N-am mai scris de zile întregi. Sunt așa de furioasă, încât trebuie să trag adânc aer în piept și să îmi dau seama pe cine și de ce anume sunt furioasă, pentru că
totul e încețoșat. Federalii dracului! Interogatorii extenuante în care mă tratează de parcă sunt vinovată
și mă urmăresc peste tot, dar cel mai rău este că mi-au distrus rutina. De obicei m-aș pierde într-o zonă
împădurită, aș trage cu pușca sau aș scrie, dar acum am asistența echipei de supraveghere oriunde mă duc. Este ca și cum, luându-mi energia și timpul și dorința de a scrie, mi-au luat și ultima picătură de intimitate pe care o aveam. Trebuia să îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat. Pentru început m-au pus să aduc laptopul și au copiat hardul. Probabil că au pus o grămadă de microfoane în el. Apoi aveau copii ale tuturor e-mailurilor mele și discuțiile scoase la imprimantă și îmi
citeau lucruri pe i le-am scris lui Ed și lucruri pe care Ed mi le-a scris, cerându-mi să le explic. FBI crede că totul reprezintă un cod. Și bineînțeles, într-un vid, mesajele oricui par ciudate. Dar așa comunică oamenii care sunt împreună de opt ani! Se poartă de parcă n-au fost niciodată într-o relație! Puneau întrebări ca să încerce să
mă extenueze emoțional așa încât, atunci când ne întorceam la „cronologie”, răspunsurile mele să se schimbe. Nu puteau accepta că nu știam nimic. Și totuși, ne tot întorceam la „cronologie”, acum cu transcrieri ale tuturor e-mailurilor și discuțiilor mele și ale calendarului meu online imprimate în fața noastră.
M-aș fi așteptat ca tipii de la guvern să înțeleagă că Ed era mereu secretos în legătură cu munca lui și trebuia să
accept această secretomanie ca să fiu împreună cu el, dar n-au înțeles. Au refuzat s-o facă. După o vreme, am izbucnit în lacrimi, așa că sesiunea s-a încheiat mai devreme. Agentul Mike și agentul Leland s-au oferit să
mă ducă acasă la Eileen și, înainte să plec, Jerry m-a tras deoparte și mi-a spus că FBI pare înțelegător. „Par să te placă, în special Mike.” Mi-a spus să am grijă totuși să
nu fiu prea relaxată în drum spre casă. „Nu le răspunde la nicio întrebare”. În clipa în care am plecat, Mike a intervenit spunând „Sunt sigur că Jerry a spus să nu răspunzi la nicio întrebare, dar nu am decât vreo două”.
Odată ce Mike a început să vorbească, mi-a spus că
biroul FBI din San Diego a făcut un pariu. Aparent, agenții făcuseră un pronostic despre cât va dura până
când presa va descoperi unde mă aflu. Câștigătorul primea un martini gratis. Mai târziu, Sandra a spus că
avea îndoieli. „Cunoscându-i pe bărbați”, a zis ea,
„pariul este despre altceva”.
19.06.2013–20.06.2013
În timp ce țara începea să înțeleagă faptul că viața ei privată este violată, a mea îmi era smulsă la un cu totul alt nivel. Amândouă, mulțumită lui Ed. Urăsc să îi trimit lui Chuck „actualizări de plecare”, și apoi mă
urăsc pe mine că nu am curaj să nu le trimit. Cel mai rău a fost într-o noapte când am trimis o „actualizare de plecare” că merg să mă întâlnesc cu Sandra și apoi să
mă pierd pe drum, dar să nu vreau să mă opresc și să le cer ajutorul agenților care mă urmăreau, așa că îi duceam după mine în cerc. M-am gândit că au pus microfoane în mașina lui Eileen, așa că am început să
vorbesc cu voce tare, crezând că poate mă aud. Nu vorbeam, îi înjuram. Trebuia să îl plătesc pe Jerry și după ce am făcut-o, nu mă puteam gândi decât la banii de taxe risipiți ca să mă urmărească pe mine până la biroul avocatului și apoi la sala de sport. După primele două zile de întâlniri, epuizasem hainele normale pe care le aveam, așa că am mers la magazinul Macy.
