― Ai un ucenic, continuă străinul, cunoscut sub numele de Pip. Este şi el aici?

― Aici sunt! strigai eu.

Străinul nu mă recunoscu, dar eu îl recunoscusem ca fiind gentlemanul pe care îl întâlnisem pe scări la cea de‑a doua vizită pe care i‑o făcusem domnişoarei Havisham. Îl recunoscusem încă din clipa în care îl văzusem uitându‑se la noi, peste speteaza băncii, iar acum, stând în picioare înaintea lui, cu mâna sprijinită

pe umărul meu, putui verifica, amănunt cu amănunt, că el era, într‑adevăr - de la capul său mare, chipul negricios, ochii adânciţi în orbite, sprâncenele stufoase şi negre, punctele negre, foarte vizibile, din locul firelor de păr din barbă şi favoriţi, până la ceasul cu lanţ şi mirosul de săpun parfumat al mâinilor lui mari.

― Aş vrea să stau de vorbă numai cu voi doi, zise el, după ce mă studiase pe îndelete. O să dureze ceva mai mult. Poate că ar fi mai bine să mergem acasă la voi. Prefer să nu încep aici ceea ce am să vă spun. După aceea, o să le povestiţi şi prietenilor voştri, mai mult sau mai puţin, după cum veţi crede de cuviinţă. Nu‑

i treaba mea.

În mijlocul unei tăceri uluite, am ieşit toţi trei de la „Luntraşii voioşi”, şi, tot într ‑ o tăcere uluită, am mers pe jos până acasă. Pe drum, gentlemanul necunoscut se uita, din când în când, la mine şi uneori îşi muşca vârful degetului arătător. Când ne ‑ am apropiat de casă, Joe, presimţind nedesluşit că

evenimentul era unul important şi ceremonios, o luă înainte, ca să deschidă uşa din faţă. Discuţia noastră se petrecu în salonaşul de musafiri, la lumina slabă a unei lumânări.

Gentlemanul străin se aşeză la masă, trase lumânarea mai aproape de el şi se uită peste nişte însemnări din carneţelul său de buzunar. Apoi îşi vârî carneţelul la loc şi împinse lumânarea într‑o parte, scrutând întunericul spre Joe şi spre mine, de parcă ar fi vrut să stabilească, încă o dată, care era unul şi care era celălalt.

― Numele meu, zise el, este Jaggers şi sunt avocat la Londra. Sunt destul de cunoscut. Am o afacere neobişnuită de rezolvat cu voi şi o să încep explicându‑vă

că nu vine din partea mea. Dacă mi s‑ar fi cerut părerea, n‑aş fi fost aici. Dar, cum n‑am fost întrebat, iată‑mă. Ceea ce am de îndeplinit, în calitate de agent de încredere al altcuiva, voi îndeplini. Nici mai mult, nici mai puţin.

Băgând de seamă că nu ne vedea foarte bine din locul în care stătea, se ridică, îşi aruncă un picior peste spătarul unui scaun, sprijinindu‑se în el, şi rămase astfel, cu un picior pe scaun şi cu celălalt pe podea.

― Aşadar, Jospeph Gargery, sunt însărcinat cu o ofertă de a te scăpa de băiatul acesta, ucenicul tău. Ai avea ceva împotrivă să‑i anulezi contractul de ucenicie la cererea sa şi spre binele său? N‑ai cere în schimb nimic ca să faci

asta?

― Doamne păzeşte să vreau ceva în schimb ca să mă dau din calea lui Pip, zise Joe, făcând ochii mari.

― Paza lui Dumnezeu este o chestiune cucernică, dar nu despre asta era vorba, replică domnul Jaggers. Întrebarea era dacă vrei ceva. Ei, vrei ceva?

― Răspunsul este, zise Joe foarte sobru, nu.

Mi s‑a părut că domnul Jaggers îi aruncă o privire lui Joe de parcă îl socotea un prost pentru dezinteresul său. Însă nu pot să bag mâna în foc, căci eram prea zăpăcit de curiozitatea care‑mi tăia răsuflarea şi de neaşteptatul întregii poveşti.

― Bine, zise domnul Jaggers. Ţine minte că ţi‑ai dat acceptul şi să nu încerci să‑ţi iei vorba înapoi, mai încolo.

― Cine să încerce una ca asta? replică Joe.

― Eu nu spun că o să încerce cineva. Ai un câine?

― Da, am.

― Ţine minte, atunci, că un câine care se repede şi latră e un câine bun, dar cel care nu dă drumul la strânsoare e şi mai bun. Ţii minte acest lucru, da?

repetă domnul Jaggers, închizând ochii şi dând din cap către Joe, de parcă i‑ar fi trecut cu vederea ceva. Acum, revin la băiat. Ceea ce am să transmit este că are mari speranţe de viitor.

Joe şi cu mine rămaserăm cu gura căscată şi ne uitarăm lung unul la altul.

