e vorba de drumul care trece pe la Casa Marlasca, de pe strada Vallvidrera numărul
13?
Valera zâmbi răbdător, de parcă dojenea afectuos un copil zburdalnic.
- Domnule Martin, credeţi-mă când vă spun că, cu cât mai departe vă veţi ţine de acea casă şi de această chestiune, cu atât mai bine va fi pentru dumneavoastră. Acceptaţi-mi fie şi numai acest sfat.
Şoferul o coti pe Paseo de Colon şi o porni spre Paseo del Born, pe strada Comercio.
Cărucioarele cu carne şi peşte, cu gheaţă şi mirodenii, începeau să se îngrămădească în faţa marii incinte a pieţii. Când am trecut pe acolo, patru flăcăi goleau cadavrul unei viţele pe care o tăiaseră în lungime, lăsând o dâră de sânge şi aburi pe care îi puteai mirosi în văzduh.
- Cartierul dumneavoastră e plin de farmec şi de privelişti pitoreşti, domnule Martin.
Şoferul opri la capătul străzii Flassaders şi coborî din maşină să ne deschidă portiera. Avocatul coborî cu mine.
- Vă conduc până la intrare, zise el.
- Se va crede că avem o relaţie.
Ne-am adâncit în canionul de umbre de pe străduţă, îndreptându-ne spre casă. Când am ajuns la intrare, avocatul îmi întinse mâna cu o politeţe profesionistă.
- Mulțumesc că m-ați scos de acolo.
- Nu-mi mulţumiţi mie, răspunse Valera scoţând un plic din buzunarul interior al paltonului.
Am recunoscut sigiliul cu îngerul întipărit în ceară chiar în semiîntunericul care se prelingea dinspre felinarul ce atârna de zid, deasupra capetelor noastre. Valera îmi întinse plicul şi, salutându-mă cu o înclinare a capului, se îndepărtă spre maşina care îl aştepta. Am deschis poarta şi am urcat treptele până pe palier. Când am intrat, m-am dus direct în camera de lucru şi am lăsat plicul pe birou. L-am deschis şi am scos foaia împăturită pe caligrafia patronului.
Prietene Martin,
Nădăjduiesc şi îmi doresc ca această misivă să te găsească într-o stare bună, trupeşte şisufleteşte. Întâmplarea face să mă aflu în trecere prin oraş şi aş fi deosebit de încântat să mă
bucur de compania dumitale vineri la ora şapte seara, în sala de biliard a Cercului Ecvestru, ca să
discutăm despre mersul proiectului nostru.
