— Acum?
— Dacă nu acum, atunci când?
A despăturit cu un aer abătut prima foaie, a parcurs câteva rânduri, s-a uitat la mine.
— O să le citesc acasă.
— Acasă la cine?
— Încetează, Olga. Dă-mi timp, te rog, să nu crezi că mie mi-e ușor.
— Cu siguranță mie mi-e mai greu.
— Nu-i adevărat. E ca și cum aș cădea în gol. Mi-e teamă de ore, de minute…
Nu știu ce a zis precis. Dacă e să fiu sinceră, cred că s-a referit doar la faptul că, trăind împreună, dormind în același pat, corpul celuilalt devine ca un ceas, „un contor” a spus – a folosit chiar această expresie – „un contor al vieții care trece lăsând o dâră de neliniște”. Dar eu am avut impresia că vrea să spună altceva, sigur am înțeles mai mult decât zisese în realitate și, cu o vulgaritate calculată și crescândă, pe care el mai întâi a încercat s-o respingă
și care apoi l-a amuțit, am șuierat:
— Vrei să spui că-ți dădeam o stare de neliniște? Vrei să spui că dormind cu mine te simțeai bătrân? Măsurai moartea pe curul meu, pe moliciunea lui de odinioară și pe felul în care a devenit acum? Asta vrei să spui?
— Sunt copiii dincolo.
— Acolo, aici… Și eu unde stau? Pe mine unde mă pui? Asta vreau să știu!
Dacă tu ai o stare de neliniște, știi ce stare de neliniște am eu? Citește, citește scrisorile! Nu reușesc să-i dau de cap! Nu înțeleg ce ni s-a întâmplat!
S-a uitat la scrisori cu o privire plină de repulsie.
— Dacă faci o obsesie din asta, n-o să înțelegi niciodată.
— Da? Și cum ar trebui să mă comport ca să nu fac o obsesie din asta?
— Ar trebui să-ți abați atenția.
Am simțit că se răsucește ceva în mine, m-a apucat dorința nebună să
înțeleg dacă măcar devenea gelos, dacă ținea încă să fie stăpân pe corpul meu, dacă putea accepta amestecul altuia.
— Sigur că-mi abat atenția, am zis pe un ton frivol, nu te gândi că stau aici așteptând. Dar o fac pentru mine, pentru copii, sigur nu ca să-ți fac ție pe plac. Ar fi culmea! Ai aruncat o privire? Ai văzut ce bine trăim noi trei? Și pe mine m-ai văzut?
Mi-am arcuit pieptul, am dat din cap făcând cerceii să se legene, VP - 28
prezentându-i ironic mai întâi o parte a feței mele, apoi pe cealaltă.
— Arăți bine, a zis fără convingere.
— Bine pe dracu’. Arăt foarte bine. Întreabă-l pe vecinul nostru, întreabă-l pe Carrano cum arăt.
— Cântărețul?
— Muzicianul.
— Te vezi cu el? m-a întrebat fără niciun chef.
Am râs oarecum sacadat.
— Da, să zicem că mă văd. Mă văd cu el exact așa cum te vezi tu cu amanta ta.
— De ce tocmai ăla? E un tip care nu-mi place.
— Eu mă fut cu el, nu tu.
Și-a frecat apăsat cu mâinile fața, apoi a murmurat:
— O faci și în fața copiilor?
Am zâmbit.
— Să mă fut?
— Să vorbești așa.
Mi-am pierdut orice control, am început să urlu:
— Să vorbesc cum? M-am săturat să fiu amabilă. Tu m-ai rănit, tu mă
distrugi și eu trebuie să vorbesc ca o soție de ispravă bine-crescută? Du-te dracului! Ce cuvinte trebuie să folosesc pentru ce mi-ai făcut, pentru ce-mi faci? Ce cuvinte trebuie să folosesc pentru ce învârți cu aia? Să vorbim despre asta! Îi lingi pizda? I-o bagi în cur? Faci cu ea toate lucrurile pe care nu le-ai făcut cu mine? Spune-mi! Pentru că eu oricum vă văd! Eu văd cu ochii ăștia tot ce faceți împreună, văd de o sută de mii de ori, văd noaptea și ziua, cu ochii deschiși și cu ochii închiși! Dar, ca să nu-l tulbur pe domnul, ca să nu-i tulbur pe copiii lui, trebuie să folosesc un limbaj decent, trebuie să fiu delicată, trebuie să fiu elegantă! Cară-te de aici! Cară-te, imbecilule!
