― Adevărat, domnule! Ce de învăţăminte pentru tineri, răspunse domnul Wopsle (şi ştiam că avea s‑o întoarcă pentru mine înainte de‑a continua), se pot trage dintr‑o astfel de predică!
― Cască urechile bine! îmi spuse sora mea, într‑o severă paranteză.
Joe îmi mai turnă nişte sos.
― Porcii, urmă domnul Wopsle (pe cel mai coborât ton al vocii sale şi arătând cu furculiţa spre obrajii mei ca para focului, de parcă mi‑ar fi rostit numele mic), porcii au fost tovarăşii celor risipitori. Lăcomia porcului a fost pusă în faţa ochilor noştri ca să fie un exemplu pentru tineri. („Frumos îţi şade, am gândit eu, tocmai tu, care ai ridicat în slăvi porcul pentru că e atât de gras şi de fraged!”) Ceea ce este demn de dispreţ la un porc este cu atât mai mult la un băiat!
― Sau la o fată, sugeră domnul Hubble.
― Bineînţeles că şi la o fată, domnule Hubble, încuviinţă domnul Wopsle, puţin sâcâit, dar nu este nici o fată de faţă.
― Fără a mai pune la socoteală, zise domnul Pumblechook, întorcându‑se brusc spre mine, de ce trebuie să fii recunoscător când te gândeşti la el. Căci, dacă te‑ai fi născut un purcel...
― Chiar asta a fost, atât cât poate un copil să fie purcel! spuse sora mea, foarte apăsat.
Joe îmi mai dădu nişte sos.
― Da, numai că eu chiar mă refeream la un purcel cu patru picioare, zise domnul Pumblechook. Aşadar, dacă te‑ai fi născut aşa ceva, ai mai fi fost tu aici, acum? Nu...
― Cel mult sub forma asta, zise domnul Wopsle, arătând din cap către platou.
― Dar eu nu mă refeream la această formă, domnule! replică domnul
Pumblechook, căruia nu‑i plăcea să fie întrerupt. Vreau să spun că nu s‑ar mai fi bucurat de compania celor mai vârstnici şi mai buni decât el, n‑ar mai fi putut trage foloase din discuţia lor, şi nu s‑ar mai fi lăfăit, având de toate. Ar mai fi putut? Nu, n‑ar mai fi putut! Şi care ţi‑ar fi fost, atunci, soarta? se întoarse el din nou spre mine. Ai fi fost vândut pentru nu ştiu câţi şilingi, la preţul la care este cotat articolul pe piaţă, iar Dunstable, măcelarul, ar fi venit după tine, când ai fi stat în paiele tale, şi te‑ar fi înhăţat iute sub braţul stâng, iar pe cel drept şi l‑ar fi strecurat sub haină ca să scoată un cuţit din buzunarul jiletcii sale şi să‑ţi verse sângele, curmându‑ţi viaţa. Şi n‑ai mai fi fost ţinut ca pe palme, atunci!
Nici o clipă!
Joe îmi oferi iarăşi sos, dar mie îmi fu frică să mai iau.
― Ţi‑a dat, desigur, multă bătaie de cap, doamnă Joe, zise doamna Hubble, compătimind‑o pe sora mea.
― Bătaie de cap? făcu sora mea ca un ecou. Numai bătaie de cap?
Şi începu să înşire un înspăimântător pomelnic al tuturor bolilor de care mă
făcusem vinovat, al tuturor dăţilor când nu dormisem, al tuturor locurilor înalte de pe care căzusem şi al tuturor locurilor joase în care căzusem, al tuturor juliturilor pe care mi le făcusem şi al tuturor clipelor în care ea îşi dorise să mă
vadă în mormânt, iar eu refuzasem cu îndărătnicie să mă duc acolo.
Cred că romanii trebuie să se fi scos din sărite unul pe altul cu nasurile lor.
Probabil că de aceea au devenit poporul fără astâmpăr pe care îl cunoaştem.
