Mireasma lunii mi-a pătruns în nări,

Iar în auz glas îngeresc rostind

Ştiutu-mi nume. Buzele se-aprind.

O, râuri de iubire şi de noapte!

O, sărutări şi arcuri cu săgeţi!cxl

„Râurile de iubire şi de noapte” leagă poemul de Ulrica şi de Noaptea darurilor, dar paradigma lui, aşa cum am văzut, era episodul Beatriz Frost din Congresul. La fel cum se întâmplase şi după prima lui vizită în Islanda cu María, Borges îşi interpreta din nou viaţa potrivit modelului dantesc al mântuirii expus în Congresul – María avea să-l elibereze de piedicile trecutului; pasiunea va duce la înflorirea eului, iar acest eu împlinit va realiza atât de dorita integrare în spiritul universal, cum se prefigurează în legenda Simorghului.

În East Lansing, oraşul unde se afla campusul Michigan State, 987 „Endimión en Latmos” a apărut prima dată în La Nación, 1 noiembrie 1976, şi apoi în Historia de la noche, 1977. Vezi OC, p. 175.

Borges şi María au fost găzduiţi de Donald Yates. María a primit un dormitor la etaj, iar Borges o cameră cu pereţii acoperiţi de cărţi la subsol, dar în dimineaţa următoare Borges l-a întrebat pe Yates dacă

nu ar putea să-l mute în altă parte fiindcă avusese un coşmar îngrozitor în prima noapte şi simţea că „subsolul, cu toate cărţile alea, avea ceva care îl înfricoşa”988. Yates i-a găsit un hotel aproape de campus şi l-a lăsat în compania Maríei pe toată durata şederii lor acolo.

Noua fericire a lui Borges în această perioadă răzbate din mai multe poeme ale lui. În El ingenuo, (Ingenuu) scriitorul îşi arăta surprinderea că „roza miroase ca o roză”, pentru ca într-un alt poem să se recunoască incapabil de a găsi cuvintele potrivite care să

exprime pasiunea pe care i-o insufla muzica lui Brahms989. Sigur de dragostea Maríei, îşi învingea teama de timp, până şi moartea părând să-şi fi tocit colţii. „Ultima picătură de timp, scria el, va fi nu de apă, ci de miere” şi, chiar dacă s-ar putea „scufunda în întuneric”, această picătură aurie ar purta în ea „binecuvântările” pe care

„Cineva sau Ceva” i le-a dat lui Adam – „dragostea împărtăşită şi parfumul tău, înţelegerea universului”990.

Cu această stare de beatitudine Borges va intra şi în anul următor, succesul simpozionului fiind atât de mare încât scriitorul va fi invitat să revină la Michigan State în ianuarie 1976 pentru un semestru, ca profesor asociat. În timpul celei de-a doua vizite în East Lansing, Borges şi María au fost cazaţi într-un apartament cu două

988 Interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999

989 „A Johannes Brahms” a apărut prima dată în La Nación, 2 noiembrie 1975, atât

„El ingenuo”, cât şi „A Johannes Brahms” fiind incluse în La moneda de hierro, 1976.

Vezi OC III, p. 137 şi respectiv p. 139.

990 „La clepsidra” a apărut prima dată în La moneda de hierro, 1976. Vezi OC III, p.

157.

dormitoare, în campus, fapt ce i-a permis scriitorului să se bucure de o intimitate relativă alături de femeia pe care o iubea. Borges însă

avea un program foarte încărcat: universitatea îl solicitase ca să

predea două cursuri şi să ţină cinci conferinţe în cursul semestrului, dar când s-a aflat că era în Statele Unite pentru mai multe luni, a fost copleşit de invitaţii de la alte instituţii. Yates însuşi i-a însoţit pe Borges şi pe María la colegii din Michigan, Ohio, Indiana, Iowa şi California. Au mers, de asemenea, şi la Emory University din Atlanta şi la University of Texas. Borges a fost invitat la New York pentru a primi Premiul Edgar din partea Breslei Scriitorilor de Romane Poliţiste, iar directorul Bibliotecii Folger din Washington, D.C., l-a rugat să inaugureze lucrările conferinţei anuale despre Shakespeare, în luna aprilie. Donald Yates îşi amintea că, în ciuda numeroaselor angajamente, Borges părea proaspăt şi „deschis la orice”991.

