Soarta celui de-al doilea băiețandru a rămas necunoscută. Brichtzy însă
reușise, în zorii zilei de 29 aprilie, și iasă cu o motocicletă din Berlin-ul încercuit. Pe generalul Wenck, după cum i se comunicase, avea să-l găsească
în satul Verch, la nord-vest de Potsdam. Ajungând în apropiere de Potsdam, Brichtzy constatase că niciunul din militarii de acolo nu cunoștea și nici măcar nu auzise unde se afla în realitate statul-major al lui Wenck. Atunci 112
Brichtzy hotărâse să plece la Spandau, unde locuia unchiul său. Acesta l-a sfătuit să nu mai plece nicăieri, iar pachetul să-l predea la comenduirea militară. Mai zăbovind câtva timp, Brichtzy l-a dus la comenduirea sovietică, în ziua de 7 mai.
Iată și textul scrisorii:
„Dragă Generale Wenck!
După cum veți vedea din informațiile anexate, Reichsführer-ul SS
Himmler le-a propus anglo-americanilor predarea necondiționată a poporului nostru în mâinile plutocraților.
Cotitura nu poate fi efectuată decât numai de către Führer, personal, numai de el!
Condiția preliminară pentru realizarea acestei cotituri constă în stabilirea urgentă a unei legături între armata Wenck și noi, acordându-i-se astfel Führer-ului libertatea politică, internă și externă, de conducere, a tratativelor.
Al dumneavoastră, Krebs,
Șeful Marelui Stat Major
Heil Hitler!
Al dumneavoastră, Martin Bormann”.
113
• MIROSUL DE MIGDALE AMARE
Ultimele zile ale lui Hitler evidențiază și mai clar înșelătoriile mârșave ale întregii sale vieți, în care n-a existat altă patimă decât aceea a puterii asupra oamenilor, și niciun alt țel autentic în afară de cel al cultului său personal, pentru realizarea căruia a fost folosit, mai înainte de toate, poporul german.
Cât timp a mai avut suflare, a ucis. Curtea cancelariei Reich-ului s-a transformat în loc de execuții; aici erau aduse la îndeplinire condamnările prin împușcare.
Hitler amenința mereu, însă trădările sporeau.
Din depozițiile apropiaților săi reiese că Weidling, comandantul Berlin-ului, îl rugase pe Hitler să părăsească orașul, pentru ca Berlin-ul să aibă
posibilitatea de a pune capăt luptelor fără a fi sortit unei nimiciri totale.
Hitler era învins, strivit, mort. Totuși, până și mort îi târa după sine pe toți ceilalți. După el piară totul. Chiar el declarase: „Aliații vor găsi în Germania numai ruine, șobolani, foamete și moarte”.
Toți Kreisleiterii naziști palpitau de însuflețire în fața lui Bormann, dar în rapoartele lor, care se păstraseră în mapa lui, se făcea simțită o disperare crescândă; erau rapoarte din ce în ce mai reduse, mai stridente: insuportabilul tir al inamicului, pierderi grele, lipsă de muniții, incapacitatea de a ține piept presiunii trupelor rusești. Însă nimeni nu le examina.
Aici, în adăpostul subteran, se întrunea deja „consiliul sinuciderii”, după
cum îi spunea aviatoarea Hanna Reitsch, în timp ce „Foaia de front” a lui Goebbels, din 27 aprilie, care ne căzuse în mână atunci, li se adresa locuitorilor Berlin-ului într-un mod eroic-vulgar: „Bravo vouă, locuitori ai Berlin-ului! Berlin-ul, va rămâne al germanilor!…”, și le promitea, mințind, ajutor: „Armate de pretutindeni au și pornit să înainteze spre Berlin, gata să
apere capitala, să ducă la înfrângerea definitivă a bolșevicilor și, în ultimul ceas, la schimbarea sorții orașului nostru. În afara rapoartelor primite, știrile sosite stau mărturie a izbânzilor lor. Unitățile de luptă care înaintează
în direcția noastră știu cum le așteaptă Berlin-ul. Și, în viitor, voi lupta cu fanatism pentru salvarea noastră”.
Să deschidem agenda-jurnal a lui Bormann. La aceeași dată, 27 aprilie, o însemnare cu caracter total diferit. Se deosebește de cele precedente, constând din informații și semne de exclamare, numai prin elementul emoțional:
„Vineri 27 aprilie.
Himmler și Jodl întârzie să ne expedieze diviziile necesare.
114
Vom lupta și vom muri cu Führer-ul nostru, credincios lui până dincolo de mormânt.
Alții intenționează să acționeze în numele „unor considerente superioare”, sacrificându-l pe Führer-ul lor, pfui! ce lepădături! Și-au pierdut orice urmă de simț al onoarei.
Cancelaria noastră se transformă în ruine.
Pacea atârnă acum de un fir de ață.
Aliații ne cer capitularea necondiționată, ceea ce ar însemna să trădăm patria!
Vogelein se autodegradează, a încercat să fugă din Berlin, îmbrăcat în haine civile”.
Führer-ului i se dădeau asigurări că va fi urmat și-n mormânt, și în această problemă se făceau însemnări în jurnale, dar de murit nu avea de gând să moară nimeni. După cum se poate vedea din telegrama lui Bormann, citată de mine mai sus, adresată adjutantului său Hummel, el căuta să se asigure de un refugiu cât mai îndepărtat de Germania. Într-un cuvânt, se pregăteau toți să acționeze întru salvarea pieilor lor. Îi reținea doar Hitler.
„Începe a doua zi de tiruri în rafală, notează Bormann la 29 aprilie. În noaptea de 28 spre 29 aprilie presa străină informează despre propunerea de capitulare a lui Himmler.
Cununia lui Adolf Hitler și a Evei Braun. Führer-ul își dictează
