domnişoarei Havisham. Cu cât îi făceam mai multe strâmbături şi semne, îndemnându‑l să facă aşa, cu atât mai explicativ, mai confidenţial şi mai politicos se încăpăţâna să fie, vorbind cu mine.
― Ai adus contractele băiatului cu dumneata? întrebă domnişoara Havisham.
― Păi, Pip, ştii bine! răspunse Joe, de parcă întrebarea n‑ar fi avut rost. Că
doar m‑ai văzut când le‑am pus în pălărie şi, prin urmare, ştii că sunt acolo!
După care le scoase şi mi le dădu mie, nu domnişoarei Havisham. Mă tem că
mi‑a fost ruşine cu bunul şi dragul meu prieten - ştiu că mi‑a fost ruşine cu el -
când am văzut ‑ o pe Estella, care stătea în picioare, în spatele scaunului domnişoarei Havisham, cu un licăr răutăcios în ochi. I‑am luat contractul din mână şi i l‑am întins domnişoarei Havisham.
― Nu te‑ai gândit, zise domnişoara Havisham, uitându‑se peste ele, să
primeşti o răsplată pentru ucenicia băiatului?
― Joe! îl mustrai eu, căci nu scotea nici un cuvânt. De ce nu răspunzi?...
― Pip, îmi zise Joe, întrerupându‑mă scurt, de parcă ar fi fost jignit. Aş vrea să‑ţi spun că aceasta nu este o întrebare la care să fie nevoie de vreun răspuns între noi doi, căci ştii şi tu foarte bine. Nu! Ştii că nu, Pip, aşadar, de ce s‑o mai spun şi eu?
Domnişoara Havisham îi aruncă o privire de parcă, văzând cum se purta acolo, înţelesese mai bine decât aş fi crezut eu că ar fi cu putinţă ce fel de om era, apoi luă o pungă mică de pe masa de lângă ea.
― Pip a câştigat nişte bani aici, zise ea. Iată‑i! Sunt douăzeci şi cinci de guinee în punga aceasta. Dă‑i‑le stăpânului tău, Pip!
De parcă şi‑ar fi pierdut cu desăvârşire minţile, din pricina uluirii stârnite de înfăţişarea ei ciudată şi de încăperea la fel de ciudată, Joe, stărui să mi se adreseze mie chiar şi după acest moment.
― Este foarte generos din partea ta, Pip, şi de aceea darul tău este bine primit şi cu mulţumiri, deşi niciodată nu l‑am aşteptat, nici acum, nici altă dată. Şi acum, bătrâne, continuă Joe (făcându‑mă să‑mi ia foc obrajii şi apoi să‑mi îngheţe sângele în vene, căci mi se păru că vorba aceea familiară îi era adresată
domnişoarei Havisham), şi acum, bătrâne, să ne îndeplinim datoria! Să ne îndeplinim datoria amândoi, unul faţă de celălalt şi faţă de cei pe care generosul tău dar... pe care... l‑ai trimis... ca să fie... pentru mulţumirea sufletească... a lor... care niciodată...
Aici Joe simţi că alunecă în nişte îngrozitoare încurcături, până când se salvă, triumfător, prin cuvintele:
― Şi departe de mine să fie!
Aceste cuvinte îi părură atât de pline de miez şi de convingătoare încât le spuse de două ori.
― La revedere, Pip! zise domnişoara Havisham. Condu‑i până la ieşire, Estella!
― Să mai vin, domnişoară Havisham? întrebai eu.
― Nu. De acum, Gargery este stăpânul tău. Gargery! Încă un cuvânt...
Chemându‑l astfel înapoi, după ce eu ieşisem deja pe uşă, am auzit‑o spunându‑i lui Joe, cu o voce limpede şi apăsată:
― Băiatul s ‑ a purtat frumos aici, iar banii aceştia sunt răsplata lui.
Bineînţeles, ca un om cinstit ce eşti, nu vei mai cere alţii vreodată.
Cum a ieşit Joe pe uşă n‑am să fiu niciodată în stare să‑mi dau seama, dar ştiu că, odată ieşit, porni hotărât pe scări în sus, în loc să coboare, surd la toate dojenile mele, aşa că am fost nevoit să mă duc după el şi să‑l prind de mână. În clipa următoare, ne aflam dincolo de poartă, care fusese încuiată la loc, iar Estella dispăruse. Văzându‑ne la lumina zilei, din nou singuri, Joe se sprijini cu spatele de un zid şi‑mi zise:
― Nemaipomenit!
Şi rămase astfel multă vreme, repetând „Nemaipomenit” din când în când, de atâtea ori încât începusem să cred că nu‑şi va mai veni niciodată în fire. În cele din urmă, îşi prelungi exclamaţia:
― Pip, ascultă‑mă pe mine, este ne‑MAI‑po‑me‑nit!
Şi, aşa, încetul cu încetul, îşi recăpătă graiul şi fu din nou în stare să meargă
mai departe.
Am motive să cred că minţile lui Joe se luminaseră în urma întâlnirii prin care trecuseră şi că, pe drumul nostru către locuinţa lui Pumblechook, puseseră
la cale un plan meşteşugit şi adânc. Iar motivele mele se bizuie pe ceea ce s‑a petrecut în salonul domnului Pumblechook, unde, când am sosit, sora mea şedea la taifas cu nesuferitul negustor de seminţe.
― Ei! strigă sora mea, către amândoi deodată. Ce vi s‑a întâmplat, mă rog?
Pe cuvânt, mă mir că aţi mai catadicsit să vă întoarceţi într‑o biată adunare ca aceasta!
― Domnişoara Havisham, zise Joe, ţintuindu‑mă cu privirea, ca într‑o strădanie de a‑şi aduce aminte, a ţinut neapărat să‑i transmitem... Ce erau, Pip,
complimente sau respecte?
― Complimente, răspunsei eu.
― Tot aşa credeam şi eu, zise Joe. Complimentele sale doamnei J. Gargery...
― Că mult mă mai încălzesc pe mine! pufni sora mea, deşi părea mai curând mulţumită.
