Tata. Mama. Wendy. Pe drum înapoi spre San Diego, de la barbeque, am condus mașina vărului Sandrei, un Durango, de care Sandra are nevoie săptămâna asta pentru mutare. În timp ce conduceam, un SUV oficial negru ne-a urmărit, iar o mașină de poliție i-a făcut semn Sandrei să tragă pe dreapta, aceea fiind mașina în care venisem. Am mers mai departe în Durango, sperând că știu încotro mă îndrept pentru că telefonul meu era mort deja de la toate apelurile.
10.06.2013
Știam că Eileen28 era o personalitate în politica locală, dar nu știam că era și un gangster dat naibii. A avut grijă
de tot. Câtă vreme așteptam ca sursele ei să ne recomande un avocat, am primit un telefon de la FBI.
28 Mama Sandrei (n. a.).
Un agent pe nume Chuck Landowski, care m-a întrebat ce fac în San Diego. Eileen mi-a spus să închid. Agentul a sunat înapoi și am răspuns, cu toate că Eileen a spus că n-ar trebui. Agentul Chuck a spus că n-ar vrea să
apară la ușă neanunțat, așa că suna „din politețe” ca să
ne spună că veneau agenții. Asta a băgat-o pe Eileen în priză. Este al naibii de dură, e grozavă. M-a pus să las telefonul în casă și am luat mașina ei și ne-am plimbat ca să ne gândim.
Eileen a primit un mesaj de la unul din prietenii ei care îi recomanda un avocat, un individ pe nume Jerry Farber, iar ea mi-a întins telefonul și m-a pus să îl sun.
A răspuns o secretară și i-am zis că numele meu este Lindsay Mills și eram prietena lui Edward Snowden și că aveam nevoie să fiu reprezentată. Secretara a spus
„O, dați-mi voie să vă fac legătura”. Era amuzant să auzi în voce cum te recunoaște.
Jerry a ridicat telefonul și a întrebat cum mă poate ajuta. I-am spus despre telefoanele de la FBI și el a întrebat despre numele agentului, ca să poată lua legătura cu agenții federali. Cât timp am așteptat vești de la Jerry, Eileen mi-a propus să mergem să ne luăm telefoane cu cartelă, unul pe care să-l folosim cu familia și prietenii, unul pe care să-l folosim cu avocatul meu.
După telefoane, Eileen m-a întrebat la care bancă îmi țin banii. Am mers la cea mai apropiată filială și m-a pus să
îmi retrag toți banii imediat, în caz că agenții federali mi-ar fi blocat conturile. Am mers și am retras toate economiile mele de o viață, împărțiți în cecuri și bani lichizi. Eileen a insistat să împart astfel banii, iar eu doar i-am urmat instrucțiunile. Directorul băncii m-a întrebat de ce aveam nevoie de atât de mulți bani și eu am răspuns „Pentru viață”. Chiar voiam să-i spun „Tacă-ți fleanca”, dar mi-am zis că, dacă sunt politicoasă, sunt mai ușor de uitat. Eram îngrijorată că oamenii aveau să
mă recunoască de vreme ce îmi arătau fața împreună cu cea a lui Ed la știri. Când am ieșit din bancă, am întrebat-o pe Eileen cum a devenit atât de expertă în ceea ce trebuie să faci când dai de necaz. Mi-a spus, foarte liniștită, „Ajungi să înveți chestiile astea, ca femeie. Adică întotdeauna scoți banii din bancă atunci când divorțezi”. Am cumpărat mâncare vietnameză la pachet și am dus-o acasă la Eileen unde am mâncat pe jos, pe holul de la etaj. Eileen și Sandra și-au băgat în priză uscătoarele de păr și le-au lăsat să meargă ca să
facă zgomot în vreme ce noi ne șopteam una alteia, în caz că ei ne ascultau cumva.
Avocatul Jerry a sunat și a spus că trebuie să ne întâlnim astăzi cu FBI. Eileen ne-a condus la biroul lui și pe drum a băgat de seamă că eram urmărite. Nu avea sens. Mergeam la o întâlnire ca să discutăm cu agenții federali, iar agenții federali se aflau în urma noastră,
două SUV-uri și o Honda Accord fără plăcuțe de înmatriculare. Lui Eileen i-a venit ideea că poate nu erau de la FBI. Credea că erau probabil din partea unei alte agenții sau a unui guvern străin, încercând să mă
răpească. A început să conducă mai repede și haotic, încercând să scape de ei, dar fiecare semafor se făcea roșu tocmai când ne apropiam de el. I-am spus că e nebună, trebuie să încetinească. Un agent în haine obișnuite se afla la ușa clădirii lui Jerry, scria agent guvernamental pe toată fața lui. Am urcat cu liftul și, când s-a deschis ușa, trei bărbați așteptau: doi dintre ei erau agenți, unul dintre ei era Jerry, avocatul meu. A fost singurul care a dat mâna cu mine. Jerry i-a spus lui Eileen că nu poate să vină cu mine în sala de conferințe.