Oricât de fericit ar fi fost alături de María în East Lansing, Borges nu se putea abţine să nu mediteze din când în când la condiţia ţării lui. Veştile de acasă nu puteau fi mai descurajante decât atât: se vorbea despre răpiri de persoane, asasinate şi atentate cu bombe puse la cale de gherile şi de Triplul A; economia se afla într-o situaţie fără ieşire, inflaţia depăşind cota de 100%; mai multe greve generale au paralizat practic ţara în februarie şi martie. Impresionat, Borges a scris o nouă Elegía de la patria, (Elegie patriei), în care preamărea vitejia celor care făuriseră naţiunea, dar îi deplângea pe urmaşii acestora, cu ale lor „salve şi urări/ La centenare şi bicentenare”, care erau doar

„cenuşa” acelui început „de fier”992cxli. Dar pe 24 martie guvernul Isabelitei Perón a fost răsturnat de forţele armate. Borges se afla în 991 Interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999.

992 „Elegia de la patria” a apărut în La moneda de hierro, 1976. Vezi OC III, p. 129.

California la acea vreme – cineva i-a adus vestea loviturii de stat în timp ce participa la un cocktail. Donald Yates, care era şi el la petrecere, îşi amintea că Borges nu-şi putea stăpâni bucuria – avea lacrimi în ochi în timp ce îşi îmbrăţişa un coleg argentinian993. La urma urmelor, căderea Isabelitei Perón promitea înfrângerea finală a peronismului.

Satisfacţia pe care i-o producea turnura evenimentelor din Argentina era dublată de bucuria dragostei împărtăşite pentru María Kodama: în sfârşit, lucrurile se aşezau şi pentru el – se eliberase de conflictul dintre spadă şi pumnal, îşi plătise datoria fericirii faţă de părinţii lui, iar îndelungata înstrăinare de realităţile politice ale ţării de baştină dădea semne că se apropie de final. I se părea, probabil, că modelul dantesc al mântuirii era mai aproape de realizare ca oricând. Euforia lui Borges în aceste momente transpare şi din decizia lui de a petrece două săptămâni cu María în Islanda, înainte de a se întoarce în Buenos Aires. Donald Yates, care i-a condus la aeroport, avea impresia că se „gândiseră” la această vizită

în Islanda „în ultima clipă” şi bănuia că cei doi trebuie „să fi fost legaţi într-un fel anume de epopei şi de studiul limbii islandeze”994.

Cu siguranţă, şederea lui Borges în Statele Unite îi consolidase relaţia cu María, scriitorul privind din nou spre Islanda ca la un simbol al unor noi începuturi. Răsăritul în Islanda, va scrie el într-un poem, era într-un fel etern: era ca „un zid magnific, suspendat” pe care „timpul nu-l atinge”995.

Şi astfel s-a întors în Islanda, în căutarea unui scurt răgaz de fericire alături de María după presiunea ultimelor conferinţe din 993 Ibid.

994 Ibid.

995 „En Islandia el alba” în La moneda de hierro, 1976. Vezi OC III, p. 147.

Statele Unite şi înaintea altor presiuni cu care în mod cert avea să se confrunte la revenirea în ţara lui atât de zbuciumată. Era însă prea celebru ca să nu fie recunoscut, chiar şi în Islanda. În timp ce lua cina la un restaurant în Reykjavik, de masa lui s-a apropiat un grup de bărbaţi foarte înalţi; unul dintre ei a căzut în genunchi şi, spre surprinderea lui Borges, a început să-i sărute mâna996. Borges fusese zărit în restaurant de un poet local care imediat îşi chemase câţiva prieteni ca să-şi prezinte omagiile maestrului argentinian. Ulterior, Borges şi María au făcut turul caselor poeţilor islandezi. Cantităţi uriaşe de aquavitcxlii s-au băut în noaptea aceea, Borges însă s-a limitat la apă minerală în timp ce îi asculta în extaz pe acei nordici zgomotoşi recitând din epopeile lor până la primele ore ale dimineţii.

Borges îşi întreba mereu gazdele despre gramatica şi pronunţia islandezei vechi, ca şi despre obiceiurile insulei. Voia să ştie dacă

vechea cultură păgână a epopeilor supravieţuise până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Poeţii islandezi l-au asigurat că aşa se şi întâmplase, dar, câteva zile mai târziu, în timp ce vizita o biserică

luterană, Borges a aflat de la pastor că pe insulă se afla numai un singur preot păgân. Acesta era un bărbat înalt, de peste 50 de ani, cu ochii de un albastru-deschis şi cu o barbă albă, lungă, care locuia singur, la ţară, într-o casă plină de pisici negre şi rafturi pe care erau expuse oase de animale. Pastorul susţinea că exista un interes din ce în ce mai mare faţă de vechea religie şi că foarte mulţi oameni veneau la el ca să-i cunune. Întrebat de Borges dacă el şi María puteau fi cununaţi în străvechiul rit al zeului Odin, preotul a acceptat să o facă fără rezerve.

