Conducătorul „clanului” era chiar acel Igor Ignatievici de care 201
am mai amintit, Seleznev, după numele lui de familie, un tânăr cu chip frumos, niţel cam aspru, care, stând de vorbă
cu câte cineva, avea obiceiul jenant să-l privească pe acesta drept în lumina ochilor. Băiatul nu semăna deloc cu tatăl său – directorul uneia dintre marile uzine leningrădene –
care, din când în când, se abătea pe la şcoala unde îi învăţa feciorul. Era un om mai în vârstă, obosit, cu un chip comun, de rus get-beget, şi care părea mereu derutat de cine ştie ce complicate treburi din sfera profesionala sau familială. Nu i se potriveau câtuşi de puţin butonii de aur masiv de la manşetele cămăşii şi nici sacourile cadrilate, de tweed, cu despicătură la spate, cu care îl gătea nevastă-sa.
Igor obişnuia să-l ironizeze cu un aer condescendent şi, desigur, vorbea şi în asemenea ocazii numai englezeşte:
„Well, what can you de with him! He’s such an incorrigible old square! He spent all his youth in a sort of „bosovatii” style. My mother’s trying to teach him another style you call «bossovatii»
but she’s not getting very far”52
La Seleznevi acasă, în cabinetul tatălui, pe biroul acestuia şi pe etajere, se înşirau turbine miniaturale şi cărţi de tehnică a turbinelor, iar pe pereţi erau prinse fotografii înfăţişând momente din timpul construirii, montării şi punerii în funcţiune tot a unor turbine. În odaia fiului, un perete întreg era ocupat de un imens colaj alcătuit din portretele lui Ringo Star, Elvis Presley, Johnny Halliday, Mohammad Ali, Bobby Hall şi Phyl Esposito.
„I don’t look upon diplomacy as my goal in life, but merely as the key to open the world with”53, obişnuia să zică Igor.
Propria sa cheie pentru descoperirea lumii voia, desigur, s-o găsească şi Serioja. Visa şi el să călătorească prin ţinuturi 52 Ce poţi să-i faci! E un bătrân mărginit atât de incorigibil. Tinereţea şi-a petrecut-o în stilul „bosovatîi”. Mama mea încearcă să-l înveţe stilul
„bossovatîi”, dar se pare că nu izbuteşte (engl.) Personajul foloseşte un joc de cuvinte: „bosovatîi”, de la cuvântul rusesc „bosoi” – desculţ, şi -
„bossovatîi” – de la cuvântul englezesc „boss” – stăpân, patron).
53 Eu nu consider diplomaţia ca fiind scopul principal al vieţii mele, ci, pur şi simplu, ca pe o cheie în descoperirea lumii (engl.).
202
depărtate: să urmeze itinerariul străbătut de către Huckleberry Finn de-a lungul fluviului Mississippi, să atingă
zidurile catedralei Notre-Dame din Paris, să se caţăre în vârful unui cocotier undeva, în Africa, să străbată galeriile muzeului Prado, să adaste pe sub bolţile străvechiului Tower.
Totuşi pentru Serioja, descoperirea lumii nu se limita la noţiunea de „străinătate” (sau, cum îi zicea Seleznev, la cea de „afară”). Serioja ştia să descopere lumea şi în propria lui ţară. O lume uriaşă era biblioteca bunicului său. Fiecare troleibuz de la orele dimineţii era şi el o lume uriaşă ce purta într-însa, strâns lipite una de alta, diverse lumi omeneşti.
Lumi erau fiece stradă, fiece fereastră. Lumi cu nenumărate coşuri înalte erau uzinele Leningradului ce absorbeau mii de lumi prin porţile lor. O lume era şi cimitirul Piskarevskoe, unde zăceau aceia care nu se ştie dacă avuseseră timp să
călătorească în străinătate. Şi bătrânica ce-l ruga pe vânzătorul de la prăvălie să-i cântărească nu un kilogram de mere, nicio jumătate de kilogram, ci un singur măr. Şi studenta înghesuită de către pasagerii vagonului de metrou, dar care continua, totuşi, legănându-se uşor în ritmul roţilor, să citească romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Márquez. Şi omul cel cărunt, plângând tăcut, ziua nămiaza mare, pe-o bancă din scuar, ca şi laţul mic, negru, al agăţătorii, ce i se iţea ciudat de sub gulerul trenciului. Şi mireasa, albă ca o tufă de mălin, şezând pe canapeaua unei maşini în trecere, pe capota căreia strălucea o păpuşică
trandafirie de celuloid. Şi rândul, lung aproape cât întregul Liteinîi Prospekt, înşirat sub o ploaie torenţială, cu oameni care încercau să se apere de ea cu umbrele sau ziare ude: se făceau înscrieri la operele complete ale lui Dostoievski. Şi marinarii tineri, curăţei, privind niţeluş jenaţi la nudurile misterioase ale lui Gauguin, expuse la Ermitaj. Şi femeia de serviciu de la unul dintre blocuri, măturând frunzele roşii, de arţar, căzute pe trotuar, ridicând apoi una din ele şi netezind-o în palmă, ca şi când n-ar mai fi văzut niciodată o asemenea frunză. Şi cuplul – soţ şi soţie – cărând cu un aer 203
victorios de-a lungul străzii o oglindă cu norii albi plutind în luciul ei aidoma unor lebede. Şi unda de parfum necunoscut, a nu ştiu cui, abătută peste obraz. Şi peştişorul de aur din borcanul cu apă purtat de un băieţandru. Şi văzduhul alcătuit din mii de respiraţii, dintre care una e a ta. Acestea constituiau zilnica descoperire a lumii de către Serioja.
