Am mers la o cină frumoasă ca să nu ne mai gândim și Wendy mi-a spus părerea ei despre concediul medical al lui Ed. Nu avea niciun sens pentru ea ca el să fi fost chemat în timp ce era în concediu medical. Imediat ce am ajuns acasă, Wendy s-a dus la culcare. Mi-am verificat telefonul și am descoperit că aveam trei apeluri pierdute de la un număr necunoscut și un apel pierdut de la un număr lung din străinătate, niciun mesaj vocal.
Am căutat pe Google numărul lung din străinătate. Ed trebuia să fie în Hong Kong.
24.05.2013
Wendy a stat acasă toată ziua, măcinată de gânduri.
Îmi pare rău pentru ea și nu mă pot consola decât gândindu-mă cum ar fi trebuit să îi țină Ed companie mamei mele La cină, Wendy mi-a tot pus întrebări despre sănătatea lui Ed, ceea ce presupun că e de înțeles, având în vedere propriile ei antecedente epileptice.
Spunea că e îngrijorată că el a avut o nouă criză, după
care a început să plângă, și am început eu să plâng.
Tocmai realizez că sunt și eu îngrijorată. Dar în locul epilepsiei, mă gândesc, dacă are o aventură? Cine e ea?
Să încerc numai să trec de vizita asta și să ne simțim bine. Să luăm un avion spre Insula Mare Kilauea, vulcanul, cum am planificat. După ce Wendy pleacă, reevaluăm totul.
03.06.2013
Am dus-o pe Wendy la aeroport ca să zboare înapoi în MD25. Nu voia să se întoarcă, dar are serviciu. Am dus-o cât de departe am putut și am îmbrățișat-o. Nu voiam să mă desprind din îmbrățișare. Apoi s-a așezat 25 MD acronimul pentru Maryland (n. tr.).
la rând pentru controlul de securitate. Am venit acasă
ca să găsesc statusul de Skype al lui Ed schimbat în „Îmi pare rău, dar trebuia făcut”. Nu știu când l-a schimbat.
Putea să fi fost azi, putea să fi fost luna trecută. Doar am intrat pe Skype și s-a întâmplat să observ și sunt suficient de nebună să cred că-mi trimite un mesaj.
07.06.2013
M-am trezit la apelul agentului special Megan Smith de la NSA, care îmi cerea să o sun înapoi în legătură cu Ed. Încă mă simt rău și am febră. A trebuit să las mașina la atelierul auto și Tod m-a adus acasă cu Ducatiul lui.
Când am parcat pe stradă, am văzut o mașină oficială
albă pe alee și agenți guvernamentali vorbind cu vecinii noștri. Nici măcar nu-mi cunoșteam vecinii. Nu știu de ce însă primul impuls a fost să-i spun lui Tod să meargă
mai departe. Mi-am aplecat capul și m-am prefăcut că
mă uit după ceva în poșetă. Am mers la Starbucks, unde Tod mi-a arătat un ziar, ceva despre NSA. Am încercat să citesc titlurile, însă paranoia mea a luat-o razna. De asta se afla SUV-ul alb pe aleea mea? Era același SUV
din parcarea Starbucks? Chiar e cazul să scriu toate lucrurile acestea? Am mers acasă și am văzut că SUV-ul plecase. Am luat niște medicamente și mi-am dat seama că n-am mâncat. Chiar în timpul mesei, polițiștii au apărut la geamul de la bucătărie. Prin fereastră i-am
auzit transmițând prin radio că cineva era în casă. Prin cineva se refereau la mine. Am deschis ușa din față, unde erau trei agenți și un ofițer HPD 26 . Erau înfricoșători. Polițistul a căutat prin casă în timp ce agentul Smith m-a întrebat despre Ed, care era așteptat să se întoarcă pe 31 mai. Polițistul a spus că era suspect atunci când cei de la locul de muncă raportează
dispariția unei persoane înaintea soției sau a prietenei.
Se uita la mine de parcă l-aș fi omorât pe Ed. Se uita prin casă după cadavrul lui. Agentul Smith a întrebat dacă
poate vedea toate computerele din casă, iar asta m-a înfuriat. I-am spus că poate să aducă un mandat. Au plecat din casă, dar s-au retras la colțul străzii.
San Diego, 08.06.2013
M-am speriat puțin că TSA 27 nu mă va lăsa să
părăsesc insula. Televizoarele din aeroport erau pline de știri despre NSA. Odată urcată la bord, i-am trimis un e-mail agentului Smith și detectivului de la Persoane Dispărute de la Poliția Hawaii, spunându-le că bunica mea se operează la inimă, obligându-mă să părăsesc insula pentru câteva săptămâni. Operația nu e programată decât la sfârșitul lunii și este în Florida, nu 26 Hawaii Police Department – Departamentul de Poliție din Hawaii (n.a.).
27 TSA acronim pentru Transport Security Administration – Administrația pentru Siguranța Transporturilor (n. tr.).
în San Diego, însă asta a fost singura scuză la care m-am putut gândi ca să ajung pe continent. Era o scuză mai bună decât să spun: vreau doar să fiu cu prietena mea cea mai bună Sandra și mai e și ziua ei. Când rotile s-au desprins de pământ, am intrat într-un fel de comă de ușurare. Când am aterizat, eram cuprinsă de o teamă
puternică. Sandra m-a luat de la aeroport. Nu i-am spus nimic pentru că paranoia mea o luase razna, însă și-a dat seama că s-a întâmplat ceva, că nu o vizitam doar de ziua ei. M-a întrebat dacă m-am despărțit de Ed. Am spus că poate.
09.06. 2013
Am primit un telefon de la Tiffany. M-a întrebat ce mai fac și mi-a spus că își făcea griji pentru mine. N-am priceput. Ea a tăcut. După care m-a întrebat dacă am văzut știrile. Mi-a spus că Ed a înregistrat un film care se afla pe pagina Huffington Post. Sandra și-a legat laptopul la ecranul televizorului. Am așteptat calmă 12
minute ca să se încarce filmul pe Youtube. Și iată-l pe el.
Adevărat. Viu Eram șocată. Părea slab, dar suna așa cum vorbea el. Vechiul Ed, încrezător și puternic. Așa cum era înainte de anul ăsta greu. Acesta era omul pe care îl iubeam, nu fantoma aceea distantă și rece cu care am trăit în ultima vreme. Sandra m-a îmbrățișat și n-am știut ce să spun. Am rămas tăcute. Am mers la
petrecerea de ziua Sandrei, la casa vărului ei, pe o colină
drăguță din sudul orașului, chiar la granița cu Mexicul.
Un loc minunat și eu abia reușeam să văd ceva. Mă
închideam. Nu știam nici măcar cum să încep să
analizez situația. Am fost întâmpinată de fețe prietenoase care habar n-aveau prin ce treceam eu pe dinăuntru. Ed, ce ai făcut? Cum ai să te mai poți întoarce după asta? Abia dacă am luat parte la discuțiile de la petrecere. Telefonul meu exploda de apeluri și mesaje.
