― Trage‑ţi un scaun, domnule Pip! zise custodele meu.

Când mă aşezai, îşi păstră atitudinea, plecându‑şi fruntea către ghetele cu care era încălţat, şi în clipa aceea mă simţii tare neajutorat - ceea ce îmi aduse aminte de ziua aceea de demult, când fusesem suit cu forţa pe o piatră de mormânt. Cele două măşti sinistre de pe raft nu se aflau prea departe de el şi păreau că se dau de ceasul morţii încercând, prosteşte, să tragă cu urechea la discuţie.

― Şi‑acum, tinere, începu custodele meu, de parcă eram un martor chemat la bară, o să stau puţin de vorbă cu dumneata.

― Vă rog, domnule.

― La ce valoare apreciezi dumneata, zise domnul Jaggers, mai întâi aplecându‑se în faţă, ca să se uite în podea, şi apoi dând capul pe spate, ca să se uite în tavan, la ce valoare apreciezi dumneata că se ridică modul dumitale de trai?

― La ce valoare, domnule?

― La..., repetă domnul Jaggers, continuând să se uite în tavan, valoarea de...?

Apoi îşi plimbă privirile prin birou, de jur împrejur, oprindu‑se puţin cu batista în mână, la jumătatea drumului către nas.

Îmi cercetasem şi îmi clasasem cheltuielile atât de des, încât îmi desfiinţasem până şi cea mai mică noţiune pe care o avusesem vreodată despre consecinţele şi însemnătatea lor. Şovăind, îi mărturisii că nu sunt în stare să

răspund. Însă răspunsul meu păru să fie foarte pe placul domnului Jaggers, care spuse:

― Mă gândeam eu!

Şi îşi suflă nasul cu un aer de satisfacţie.

― Acum, eu ţi‑am pus dumitale o întrebare, prietene, continuă domnul Jaggers. Dumneata ai ceva să mă întrebi pe mine?

― Bineînţeles că ar fi o mare uşurare pentru mine, domnule, să vă pot pune câteva întrebări, dar îmi amintesc că m‑aţi oprit s‑o fac.

― Pune‑mi o întrebare, mă îndemnă domnul Jaggers.

― Voi afla astăzi cine este binefăcătorul meu?

― Nu. Întreabă‑mă altceva.

― Taina aceasta mi se va dezvălui curând?

― Renunţă la subiectul acesta, pentru moment, zise domnul Jaggers, şi întreabă‑mă altceva.

M‑am uitat în jurul meu, dar se părea că nu mai aveam altă portiţă de scăpare şi că trebuia să‑l întreb:

― Am... oare... ceva de primit, domnule?

La aceasta, domnul Jaggers zise, triumfător:

― Mă gândeam eu c‑o să ajungem şi aici!

Şi îi strigă lui Wemmick să‑i aducă hârtia. Wemmick apăru, îi înmână hârtia şi dispăru.

― Acuma, domnule Pip, zise domnul Jaggers, ascultă‑mă bine, te rog. Ai scos bani cu grămada de la noi - numele dumitale apare destul de des în registrul de casă al lui Wemmick. Dar, bineînţeles, tot mai ai datorii, nu‑i aşa?

― Mă tem că trebuie să spun da, domnule.

― Ştii bine că trebuie să spui da, nu‑i aşa? făcu domnul Jaggers.

― Da, domnule.

― Nu te întreb cât anume eşti dator, fiindcă asta nu ştii şi, chiar dacă ai şti, nu mi‑ai spune‑o, ci ai declara o sumă mai mică. Ba da, ba da, prietene! strigă

domnul Jaggers, dând din deget către mine să mă oprească, fiindcă eu trăsesem aer în piept ca să protestez. Se prea poate să crezi că n‑ai fi făcut‑o, dar te asigur că ai fi făcut‑o. Iartă‑mă, te rog, dar ştiu mai bine decât dumneata. Acuma, ia această foaie de hârtie în mână. Ai luat‑o? Foarte bine. Despătureşte‑o şi spune

‑mi ce reprezintă.

― Este un bilet de bancă, zisei eu, pentru cinci sute de lire.

― Este un bilet de bancă, repetă domnul Jaggers, pentru cinci sute de lire.

De altfel, o sumă destul de frumuşică, aş zice eu. Dumneata nu eşti de‑aceeaşi părere?

― Cum aş putea crede altfel?

― Aha! Dar răspunde‑mi la întrebare, zise domnul Jaggers.

― Fără îndoială.

― Fără îndoială, o consideri o sumă frumuşică. Bun, această sumă

frumuşică îţi aparţine, Pip. Este un cadou pentru aniversarea dumitale de astăzi, un acont din averea care te aşteaptă. În limitele acestei sume frumuşele per annum, şi nu mai mult, va trebui să trăieşti până ce îşi va face apariţia donatorul întregii averi. Aceasta vrea să însemne că, de acum, o să fii singurul responsabil pentru toate chestiunile băneşti care te privesc şi vei scoate de la Wemmick o sută douăzeci şi cinci de lire per quarter, până ce vei intra în legătură cu sursa acestor venituri, când nu vei mai discuta cu mijlocitorul său. După cum ţi‑am mai spus şi înainte, eu sunt doar un mijlocitor. Execut instrucţiunile pe care le‑

am primit şi sunt plătit pentru ceea ce fac. Personal, le consider nechibzuite, dar nu sunt plătit să‑mi exprim vreo părere despre meritele lor.

Începusem să spun că îi sunt recunoscător binefăcătorului meu pentru generozitatea cu care eram întreţinut, când domnul Jaggers mă opri:

― Pip, zise el rece, nu sunt plătit să transmit cuiva cuvintele dumitale.

Apoi îşi încheie pulpanele hainei, aşa cum încheiase şi discuţia, şi rămase nemişcat, încruntându‑se la ghete, de parcă le bănuia că uneltesc împotriva sa.

După câteva clipe de tăcere, îndrăznii să reîncep:

― V‑am pus, mai adineauri, o întrebare, domnule Jaggers, la care m‑aţi rugat să renunţ pentru moment. Sper că nu greşesc cu nimic dacă repet întrebarea.

― Ce întrebare?

Aş fi putut să‑mi închipui că nu‑mi va veni în ajutor, dar mă zăpăcii văzând că trebuia s‑o formulez din nou, de parcă n‑aş mai fi rostit‑o până atunci.

― Vă întrebam, zisei eu după o scurtă şovăială, dacă ocrotitorul meu, sursa veniturilor despre care aţi pomenit şi dumneavoastră, domnule Jaggers, va fi curând...

Şi aici mă oprii, din delicateţe.

― Va fi curând ce? stărui domnul Jaggers. După cum sună, aceasta nu‑i o întrebare, înţelegi?