Spre regretul meu sincer, nu ne-am dus niciodată.
Acele locuri sunt sfinte, monumentele lor îi cinstesc pe cei 200.000 de oameni incinerați și nenumăratele suflete otrăvite de radiații, amintindu-ne totodată de amoralitatea tehnologiei.
Deseori mă gândesc la ceea ce se numește „momentul atomic” – o expresie care în fizică descrie momentul în care nucleul unește protonii și neutronii care se învârt în jurul său și formează un atom, dar acesta este înțeles de obicei ca apariția epocii nucleare, ai cărei izotopi au permis progresele în producția energetică, agricultură, calitatea apei și diagnosticarea și tratarea bolilor fatale.
A creat, de asemenea, bomba atomică.
Tehnologia nu are jurământul lui Hipocrat. Fiecare decizie luată vreodată de tehnologi din mediul academic, din industrie, armată și guvern, cel puțin de la revoluția industrială încoace, s-a bazat pe „putem”, nu pe „ar trebui”. Iar intenția care propulsează o
invenție în tehnologie rareori își limitează aplicarea și utilitatea dacă o face vreodată.
Bineînțeles, nu vreau să compar armele nucleare cu supravegherea cibernetică în ceea ce privește costul uman. Însă există o similitudine când vine vorba de conceptele de proliferare și de dezarmare.
Singurele două țări pe care le știam că practicaseră
supravegherea în masă au fost cele două combatante principale din Al Doilea Război Mondial – una era dușmanul Americii, cealaltă, aliatul său. Atât în Germania nazistă, cât și în Rusia sovietică, cele mai timpurii indicii publice ale acelei supravegheri au luat forma superficială a unui recensământ, numărarea oficială și înregistrarea statistică a populației. Primul Recensământ al întregii Uniuni Sovietice din 1926 a avut și un scop secundar, dincolo de simpla numărătoare: i-a interogat pe cetățenii sovietici despre naționalitatea lor. Rezultatele i-au convins pe etnicii ruși care alcătuiau elita sovietică de faptul că erau în minoritate prin comparație cu masele amestecate de cetățeni care pretindeau a avea o moștenire central-asiatică, cum erau uzbecii, kazahii, tadjicii, turkmenii, georgienii și armenii. Aceste rezultate au consolidat semnificativ hotărârea lui Stalin de a eradica aceste culturi
„reeducând” populațiile în ideologia dezrădăcinării propusă de marxism-leninism.
Recensământul din Germania nazistă din 1939 a desfășurat un proiect statistic similar, dar cu ajutorul tehnologiei computerizate. Și-a propus să numere populația Reich-ului ca să o controleze și să o epureze –
mai ales de evrei și de țigani – înainte de a-și pune în aplicare eforturile ucigașe asupra populațiilor de dincolo de granițe. În acest scop, Reich-ul s-a asociat cu Dehomag, un subsidiar german al companiei americane IBM, care deținea brevetul pentru tabulatorul de pontaj, un fel de computer analog care număra găurile făcute pe legitimații. Fiecare cetățean era reprezentat de o legitimație și anumite perforații de pe aceasta reprezentau anumiți indicatori de identitate. Coloana 22 era destinată rubricii pentru religie: perforația 1 era pentru protestanți, perforația 2, pentru catolici și perforația 3, pentru evrei. Pe scurt, ulterior, informația de la recensământ a fost folosită ca să identifice și să
deporteze populația evreiască din Europa în lagărele de exterminare.
Un singur telefon inteligent actual are o putere mai mare de calcul decât toate mașinăriile din timpul războiului din Reich și din Uniunea Sovietică la un loc.
A conștientiza acest lucru este cel mai sigur mod de a contextualiza nu doar dominația tehnologică a IC-ului american modern, ci și amenințarea la adresa guvernării democratice. În secolul care a trecut de la
acele proiecte de recensământ, tehnologia a înregistrat un progres excepțional, dar nu se poate spune același lucru despre orice lege sau scrupul omenesc care ar putea-o îngrădi.
