și-i sărută; slujnica Preafrumoasei îi despletește cosițele și amândouă sunt goale ca în Rai. Îngerii își scot veșmintele de lână și-și privesc cu încântare veșmintele de piele cu care i-a înzestrat Dumnezeu; lumânările strălucesc și apoi se sting, și fiecare se lasă pradă dorințelor inimii.
— Halal basme! zise medicul cu dispreț.
Dar îl cuprinsese o neliniște nelămurită. Cunoștea acele denumiri angelice și acele imagini ușor ațâțătoare: fuseseră apanajul unor secte uitate, pe care lumea se mândrea că de peste o jumătate de veac le nimicise în Flandra, trecându-le prin foc și sabie. Își aducea aminte că auzise, când era copil, la gura sobei, în strada Lânarilor, vorbindu-se în șoaptă de niște adunări unde credincioșii se cunoșteau și trupește.
— De unde ai scornit prostiile astea primejdioase? întrebă el sever. Ai face bine să visezi lucruri mai frumoase.
— Nu-s basme, răspunse băiatul jignit. Când o vrea Mynheer, Cyprien o să-l ia de mână și-o să-l ducă să-i vadă și să-i atingă pe îngeri.
— Lasă gluma, spuse Sébastien Théus cu mult prea multă hotărâre.
Cyprien se apucase iar să piseze. Din când în când ducea la nas câte-un bob negru ca să-i simtă mai bine mirosul plăcut de mirodenie. Prudența îl îndemna să uite vorbele băiatului, dar curiozitatea birui și Zénon spuse enervat:
— Și mă rog, unde și când se țin așa-zisele voastre întâlniri nocturne? Nu-i chiar așa ușor să pleci noaptea din mănăstire. Știu că unii călugări sar gardul…
— Sunt niște proști, răspunse Cyprien cu o mutră disprețuitoare. Fratele Florian a găsit un loc de trecere pe unde Îngerii se duc și se întorc. Îl iubește pe Cyprien.
— Păstrează-ți tainele, zise medicul cu violență. De unde știi că n-o să vă
trădez?
Băiatul dădu ușor din cap.
— Mynheer n-o să le cășuneze niciun rău Îngerilor, insinuă el cu nerușinarea unui complice.
Cineva bătu la ușă și-i întrerupse. Zénon se duse să deschidă tresărind, cum nu i se mai întâmplase de pe vremea spaimelor de la Innsbruck. Era doar o fetiță care suferea de lupus și venea totdeauna cu fața acoperită de un văl negru, nu fiindcă s-ar fi rușinat de boala ei, ci fiindcă Zénon observase că
lumina îi făcea foarte rău. Faptul de a o primi și de a o îngriji pe biata fată îi mai abătu gândurile. Mai veniră și alți prăpădiți. Câteva zile, între medic și infirmier n-au mai avut loc discuții primejdioase. Zénon însă nu-l mai privea pe tânărul călugăr cu aceiași ochi. Sub rasa aceea trăia un trup și un suflet stârnind neliniște și ispită. În același timp i se părea că în podeaua adăpostului său se căscase o crăpătură. Fără să și-o mărturisească nici lui însuși, căuta un prilej să afle mai multe.
Acesta se ivi în sâmbăta următoare. Stăteau la masă și curățau instrumentele după închiderea dispensarului. Mâinile lui Cyprien se mișcau cu îndemânare printre pense ascuțite și bisturie tăioase. Deodată, rezemându-se cu amândouă brațele de toată fierăria aceea, începu să îngâne încet pe o melodie veche și complicată:
Chem și sunt chemat,
Beau și sunt băut,
Mănânc și sunt mâncat,
Joc și toți cântă,
Cânt și toți joacă…
— Ce mai e și cântecul ăsta? întrebă medicul cu asprime.
De fapt recunoscuse versetele osândite ale unei evanghelii apocrife, căci le auzise de mai multe ori în gura celor care, practicând ermetismul, le atribuiau puterii oculte.
— E imnul Sfântului Ioan, răspunse băiatul cu nevinovăție.
Și, plecându-se peste masă, urmă pe un ton de duioasă mărturisire:
— Primăvara a venit, porumbița oftează, baia Îngerilor e călduță. Se iau de mâini și cântă în șoaptă ca nu cumva cei răi să-i audă. Fratele Florian a adus ieri o lăută și cânta încetișor niște cântece atât de duioase, că-ți venea să
plângi.
— Faceți mulți isprava asta? întrebă aproape fără voia lui Sébastien Théus.
Băiatul numără pe degete.
— Quirin, prietenul meu, și novicele François de Bure, care are un chip luminos și o voce frumoasă și limpede. Matthieu Aerts vine din când în când, urmă el adăugând încă două nume, necunoscute medicului, iar fratele Florian lipsește rareori de la adunările Îngerilor. Pierre de Hamaere nu vine niciodată, dar îi iubește.
Zénon nu se aștepta să fie pomenit și acest călugăr considerat sever.
De când economul se opusese unor reparații la Saint-Cosme și încercase în mai multe rânduri să reducă din cheltuielile azilului, între cei doi bărbați se iscase o oarecare dușmănie. O clipă, i se păru că straniile mărturisiri ale lui Cyprien nu erau decât o capcană întinsă de Pierre anume pentru el. Băiatul însă povesti mai departe:
— Nici Preafrumoasa nu vine totdeauna, ci doar atunci când cei răi n-o înspăimântă. Arăpoaica ei aduce într-un ștergar pâine sfințită de la mănăstirea Bernardinelor. La Îngeri nu afli nici rușine, nici gelozie, nici opreliște privind dulcile desfătări trupești. Preafrumoasa le dăruiește mângâierea sărutărilor ei tuturor celor care i-o cer, dar nu-l îndrăgește decât pe Cyprien.
— Cum îi zice? rosti medicul, bănuind pentru prima dată un nume și un chip dincolo de ceea ce până atunci i se păruse doar născocirea drăgăstoasă a unui băiat care, de când fusese nevoit să se lipsească de dezmierdările vacanțelor pe sub sălcii, ducea dorul fetelor.
— Noi îi zicem Eva, spuse Cyprien încet.
Pe pervazul ferestrei, într-o tăviță așezată pe o lampă, ardea un pumn de cărbuni. Îi foloseau la topitul gumei pentru leacuri. Zénon îl apucă pe băiat de mână și-l duse lângă flăcăruie. Timp de câteva clipe îi ținu degetele deasupra grămăjoarei de cărbuni încinși. Cyprien se îngălbeni tot și-și mușcă buzele ca să nu țipe. Zénon era aproape la fel de palid. Îi dădu apoi repede drumul.
— Cum vei răbda pe tot trupul același foc? întrebă el în șoaptă. Găsește-ți plăceri mai puțin primejdioase decât întrunirile astea ale Îngerilor.
Cu mâna stângă Cyprien luă de pe un raft borcanul cu ulei de crin și-și unse arsura. Zénon îl ajută tăcut să-și oblojească degetul.
Tocmai atunci intră fratele Luca, ducând o tavă pentru stareț, căruia i se dădea în fiecare seară o doctorie liniștitoare. Zénon luă tava și urcă singur în chilia starețului. A doua zi, toată povestea i se părea doar un vis urât, dar îl văzu din nou pe Cyprien în sala cea mare spălând piciorul unui copil rănit.
Degetul îi era tot oblojit.
