— Cum adică?
— Păi, eşti mai ciudat decât de obicei.
— Crezi că sunt ciudat?
Ana, iubito, Ciudat este numele meu de botez.
— Uneori.
Spune‑i. Spune‑i că n‑a mai sărit nimeni pe tine de multă vreme.
— Ca de obicei, m‑ai surprins, domnişoară Steele.
— Cum te‑am surprins?
— Hai să spunem doar c‑am primit un cadou neaşteptat.
— Scopul nostru e să vă satisfacem, domnule Grey, mă tachi‑
nează ea, privindu‑mă fix.
— Şi chiar mă satisfaci, recunosc eu.
Dar mă şi dezarmezi.
— Credeam că te duci să faci duş.
Se posomorăşte.
La naiba.
— Da, ăă, ne vedem într‑o clipă.
Se răsuceşte şi iese valvârtej din birou, lăsându‑mă extrem de derutat. Clatin din cap ca să mă trezesc din buimăceală, apoi încep să‑mi strâng lucrurile împrăştiate pe jos şi să le aranjez la loc pe birou.
Cum mama naibii se poate strecura pur şi simplu la mine în birou ca să mă seducă?
Eu trebuia să fiu cel care dictează în această relaţie. La asta mă
gândeam azi‑noapte: la entuziasmul şi la afecţiunea ei fără margini.
Cum o să mă descurc eu cu toate astea? Nu ştiu. Iau telefonul.
Dar e plăcut.
Da.
Mai mult decât plăcut.
Râd uşor când mă gândesc la asta şi‑mi amintesc e‑mailul ei
„drăguţ“.
La naiba, am un apel ratat de la Bil . Probabil că m‑a sunat în timpul partidei amoroase cu domnişoara Steele. Mă aşez la birou, stăpân din
nou pe universul meu — acum că ea e la duş — şi‑l sun pe Bil . Trebuie să‑mi povestească despre Detroit… şi trebuie să mă adun.
Bill nu‑mi răspunde, aşa că o sun pe Andrea.
— Domnule Grey.
— Avionul este liber mâine şi poimâine?
— Nu are niciun zbor programat până joi, domnule.
— Super. Mai încerci tu la Bill?
— Sigur.
Discuţia cu Bill durează mult. Ruth s‑a descurcat excelent evaluând toate terenurile industriale abandonate din Detroit. Două
dintre ele sunt potrivite pentru uzinele experimentale pe care vrem să le construim, iar Bill e sigur că Detroit dispune de forţa de muncă
de care avem nevoie.
Mă întristez.
Chiar trebuie să fie Detroit?