Bineînțeles, și în Statele Unite s-a făcut un recensământ. Constituția a legitimat recensământul american și l-a tratat cu sfințenie ca pe numărătoarea federală oficială a populației fiecărui stat, ca să
determine
delegația
proporțională
în
Camera
Reprezentanților. Era un fel de principiu revizionist prin care guvernele autoritariste, inclusiv monarhia britanică ce stăpânea coloniile, folosise dintotdeauna recensământul ca metodă de a impune taxe și a stabili numărul de tineri eligibili pentru recrutare în armată. A fost o mișcare de geniu a Constituției să schimbe scopul unui mecanism de opresiune într-un mecanism democratic. S-a decis ca recensământul, care se află
oficial sub jurisdicția Senatului, să fie desfășurat o dată
la zece ani, aproximativ timpul necesar procesării datelor din majoritatea recensămintelor americane după primul recensământ din 1790. Această întârziere de un deceniu a fost scurtată de recensământul din 1890, primul recensământ din lume care a folosit calculatoare (prototipurile modelelor pe care IBM le-a vândut mai târziu Germaniei naziste). Odată cu tehnologia de calcul, perioada de procesare s-a scurtat la jumătate.
Tehnologia digitală nu numai că a propulsat și mai mult asemenea numărătoare – o transformă în ceva demodat. Supravegherea în masă este acum un recensământ fără sfârșit, mult mai periculos decât orice chestionar trimis prin e-mail. Toate dispozitivele noastre, de la telefoane până la calculatoare, sunt practic niște miniagenți de recensământ pe care îi purtăm în rucsac sau în buzunar – agenți de recensământ care își amintesc tot și nu uită nimic.
Japonia a fost momentul meu nuclear. Atunci mi-am dat seama spre ce se îndreptau aceste noi tehnologii și că, dacă generația mea nu intervenea, creșterea nu avea decât să continue. Ar fi o tragedie dacă, până să ne hotărâm să ne împotrivim, orice împotrivire ar deveni inutilă. Generațiile viitoare ar trebui să se obișnuiască
cu o lume în care supravegherea nu e ceva ocazional și direcționat către circumstanțe cu justificare legală, ci o prezență constantă și generalizată: urechea care aude mereu, ochiul care vede mereu, amintirea care este neadormită și permanentă.
Odată ce omniprezența colectării a fost combinată cu permanența stocării, tot ce trebuia să facă un guvern era să selecteze o persoană sau un grup ca țap ispășitor și să
înceapă să caute așa cum căutasem și eu prin fișierele agenției – dovezi pentru o infracțiune convenabilă.
17.
Acasă, în cloud
În 2011, eram înapoi în Statele Unite, lucrând pentru același angajator principal, Dell, dar atașat acum fostei agenții, CIA. Într-o zi blândă de primăvară, m-am întors acasă de la prima zi de muncă în noua funcție și m-a amuzat să observ un lucru: casa în care mă mutasem avea o căsuță poștală. Nu era nimic deosebit, unul dintre acele dreptunghiuri obișnuite în zonele de case, însă tot m-a făcut să zâmbesc. Numai avusesem o căsuță
poștală de ani, iar pe aceasta nu o verificasem niciodată.
Poate nici nu i-aș fi remarcat existența dacă nu ar fi fost arhiplină – gata să dea pe afară de mormane de corespondență nedorită pentru „Dl Edward J. Snowden sau Locatarul Actual”. Plicurile conțineau cupoane și reclame pentru produse de gospodărie. Cineva știa că
tocmai mă mutasem.
Mi-a revenit o amintire din copilărie, o amintire în care verificam corespondența și găseam o scrisoare pentru sora mea. Deși voiam să o deschid, mama nu mă
lăsa.
Îmi amintesc că am întrebat de ce. „Pentru că nu ție îți este adresată”, a răspuns ea. Mi-a explicat că
deschiderea corespondenței altcuiva, chiar dacă era o felicitare aniversară sau o scrisoare în lanț, nu era un