Oricum, nasul roman al domnului Wopsle mă scoase din răbdări în timpul relatării nelegiuirilor mele, şi mi‑ar fi plăcut să trag de el aşa de tare, încât să‑l fac să urle. Dar tot ceea ce îndurasem până în momentul acela nu însemna nimic pe lângă groaznicele sentimente care puseră stăpânire pe mine în clipa în care se lăsă liniştea, la sfârşitul litaniei surorii mele, şi în care toată lumea îşi aţintise cu indignare şi duşmănie ochii asupra mea (iar eu mă simţeam cumplit de vinovat).
― Totuşi, zise domnul Pumblechook, aducându‑i uşurel pe cei de faţă înapoi la tema de la care porniseră, porcul, privit ca aliment, este o bogăţie la casa omului, nu‑i aşa?
― Să‑ţi aduc nişte brandy, unchiule? se oferi sora mea.
Cerule! Se întâmplase, în cele din urmă! Pumblechook avea să descopere că
era slab, avea să spună că e slab, iar eu aveam să fiu pierdut! M‑am apucat strâns pe sub faţa de masă de piciorul mesei, aşteptându‑mi sfârşitul.
Sora mea se duse după urciorul de piatră, veni înapoi cu el şi‑i turnă brandy lui Pumblechook - nimeni altcineva nu mai ceru. Hainul om se jucă, un timp, cu paharul - îl ridică de pe masă, îl privi în lumină şi îl aşeză din nou jos -, prelungindu‑mi chinurile. În tot acest răstimp, doamna Joe şi Joe strângeau grăbit masa, ca să facă loc plăcintei şi budincii.
Nu‑mi puteam dezlipi ochii de la Pumblechook. Continuând să mă ţin strâns de piciorul mesei cu mâinile şi picioarele, am văzut nemernica făptură plimbându
‑şi în joacă degetele pe pahar, ridicându‑l la gură, zâmbind, dându‑şi capul pe spate şi înghiţind băutura dintr ‑ odată. În clipa următoare, musafirii fură
cuprinşi de‑o negrăită stupoare, din cauza saltului pe care el îl făcu drept în picioare, învârtindu‑se în loc de mai multe ori, într‑un înspăimântător acces de tuse măgărească, şi apoi dând buzna pe uşă afară; după aceea, putu fi văzut pe fereastră, tuşind violent şi scuipând, schimonosindu‑şi faţa în cele mai oribile
chipuri şi părând că‑şi pierduse minţile.
M‑am încleştat şi mai tare de masă, în vreme ce doamna Joe dădu fuga împreună cu Joe la Pumblechook. Nu ştiam cum reuşisem, dar nu aveam nici o îndoială că îl omorâsem. În groaznica mea situaţie, a însemnat o adevărată
uşurare când a fost adus înapoi şi când, privind cu reproş de jur împrejur la ceilalţi, de parcă aceştia nu‑i priiseră, s‑a prăbuşit pe scaunul său, cu un icnet lămuritor:
― Catran!
Umplusem urciorul de piatră, după ce furasem din brandy, turnând, fără să
‑mi dau seama, din sticla cu apă de catran. Ştiam că o să i se facă şi mai rău în scurtă vreme. Am mişcat masa, ca un medium din zilele noastre, prin forţa strânsorii nevăzute în care o ţineam.
― Catran! strigă sora mea uluită. Dar cum Dumnezeu a putut ajunge catranul acolo?
Însă unchiul Pumblechook, atotputernic în bucătăria aceea, nu mai voia să
audă nimic despre acest subiect, alungându‑l cu un gest poruncitor din mână şi cerând un punci din gin şi apă. Sora mea, care începuse să devină îngrijorător de căzută pe gânduri, fu nevoită să se grăbească să aducă ginul, apa caldă, zahărul şi coaja de lămâie, amestecându‑le. Cel puţin pentru moment, eram salvat. Încă
