sfârșit.
La IC, și în special la CIA, ești instruit intens despre felul în care să nu ai probleme la vamă. Trebuie să fii atent cum te îmbraci, cum te porți. Trebuie să fii atent la lucrurile din geantă, la lucrurile din buzunare și la ceea ce spun acestea despre tine. Scopul tău este să fii cea mai plictisitoare persoană din rând, cu fața cel mai ușor de uitat. Dar nimic din toate acestea nu contează cu adevărat atunci când numele din pașaportul tău apare în toate știrile.
I-am întins carnețelul albastru individului greoi din cabina de control a documentelor, care l-a scanat și apoi l-a răsfoit. Sarah stătea hotărâtă în spatele meu. Am avut grijă să văd cât timp le ia oamenilor din fața noastră să treacă de cabină, iar rândul nostru dura prea mult. Individul a luat apoi telefonul, a mormăit câteva cuvinte în rusă și aproape instantaneu – mult prea repede – doi agenți de securitate în costume s-au apropiat. Probabil că așteptau. Agentul din față a luat carnețelul meu albastru de la individul din cabină și s-a aplecat spre mine. „E o problemă cu pașaportul
dumneavoastră”, a spus. „Veniți, vă rog!”
Sarah a apărut imediat lângă mine și a slobozit un șuvoi de cuvinte în engleză: „Sunt consilierul lui juridic.
Oriunde merge el, vin și eu cu voi. Conform…
Însă înainte să poată cita un angajament ONU și un acord de la Geneva, agentul a ridicat mâna și s-a uitat la rând. „OK, sigur. OK. Veniți”.
Nu știu dacă agentul a înțeles măcar ceea ce spusese ea. Era limpede că nu voia să facă o scenă.
Cei doi ofițeri de securitate ne-au dus în pas vioi spre ceea ce presupuneam că trebuia să fie o cameră specială
pentru verificare suplimentară, însă s-a dovedit a fi unul dintre saloanele somptuoase de afaceri de la Șeremetievo – un fel de zonă pentru clasa business sau clasa întâi, cu doar câțiva pasageri care se încălzeau fără
să bănuiască nimic în fotoliile lor luxoase. Sarah și cu mine am fost îndrumați să trecem de ei și apoi, printr-un hol, într-un fel de sală de conferințe, plină de bărbați în gri așezați în jurul unei mese. Erau vreo șase inși cu tunsori militare. Un individ ședea separat, ținând în mână un stilou. Era cel ce lua notițe, un fel de secretar, am presupus. Avea în față un dosar cu un teanc de hârtii. Pe coperta dosarului se afla o emblemă
monocoloră, pentru care nu aveam nevoie să vorbesc limba rusă ca să știu ce reprezenta: o sabie și un scut, simbolul celui mai important serviciu de informații
rusesc, Serviciul Federal de Securitate (FSB). La fel ca și FBI în Statele Unite, FSB exista nu doar ca să spioneze și să investigheze, ci și ca să facă arestări.
La mijlocul mesei ședea un bărbat mai în vârstă, cu un costum mai rafinat decât celelalte, părul cărunt strălucind ca o aură a autorității. Ne-a făcut semn mie și lui Sarah să ne așezăm în fața lui, cu o mișcare autoritară
a mâinii și un zâmbet care l-a arătat a fi un ofițer de caz experimentat, sau care o fi termenul pentru echivalentul rus al unui CO. Serviciile de informații din toată lumea sunt pline de astfel de personaje – actori devotați care vor testa diverse emoții până obțin răspunsul pe care îl doresc.
Și-a dres glasul și mi-a oferit, într-o engleză destul de bună, ceea ce CIA numește „cold pitch”, care, în principiu, este o ofertă din partea unui serviciu de informații străin care poate fi rezumat prin „vino să
lucrezi pentru noi”. În schimbul cooperării, străinii te ademenesc cu privilegii, care pot fi orice, de la grămezi de bani gheață până la o legitimație de scapi-de-închisoare pentru aproape orice, de la fraudă până la crimă. Șmecheria este, bineînțeles, că străinii întotdeauna așteaptă ceva echivalent sau chiar mai valoros în schimb.
Totuși, niciodată nu se începe cu această tranzacție limpede și lipsită de ambiguitate. Dacă stați să vă
gândiți, e amuzant că se numește „cold pitch”, pentru că persoana care o face întotdeauna începe plină de căldură, cu rânjete, frivolități și cuvinte de înțelegere.
Știam că trebuia să îl opresc. Dacă nu oprești imediat un agent de informații străin, s-ar putea să nu mai conteze dacă în cele din urmă respingi oferta lor, pentru că îți pot distruge reputația lăsând pur și simplu să se scurgă o înregistrare cu tine luând-o în calcul. Așa că, în timp ce bărbatul se scuza pentru că ne-a pus într-o situație neplăcută, mi-am imaginat dispozitivele ascunse care ne înregistrau și am încercat să îmi aleg cu grijă cuvintele.
— Înțeleg cine sunteți și ce este asta, am spus. Vă rog să îmi permiteți să vă spun limpede că nu am nicio intenție să colaborez cu dumneavoastră. Nu voi colabora cu niciun serviciu de informații. Nu vreau să
vă jignesc, dar aceasta nu va fi acel gen de întâlnire.
Dacă doriți să îmi percheziționați bagajul, este chiar aici
– și am arătat sub scaun. Dar vă garantez, nu se află
acolo nimic care să vă fie de ajutor.
În timp ce vorbeam, fața bărbatului s-a schimbat. A început să se poarte ca și cum era jignit.
— Nu, nu am face niciodată așa ceva, a replicat el. Vă
rog, credeți-mă, vrem doar să vă ajutăm.
Sarah și-a dres glasul și a intrat în vorbă:
— Este foarte amabil din partea dumneavoastră, însă
sper să înțelegeți că tot ceea ce ne dorim noi este să
prindem zborul de legătură.
Pentru un scurt moment, regretul prefăcut al bărbatului s-a transformat în iritare.
— Sunteți avocatul lui?
— Sunt consilierul lui juridic, a răspuns Sarah.
Bărbatul m-a întrebat pe mine:
— Așadar, veniți în Rusia ca să fiți în Rusia?
— Nu.
— Și pot să vă întreb unde încercați să mergeți? Care este destinația dumneavoastră finală?
— Quito, Ecuador, via Havana, am spus eu, cu toate că știam că el cunoștea deja răspunsul.
