Directoarea se încordă: „Oare nu cumva întâlnirea va suferi un eşec?” Pe nenea de la Departamentul de stat îl trecu un fior: „Nu, tot liberalii sunt de preferat…”
Chiar atunci, din banca lui sări Krivţov, încordat, cu umerii înălţaţi, gata să se repeadă.
— Mie
mi-e
teamă
de
oamenii
care
consideră
sentimentalismul drept ceva ruşinos. Poate că răscoala lui John Brown a început de la faptul că eroului ei i-au dat lacrimile când a văzut o nedreptate. Dostoievski scria şi el că
nici cele mai înalte idealuri ale omenirii nu preţuiesc cât lacrima unui copil chinuit fără de vină. Şi tot el a spus „Toţi sunt vinovaţi pentru toate”. A te autosugestiona că războiul este inevitabil înseamnă a fugi ca un laş de propria ta culpabilitate. Şi-apoi, n-au decât să vă intereseze 212
motocicletele, dar nu demonstraţi o bucurie răutăcioasă la ideea că ale voastre sunt mai bune decât ale noastre? Dacă
un poet rus se va bucura în felul ăsta pentru faptul că cutare poet american are nişte versuri proaste, va scrie oare el însuşi versuri bune?
— Bravo! răcni liderul cel roşcovan şi bătu cu picioarele în duşumea, făcându-i să tresară şi pe directoare, şi pe nenea de la Departamentul de stat.
Din banca lui se ridică un alt şcolar american, cu părul negru şi ochi biblici:
— În legătură cu problema sentimentalismului… La noi, la şcoală, am studiat povestirea lui Cehov intitulată Vanka Jukov – un băieţel de la ţară. Deşi nu este o povestire despre război, totuşi m-a înfricoşat. Vă amintiţi cum îl roagă el pe bunicul său în scrisoare: „Vino, dragă bunicule…” şi cum scrie apoi pe plic „Bunicului meu, la ţară”, crezând că este o adresă exactă. Eu consider că în toate ţările lumii oamenii buni sunt măi mulţi la număr decât cei răi. Numai că ei nu-şi cunosc adresa şi nu ştiu cum să se facă auziţi unii de către alţii peste capetele oamenilor răi. Mulţi oameni în toată
firea sunt şi ei aidoma lui Vanka Jukov. Eu sper că noi, cei de aici, ne vom da unii altora adresa şi vom coresponda între noi. Dar nici măcar lucrul acesta nu este cel mai important.
Cel mai important e să ne simţim unii pe alţii…
Directoarea gândi; „Ba nu, am impresia că acţiunea e la înălţime. Totuşi, îmi pare rău că americanii nu ne-au văzut panourile…” Apoi rosti cu glas tare:
— Mă bucur că ne cunoaşteţi scriitorii clasici. Fireşte, povestea lui Vanka Jukov nu reprezintă decât un trecut îndepărtat al ţării noastre.
Cât despre nenea de la Departamentul de stat, acesta îşi notă în carneţel: „Chekhov’s short story about « Ivan Jhukov» –
read next week end65.
Flăcăul cu ochi biblici scoase din husa ei de pânză o 65 Povestirea lui Cehov despre «Ivan Jukov» - de citit în timpul viitorului week end (engl.).
213
chitară cu şase strune:
— Iar acum, ceea ce n-am sfârşit de spus voi spune prin cântec…
Şi cântă un cântec antirăzboinic din repertoriul lui Bob Dylan, necăjindu-l astfel peste măsură pe nenea la Departamentul de stat.
Către seară, izbutind să scape de ochii celor mari, şcolarii ruşi şi americani se întâlniră la o cafenea pentru tineret.
Ruşii, adunând mână de la mână, comandară câteva sticle de şampanie. Americanii, cu excepţia motociclistului, declarară că beau şampanie pentru prima oară, nedumerindu-i foarte pe ruşi. Seleznev chiar îşi strânse buzele a dispreţ: americanii de faţă se nimeriră în mod evident a nu face parte din „elită”.
— Observi, Serioja, ce jachetă colosală, cu fermoare, poartă motociclistul ăsta? îi făcu lui Laciughin semn cu cotul feciorul directorului piscinei. Ştii cum sunt porecliţi ăştia în America? Îngerii iadului.
— Şi ce-i cu asta? nu-l înţelese Serioja.
— Ce-ar fi să-i propun un mic schimb de obiecte? Am acasă, un briceag fabricat în secolul al optsprezecelea.
— Să nu îndrăzneşti, ticălosule… şuieră furios Serioja.
Grupul şcolarilor se despărţi cumva de la sine în două: Seleznev şi acoliţii lui discutară cu „îngerul iadului” despre motociclete, iahturi, discuri, iar Laciughin şi Krivţov – cu ceilalţi şcolari americani, despre literatură şi, până la urmă, liderul cel roşcovan fu nevoit să-şi noteze numele lui Kurt Vonnegut, William Styron, John Updike, pe care, după cum mărturisi cinstit, nu-i citise.
— N-aş fi crezut că voi afla de la un rus lucruri pe care nu le ştiam despre literatura americană! râse el în hohote.
În timp ce pe estradă, maltratând strunele chitarelor electrice, se agitau nişte „beatles”-i din Vasilievski Ostrov66
purtând blugi polonezi cu etichete „Wrangler” făcute de ei înşişi şi cusute pe buzunarele de la spate pentru crearea în 66 Cartier al Leningradului.
214
ansamblu a unei atmosfere de „elită”, în timp ce băieţii şi fetele „de elită” din jur sugeau prin paie subţiri, din material plastic, fabricate la Tallin, o poşircă prea caldă, ca urmare a repetatelor defecţiuni ale frigiderului, şi denumită „Podul de pe râul Kway, în cafenea, prin bariera formată din
„ drujinniki” cu banderole roşii la mâneci, care se milostiviră