― Am primit sarcina să îi transmit, zise domnul Jaggers, împungând aerul cu degetul în direcţia mea, că va intra în posesia unei averi frumuşele. Apoi, că

dorinţa actualului proprietar al averii este ca băiatul să fie luat neîntârziat de la casa şi traiul lui şi să fie crescut ca un gentleman - pe scurt, ca un tânăr cu mari speranţe.

Visul mi se împlinise! Închipuirile mele nebuneşti fuseseră depăşite de fapte

- domnişoara Havisham îmi pregătise un viitor măreţ!

― Acum, domnule Pip, continuă avocatul, ceea ce mai am de spus te priveşte pe dumneata. Trebuie să înţelegi, în primul rând, că este vrerea persoanei de la care am primit instrucţiunile ca dumneata să porţi întotdeauna numele de Pip.

Nu vei avea nici o obiecţie, aşa îndrăznesc să cred, pentru ca marile dumitale speranţe să nu se poticnească din pricina acestei condiţii neînsemnate. Dar, dacă

ai vreo obiecţie, acum este momentul să vorbeşti!

Inima îmi bătea cu atâta repeziciune şi urechile îmi ţiuiau cu atâta putere, încât abia am fost în stare să bâigui că nu aveam nimic de spus.

― Aşa mă gândeam şi eu! În al doilea rând, trebuie să înţelegi, domnule Pip, că numele generosului dumitale binefăcător va rămâne un secret desăvârşit, până în momentul pe care îl va alege persoana respectivă pentru a ţi‑l face cunoscut. Sunt împuternicit să precizez că persoana aceea are intenţia să ţi‑l dezvăluie direct, prin viu grai. Când şi unde îşi va pune în fapt această intenţie n

‑aş putea spune. Nimeni n‑ar putea spune. S‑ar putea să treacă ani întregi până

atunci. Acum, este neapărată nevoie să înţelegi că ţi se interzice cu străşnicie să

faci vreo cercetare în acest sens, ca şi orice aluzie sau referinţă, oricât de îndepărtată, la orice persoană, desemnând‑o ca fiind acea persoană, în toate discuţiile pe care le vei purta cu mine. Dacă ai vreo bănuială în sufletul dumitale, păstreaz‑o pentru sufletul dumitale. Nu ajută câtuşi de puţin să ştii care sunt motivele acestei interdicţii - chiar dacă ar fi cele mai puternice şi mai serioase motive din lume sau un simplu capriciu. Nu trebuie să te intereseze pe

dumneata. Aceasta este condiţia. Acceptarea ei de către dumneata şi făgăduiala dumitale că n‑ai s‑o încalci reprezintă ultimul punct din misiunea cu care am fost însărcinat de către persoana care mi‑a dat aceste instrucţiuni şi faţă de care eu nu am nici o altă obligaţie. Persoana despre care vorbesc este aceeaşi de la care provin marile dumitale speranţe de viitor, iar acest secret este cunoscut numai de persoana aceea şi de mine. Nici aceasta nu este o condiţie prea greu de respectat, astfel încât să împiedice un asemenea salt în situaţia dumitale, dar, dacă ai vreo obiecţie, acum este momentul să vorbeşti!

Încă o dată, am bâiguit, cu mare greutate, că nu aveam nici o obiecţie.

― Aşa mă gândeam şi eu! Ei, bine, domnule Pip, am încheiat cu prevederile înţelegerii.

Deşi mă numea „domnule Pip” şi aproape că începuse să se dea bine pe lângă

mine, încă nu putea renunţa la un anumit aer de suspiciune şi sfidare şi, chiar şi acum, îşi mai mijea ochii uneori şi întindea degetul arătător către mine, în timp ce‑mi vorbea, ca şi când ar fi vrut să‑mi arate că ştia tot felul de lucruri cu care m

‑ar fi putut face de ruşine, dacă ar fi vrut să le spună cu glas tare.

― Urmează, acum, micile detalii ale înţelegerii. Trebuie să ştii că, deşi am folosit mai mereu termenul „speranţe”, nu eşti înzestrat numai cu speranţe. Mi‑

a fost deja înmânată o sumă de bani mai mult decât suficientă pentru educaţia şi întreţinerea dumitale corespunzătoare. Mă poţi considera custodele dumitale.

Oh! - făcu el, văzând că mă pregăteam să‑i mulţumesc - îţi spun de la bun început că sunt plătit pentru serviciile mele, altminteri nu le‑aş face. S‑a crezut de cuviinţă că va trebui să primeşti o educaţie mai bună, mai pe măsura noii dumitale situaţii, şi că vei pricepe repede însemnătatea şi necesitatea de a profita numaidecât de aceste înlesniri.

I‑am spus că dintotdeauna tânjisem după ele.

― Nu contează după ce ai tânjit dumneata dintotdeauna, domnule Pip, îmi răspunse el, păstrează‑ţi părerea pentru dumneata! Dacă tânjeşti acum după

ele, este destul. Să înţeleg că mi‑ai răspuns că eşti gata să intri neîntârziat sub protecţia unui tutore potrivit? Am înţeles bine?

Am bâiguit că da, aşa spusesem.