Copil al oraşului, el nu cunoscuse nicicând satul. Satul lui era vila din preajma Leningradului a familiei sale. Când, într-o zi, toţi elevii din clasa lui, a zecea, au fost trimişi „la cartofi”
într-unul dintre sate, faptul a constituit pentru Serioja descoperirea unei alte lumi, cu desăvârşire necunoscute, o lume unde nu existau frigidere, băi, aparate de prăjit pâine, maşini de gătit cu gaze, cârnaţi sau portocale. Pentru prima oară a aflat Serioja că există şi o asemenea Rusie. Pentru prima oară a dormit într-o izbă, pentru prima oară a văzut o sobă rusească. Pentru prima oară a atins cu mâna pământul viu al Rusiei.
Igor Seleznev însă culegea cartofii cu mâinile vârâte în mănuşile de cauciuc cu care îl înzestrase maică-sa. Pe săteni îi califica, cu un uşor dispreţ, drept „plebe”, iar în prezenţa lor, pentru a menţine faţă de ei distanţa cuvenită, nu discuta cu colegii săi decât englezeşte. Aceşti „englezi”, cum îi porecliseră sătenii, au cules prost cartofii, lăsând mulţi în pământ. Şezătorile din sat însă „englezii” le frecventau totuşi, chiar şi Igor Seleznev. Acesta adusese cu el un „mag” japonez cu tranzistori şi le învăţa cu un aer condescendent pe fetele de prin partea locului să danseze „twist” şi „shake”. Fetele deprinseră surprinzător de repede toate figurile, încât au ajuns să-i întreacă la dans pe „englezi”. Uneori –
acompaniate de câte o armonică – se apucau totuşi să zică
acele ceastuşki54 atât de dragi inimii lor, născocind chiar atunci versurile şi luându-i astfel în tărbacă pe cei sosiţi de la oraş. Cel mai bine izbutea s-o facă una dintre ele, pe nume Tonea – o fetişcană cu ochi negri şi voce răsunătoare.
54 Ceastuşka – specie a creaţiei folclorice ruse (cuplet popular asemănător cu strigătura).
204
Ţinându-şi cu vârful degetelor capetele baticului şi mişcându-şi ştrengăreşte ochii în cap şi întreg trupul, zise într-o zi, tropotind din călcâie, ceastuşka u rmătoare: Aşti „englezi” din Leningrad
În colhoz la noi venit-au,
Prima oară-n viaţa lor
Bălegarul mirosit-au.
— Aşa versuri mai zic şi eu! râse Krivţov. Bravo Tonea! Ai nimerit drept la ţintă. Ai îndeplinit comanda socială care plutea prin aer.
— You-re breaidng our clan’s rules, Krivtsov55, i se adresă
cu asprime Seleznev.
— Eu nu fac parte din cercul vostru, ci al celor de aici, ripostă, mohorât, Krivţov. Ai priceput, aristocratule cu mănuşi de bucătărie?
— You’ve insulted me! I’ll remember you for that!56 îl avertiză Seleznev.
— Ziceai că vrei să te faci diplomat, Seleznev, zâmbi ironic Krivţov. Dar cum ai să poţi reprezenta un popor pe care îl dispreţuieşti?
— I don’t believe in the grey masses; I believe only in strong individuals57, răspunse Seleznev.
— Teoria individului puternic, ridicat deasupra masei? Nu este o teorie nouă, Seleznev. Ce-i drept, tu n-o expui în cadrul şedinţelor de Comsomol, unde prezinţi cel mai bine dintre toţi elevii, aşa cum consideră establishment58- ul nostru şcolar, referate despre situaţia internaţională. Treaba asta îţi este necesară pentru caracterizarea ce te va ajuta să-ţi croieşti drum în viaţă. Până şi acţiunea asta cu cartofii îţi va 55 Tu încalci regulile „clanului”, Krivţov (engl.).