Agenții m-au urmărit prin raionul de haine de damă.
Mă întrebam dacă ar fi venit și în cabina de probă să îmi spună că asta arăta bine, asta nu, verdele nu te prinde.
La intrarea în cabina de probă se afla un televizor cu ecran mare pornit pe știri și am înghețat când crainicul a spus „Prietena lui Edward Snowden”. Am fugit la cabină și am stat în fața ecranului. Uitându-mă cum apăreau fotografii cu mine. Am scos telefonul și am făcut greșeala să mă caut pe Google. Multe comentarii mă numeau stripteuză sau târfă. Niciuna din astea nu eram eu. Asemenea federalilor, ei hotărâseră cine eram eu.
22.06.2013–24.06.2013
Gata cu interogatoriile, deocamdată. O codiță tot mă
urmărește. Am ieșit din casă, bucuroasă să fiu din nou în aer liber, la acest studio local de acrobații suspendate de eșarfe. Am ajuns la studio, dar n-am găsit loc de parcare pe stradă, însă codița mea a găsit. A trebuit să-și părăsească locul când am ieșit din raza de acțiune, așa că am mers înapoi și i-am furat locul. Am vorbit la telefon cu Wendy și amândouă am spus că oricât de rău ne-ar fi rănit Ed, a făcut ceea ce trebuie încercând să se asigure că atunci când va fi plecat, Wendy și cu mine eram împreună. De aceea o invitase și insistase mult ca ea să vină. Voia ca noi două să fim împreună în Hawaii
când avea să iasă în public, astfel încât să ne putem ține companie una alteia și să ne oferim forță și susținere. E
greu să fii furios pe cineva pe care îl iubești. Și mai greu să fii furios pe cineva pe care îl iubești și îl respecți pentru că a făcut ce era corect. Wendy și cu mine plângeam amândouă după care am tăcut amândouă.
Cred că ne-am gândit la același lucru, în același timp.
Cum putem vorbi ca oamenii normali când ei trag cu urechea la discuțiile noastre?
25.06.2013
LAX către HNL. Am purtat peruca arămie spre aeroport, la controlul de securitate și în timpul zborului.
Sandra a venit cu mine. Am mâncat un prânz scârbos înainte de zbor la food-court. Mai multe televizoare erau comutate pe CNN, arătându-l și acum pe Ed, și tot părea suprarealist, ceea ce e noua realitate pentru toți, cred. Am primit un mesaj de la agentul Mike, în care ne chema pe mine și pe Sandra să ne întâlnim cu el la Poarta 73. Serios? A venit în Los Angeles din San Diego?
Poarta 73 era înconjurată cu frânghie și goală. Mike ne aștepta așezat pe un rând de scaune. Și-a încrucișat picioarele și ne-a arătat că are un pistol la gleznă. Și mai mult rahat machist de intimidare. Avea hârtii pe care trebuia să le semnez pentru ca FBI să îmi poată da cheile de la mașina lui Ed în Hawaii. A spus că doi agenți ne
vor aștepta în Honolulu cu cheile. Alți agenți vor fi cu noi în avion. Și-a cerut scuze că nu venea și el personal.
Bleah
29.06.2013
Am împachetat tot ce e în casă de zile bune, cu mici întreruperi din partea celor de la FBI, care veneau cu și mai multe formulare pe care să le semnez. E o tortură să
verific toate lucrurile. Să găsesc toate acele mici lucruri care îmi amintesc de el. Sunt ca o femeie nebună, care face curat și apoi se uită lung la partea lui de pat. Totuși, mai des aflu ce lipsește. Ceea ce FBI a luat. Aparatură
tehnologică, dar și cărți. Ce au lăsat după ei erau urme de pantofi, zgârieturi pe pereți și praf 30.06.2013
