— Nu rămîne decît seria C-E — constat eu — deoarece L se poate transforma în E fără riscul de a lăsa vreo codiţă. Dimpotrivă, ar ieşi absolut normal. Putem să
facem o probă. Scoateţi din circulaţie seria C-E. Ştiţi doar cîte au fost pe piaţă.
Budinsky face un semn afirmativ.
— Am reflectat la aceasta posibilitate. Dacă declarăm că, pe baza rezultatelor cercetării, consideraţi falsificarea posibilă...
— Admit posibilitatea ei. Fără îndoială că ar trebui cercetată fiecare bancnotă în parte.
Deocamdată nu pot să fac mai mult. Mă duc acasă, telefonez la birou că vin cam peste optsprezece ore şi mă
arunc în pat.
Cred că cel mai nesuferit lucru de pe lumea asta este un deşteptător care merge cu precizie. Ei bine, eu posed un astfel de obiect îngrozitor.
Mi-e o foame de lup. Omul mai trebuie să şi mănînce.
În sfîrşit, iată-mă-s la birou, într-o stare nu prea grozavă. Pe masa mea se află un vraf de hîrtii, în care răscoleşte fără jenă Karlicek. Mă aşteaptă şi pare că se plictiseşte.
— În general, n-am reuşit să scriu nimic nou pentru dumneavoastră – spune el. Am impresia că lucrul cel mai important mi-a fost încredinţat mie. Tocmai am terminat, dar un raport scris n-am făcut încă.
Karlicek evită totdeauna cu plăcere să scrie. Am impresia că îşi cruţă talentul lui de detectiv lipsit de cumpăt. Seamănă cu un căţel întreprinzător, inteligent, care a călcat în apă crezînd că se află pe teren solid.
— E vorba de cheile cu pricina, aşa-i? ghicesc eu.
Folosesc un ton prietenesc pentru care nu trebuie să-mi dau osteneală. Dar Karlicek parcă evită orice apropiere.
— Da, cheile cu pricina – repetă el şi le scoate din buzunar.
Ne aşezăm la biroul meu şi Karlicek pune dinainte două legături de chei.
— Cheile doamnei Trojanova sînt în regulă – spune el, arătînd legătura mai mică. Asta e de la apartamentul ei, asta de la bloc, astălaltă de la cutia de scrisori, aia de la lacătul pivniţei. Totul e în ordine.
Şi cheile lui Josef Trojan erau în ordine.
— Cheia de la apartamentul lui Halik este asta –
continuă Karlicek, fără vioiciunea lui obişnuită. Mai departe, cheia biroului de-acasă. Din pricina exploziei,
biroul s-a făcut praf şi a ars aproape complet. E
menţionat în procesul-verbal. În el se aflau o grămadă
de hîrtii. Deocamdată am reconstituit numai resturile unei liste de preţuri a unei fabrici de surse luminoase, însemnări de la instituţia unde lucra, acte obişnuite şi cîteva bancnote cu seria C-E.
Karlicek mă priveşte şi tace.
— Continuă – îl îndemn eu.
— Cum doriţi. Cred că seria C-E e suspectă. De asemenea, cred că Josef Trojan şi Roman Halik se cunoşteau foarte bine şi că Trojan, care se tîra prin lume numai cu ajutorul insulinei, a dorit ca soţia lui să-l cunoască pe Halik. Toţi trei făceau parte dintr-o
„societate pe acţiuni“. Trojan se afla într-o astfel de situaţie, încît a fost silit să reflecteze cum să-şi procure bani. De fapt, era un individ care vegeta şi se considera nedreptăţit de noile vremuri. Cu miile acelea făcuse o prostie şi a trebuit să fie lichidat. Mai înainte, le-au venit de hac lui Vojtif şi lui Sramek. Despre sublocotenentul Vrana şi despre fata de la kilometrul 286 nici nu mai vorbesc. Apoi urma să fie „achitat“ sublocotenentul Lenk. Acum au fost înlăturaţi Trojanova şi Halik. Pe scurt, este cineva care-i lichidează pe toţi, unul după
altul. Dacă aceştia nu sînt toţi, se vor mai comite şi alte crime, de aceea să fim atenţi. Există cineva care n-are chef să împartă banii cu alţii. Dorinţa de a avea bani generează cele mai odioase crime. Dacă această dorinţă
este foarte aprigă, se săvîrşeşte crima după crimă. Nu vreau să fac pe moralistul, vreau numai să arăt încotro se îndreaptă lucrurile: către un anume individ oacheş.
Acum nu mai este vorba de o bandă numeroasă. Au nimicit-o banii. Trebuie să mergem pe urmele acestei bestii. Avem descrierea parţială din autobuz, avem urmele de la cazanele cu cenuşă, a fost zărit la spital, e un chimist priceput, şi toate astea se leagă unele de
altele. Să căutăm deci un chimist cu obrazul smead şi părul închis, care trăieşte pe picior mare şi căruia nu i se pare de loc ciudat dacă-şi vopseşte barba în albastru.
Karlicek se înflăcărase. Clipea cu vioiciune. În momentul acela, cu siguranţă că nu-l tulbura nici un fel de gînd în legătură cu Helena Dvorska.
— Ai dreptate Karlicek – încuviinţez eu. Dar termină
povestea cu cheile acelea.
— Cum doriţi. Deci în apartamentul lui Halik, nimic.
Experţii n-au găsit nici o piesă din maşina infernală.
Hîrtiile, lemnul şi ţesăturile au fost distruse dc foc şi de apă. Un singur lucru interesant: Halik avea o scrumieră
mică de ceramică, pe care explozia a proiectat-o într-un dulăpior-bar de sticlă. Se pare ca era plină cu chiştoace de ţigări. Halik nu era un fumător pasionat şi fuma altă
marcă. Avem, prin urmare, un nou indiciu. Oacheşul chimist-turist este un fumător de clasă şi fumează ţigări scumpe, şi-apoi a stat ghemuit în apartament cel puţin trei ore.
— Astea le citesc eu, Karlicek. Termină cu cheile.
