Blestemat...
25
Am părăsit casa Marlasca cu inima grea şi am umblat fără ţintă prin labirintul de străzi solitare care duceau spre Pedralbes. Cerul era acoperit de un păienjeniş de nori cenuşii care abia lăsau să
treacă soarele. Ace de lumină perforau acea maramă şi măturau costişa muntelui. Am urmat cu privirea acele linii de lumină şi am putut vedea cum, în depărtare, mângâiau acoperişul smălţuit al Vilei Helius. Ferestrele străluceau de la distanţă. Neascultând de bunul-simţ, m-am îndreptat într-acolo. Pe măsură ce mă apropiam, cerul s-a tot întunecat şi un vânt tăios mi-a ridicat în cale vârtejuri de frunze uscate. M-am oprit când am ajuns unde începea strada Panama. Vila Helius se ridica în faţă.
Nu m-am încumetat să trec strada şi să mă apropii de zidul care ocolea grădina. Am rămas acolo Dumnezeu ştie cât timp, incapabil să fug şi nici să mă duc să bat la uşă. Atunci am văzut-o trecând prin dreptul unei ferestre de la etajul al doilea. Am simţit un frig intens în măruntaie. Dădeam să mă
retrag când s-a întors şi s-a oprit. S-a apropiat de geam şi i-am putut simţi ochii fixaţi într-ai mei. A ridicat mâna, ca şi când ar fi vrut să salute, dar n-a ajuns să-şi despartă degetele. N-am avut curaj să-i susţin privirea şi m-am răsucit pe călcâie, îndepărtându-mă în josul străzii. Îmi tremurau mâinile şi le-am vârât în buzunare ca să nu mă vadă. Înainte să fac colţul, m-am mai întors o dată şi am constatat că rămăsese acolo, privindu-mă. Când am vrut s-o urăsc, n-am avut putere.
Am ajuns acasă cu frigul, sau aşa voiam eu să cred, în oase. Când am intrat pe sub portal, am văzut un plic în cutia poştală din antreu. Pergament şi ceară. Veşti de la patron. L-am deschis în timp ce mă
târam pe trepte în sus. Caligrafia lui preţioasă îmi dădea întâlnire a doua zi. Când am ajuns pe palier, am văzut că uşa era întredeschisă şi că Isabella, zâmbitoare, mă aştepta.
- Eram în camera de lucru şi v-am văzut venind, zise ea. Am încercat să-i zâmbesc, dar probabil că
n-am fost prea convingător, fiindcă de cum mă privi în ochi Isabella adoptă o mină îngrijorată.
- Vă simţiţi bine?
- N-am nimic. Cred că am răcit puţin.
- Pregătesc o supă care o să vă întremeze ca prin minune.
Isabella mă luă de braţ şi mă conduse până în galerie.
- Isabella, nu sunt invalid.
Îmi dădu drumul şi îşi coborî privirea.
- Iertați-mă,
N-aveam chef să mă cert cu nimeni, cu atât mai puţin cu ajutoarea mea cea îndărătnică, aşa încât m-am lăsat călăuzit până la unul din fotoliile din galerie şi m-am prăbuşit ca un sac de oase. Isabella se aşeză în faţa mea şi mă privi alarmată.
- Ce s-a întâmplat? I-am zâmbit liniştitor.
- Nimic. Nu s-a întâmplat nimic. Nu urma să-mi dai un castron cu supă?
- Imediat.
O porni ca din puşcă spre bucătărie şi am putut s-o aud de acolo cum trebăluieşte. Am respirat adânc şi am închis ochii până când am auzit pașii Isabellei apropiindu-se.
Îmi întinse un castron aburind, de dimensiuni exagerate.
- Parcă-i o oală de noapte, am zis eu.
- Beţi-o şi nu mai înşiraţi grosolănii.
Am adulmecat supa. Mirosea bine, dar n-am vrut să ofer prea multe dovezi de docilitate.
- Miroase ciudat, am zis. Ce are în ea?
- Miroase a pui fiindcă are pui, sare şi câteva picături de vin. Beţi-o.
Am luat o sorbitură şi i-am înapoiat castronul. Isabella clătină din cap.
- Toată.
Am suspinat şi am mai luat o sorbitură. Era bună, deşi nu voiam să recunosc.
- Aşadar, cum a fost ziua? întrebă Isabella.
- A avut momentele ei. Ţie cum ţi-a mers?
- O aveţi în faţă pe noua vânzătoare vedetă de la "Sempere şi Fiii".
- Excelent.
- Până la ora cinci, vândusem deja două exemplare din Portretul lui Dorian Gray şi nişte opere complete de Lampedusa, unui domn foarte distins din Madrid, care mi-a dat bacşiş. Nu faceţi figura asta, fiindcă am băgat şi bacşişul tot în casa de marcat.
- Iar Sempere-fiul ce-a zis?
- De zis, n-a zis mare lucru. Şi-a petrecut tot timpul parcă năucit, prefăcându-se că nu se uită la mine, dar fără să mă slăbească din ochi. Nici nu mă mai pot aşeza, atât de mult s-a uitat după fundul meu de câte ori urcam pe scară ca să iau câte o carte. Mulţumit?
Am zâmbit şi am încuviinţat.
- Mulţumesc, Isabella.