O va chema când terminăm. Eileen a insistat că va rămâne să aștepte. A stat în hol cu o expresie pe chip de parcă ar fi fost gata să aștepte un milion de dolari. Pe drum spre sala de conferințe, Jerry m-a tras deoparte și mi-a spus că a negociat „imunitate limitată”, care, am spus eu, nu însemna mare lucru, iar el nu a fost de acord. Mi-a spus să nu mint deloc și că atunci când nu știam ce să spun, ar trebui să spun „nu știu” și să îl las pe el să vorbească. Agentul Mike avea un zâmbet care părea prea binevoitor, în timp ce agentul Leland se tot uita la mine de parcă eram un experiment, iar el îmi studia reacțiile. Amândoi îmi dădeau fiori reci. Au
început cu întrebări despre mine, care erau elementare, parcă încercau să îmi arate că știau deja totul despre mine. Firește că știau Asta voia să spună și Ed.
Guvernul știe întotdeauna totul. M-au pus să vorbesc despre ultimele două luni de două ori și când am terminat „cronologia”, agentul Mike mi-a cerut să o iau din nou de la început. Am spus „De la începutul cui?”
El a răspuns „Spune-mi cum v-ați întâlnit”.
11.06.2013
Am ieșit extenuată de la interogatoriu, noaptea târziu, având în față zile întregi de interogatorii. Nu voiau să
îmi spună câte cu exactitate. Eileen a condus ca să ne întâlnim cu Sandra la cină la un restaurant, și când ieșeam din centru, am observat că eram urmărite în continuare. Eileen a încercat să scape de ei mărind viteza și făcând din nou manevre ilegale și am implorat-o să înceteze. Mă gândeam că felul ei de a conduce nu făcea decât să mă pună într-o lumină și mai proastă. Mă
făcea să par suspectă. Dar Eileen este o mamă ursoaică
încăpățânată. În parcarea restaurantului, Eileen a ciocănit în geamurile vehiculelor de supraveghere și a țipat că eu cooperez, așa că nu exista niciun motiv să mă
urmărească. A fost puțin jenant, ca și când vine să îți țină partea la școală, dar în general o admiram. Tupeul ei de a merge la un vehicul plin de agenți federali și de
a-i pune la punct. Sandra era la masa din spate și am comandat și am povestit despre „expunerea media”.
Eram peste tot la știri.
La jumătatea cinei, doi bărbați au venit la masa noastră. Un bărbat înalt cu șapcă de baseball, care avea aparat dentar, și partenerul lui, care era îmbrăcat ca un tip pregătit să meargă în club. Tipul înalt a spus că este agentul Chuck, agentul care mă sunase mai devreme. A cerut să vorbească cu mine despre „comportamentul la volan” după ce terminăm cina. Când a spus asta, am hotărât că am terminat. Agenții erau afară, în fața restaurantului. Agentul Chuck și-a arătat legitimația și mi-a spus că obiectivul lui principal era protecția mea.
A spus că ar putea exista amenințări la adresa vieții mele. S-a lovit ușor peste jachetă și a spus că, dacă vor fi pericole, el avea să se ocupe de ele, pentru că era din
„echipa înarmată”. Era fie o atitudine macho, fie o încercare de a mă face să am încredere în el, punându-mă într-o poziție vulnerabilă. A continuat să spună că
urma să fiu supravegheată/ urmărită de către FBI 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână, în viitorul apropiat, iar șofatul imprudent al lui Eileen nu avea să fie tolerat. A spus că agenții nu au voie să vorbească cu persoanele ce le sunt date în sarcină, dar a considerat că, date fiind circumstanțele, trebuia să „conducă echipa în această
direcție pentru siguranța tuturor”. Mi-a dat o carte de
vizită și a spus că va fi parcat în fața casei lui Eileen toată
noaptea, iar eu să îl sun dacă am nevoie de el sau de altceva, pentru orice motiv. Mi-a spus că sunt liberă să
merg oriunde (să fii al dracului de sigur, m-am gândit), dar oricând intenționam să merg undeva, să îi trimit un mesaj. A spus „Comunicarea deschisă va face totul mai simplu”. A continuat „Dacă ne dai un avertisment, vei fi și mai în siguranță, îți garantez”.
16.06.2013–18.06.2013