996 Evocarea acestei vizite se bazează pe informaţiile oferite de María Kodama în Edinburgh, 24 octombrie 1999.

Oricât de firavă era legătura ei cu cultura păgână, Islanda contemporană părea a fi animată din plin de spiritul trecutului.

Pentru Borges, această capacitate de a sfida timpul era exemplară şi demnă de însuşit. În poemul Islandia (Islanda), scriitorul proslăvea insula, declarând că era „cea mai depărtată şi intimă, / Ultima Thule” „Dintre ţinuturile încântătoare”997. Islanda era un tărâm sfânt care a „răscumpărat mitologia” triburilor germanice. Borges îi compara prezentul liniştit cu trecutul eroic – bărbaţii puternici de astăzi au ajuns cândva pe „ţărmul necălcat al Lumii Noi”cxliii, şi conchidea enigmatic cum că Islanda avea o memorie concavă care nu era doar nostalgie, dând de înţeles că această insulă răsuna de ecourile istoriei, dar nu se supunea amintirilor trecutului. Idila lui cu María pe această insulă îndepărtată crea impresia de atemporal, ca şi cum trecutul, prezentul şi viitorul se subsumaseră unei clipe eterne de speranţă neostoită.

La întoarcerea în Buenos Aires, spre sfârşitul lunii aprilie, din declaraţiile lui Borges în favoarea juntei militare răzbătea un anumit triumfalism agresiv. Scriitorul a acceptat invitaţia de a lua prânzul cu conducătorul ei, generalul Jorge Videla, şi i-a mulţumit acestuia

„pentru ceea ce făcuse pentru patrie, fiindcă o scosese din haos, din starea abjectă în care se găsea şi, mai presus de toate, din dobitocie”998. Nu-şi făcea niciun fel de probleme că se identifică

într-un fel cu duşmanii militari ai peroniştilor, în declaraţiile făcute presei comparând situaţia actuală cu Revoluţia de Eliberare din 1955, când fusese un susţinător înfocat al „regenerării democratice”, 997 „Islandia”, Historia de la noche, 1977. Vezi OC III, p. 179.

998 Citat în Volodia Teitelboim, Los dos Borges, Editorial Sudamericana Chilena: Santiago, p. 216.

adică al suprimării peronismului şi al aplicării treptate a unei

„terapii revoluţionare” corespunzătoare, menite să însănătoşească

Argentina din punct de vedere politic.

Nu va trece însă mult timp până când euforia lui Borges va începe să se risipească la contactul nemijlocit cu realităţile vieţii de zi cu zi.

Scriitorul ştia că descoperirea adevărului despre relaţia lui cu María Kodama va provoca resentimente, dacă nu chiar şi scandal, de aceea continua să susţină că tânăra era doar o prietenă sau cel mult

„secretara lui literară”. Aşa cum se întâmplase şi după revenirea din Islanda în 1971, i-a fost foarte greu să continue relaţia cu María. În primul rând a preferat să ascundă adevărata ei natură de rudele cele mai apropiate – de sora lui, Norah, şi de cei doi fii ai ei. Din cauza infirmităţii, depindea de nepotul lui, Luis de Torre, avocat, care îi administra veniturile. Luis avea grijă de încasarea drepturilor de autor, de câştigurile provenite din conferinţe, de pensie şi de conturile bancare. Borges trebuia să facă faţă şi menajerei lui de temut, Fani Uveda, care ocupa o încăpere de lângă bucătărie, ca şi fiicei ei, Stella Maris, şi nepotului ei, José Manuel. Potrivit Stellei Maris, menajera şi familia ei îşi făceau simţită prezenţa în viaţa de zi cu zi a lui Borges: „Señor Borges a fost întotdeauna bun cu noi. Când eram la şcoală mă ajuta mereu să-mi fac temele. Îl ajuta şi pe José Manuel… Ne lăsa să ne folosim de lucrurile lui, dar numai până la un punct”999.

Dincolo de acest cerc al casei se afla cercul de prieteni. Familia Bioy încă îl mai invita la cină de câteva ori pe săptămână şi mai erau doamnele din înalta societate pe care le moştenise de la defuncta lui mamă. Apoi era un cerc mai mare, alcătuit din cunoştinţe şi confraţi, de la jurnalişti şi profesori universitari până la tineri scriitori 999 La Semana, 15 mai 1986.