testamentul politic și cel personal.
Trădătorii Jodl, Himmler și generalii ne lasă în mâna bolșevicilor!
Iarăși tiruri în rafală!
Conform știrilor transmise de inamic, americanii au dat buzna în München!”
La un post de radio străin se transmisese, mai în detaliu, o informație a agenției Reuter referitoare la pacea separată propusă de Himmler autorităților engleze și americane. Redactilografiată de secretara Junge, îi fusese înmânată lui Hitler. Iată ce citise atunci (documentul se păstra întruna din mapele lui):
„Guvernul Majestăți Sale a fost însărcinat să sublinieze, încă o dată, că
poate lua în discuție numai o capitulare necondiționată, propusă tuturor celor trei Mari Puteri, și că între ele există o deplină unanimitate de păreri”.
Răspunsul acesta lovea indirect în planul său personal. La 29 aprilie, după
plecarea lui von Greim, căruia Hitler îi ordonase să răzbată până la Rechlin și să trimită toate avioanele existente în Germania asupra Berlin-ului, pentru a-i veni în ajutor legendarului Wenck, la cancelaria Reich-ului ajunsese, în sfârșit, zvonul că nu exista nicio armată a lui Wenck.
115
„Odată cu această știre, toate speranțele noastre de salvare s-au prăbușit, scrie Rattenhuber. Încercarea trupelor noastre de a străpunge frontul în direcția Berlin-ului, rămăsese neîncununată de succes. Dramatismul situației se intensifica și datorită faptului că Hitler primea toate aceste informații în acompaniamentul proiectilelor rusești de mare calibru, care explodau pe teritoriul cancelariei Reich-ului. În ziua aceea era groaznic să-l privești pe Hitler”.
„După ce unitățile rusești motorizate spărseseră frontul în zona gării Anhalt și Königsplatz, Führer-ul începu să devină neliniștit, temându-se să
nu piardă ocazia de a se sinucide”, scria în mărturiile sale Günsche, adjutant al Führer-ului din partea SS-ului. Mai rămăseseră puține ceasuri, până în clipa năprasnicei apariții a tancurilor rusești în fața adăpostului betonat”.
În noaptea de 29 aprilie, Hitler își organizează ceremonia matrimonială.
Aviatoarea Reitsch, pe vremea aceea extrem de devotată lui Hitler, când o văzuse în adăpost pe Eva Braun fusese șocată de faptul că în apropierea Führer-ului ei se afla o făptură atât de jalnică.
Limitată, superficială, frumoasă, absorbită permanent de îngrijirea aspectului ei, repetând cu îndârjire că trebuie omorâți toți „porcii aceia ingrați” care părăsiseră bunkerul, iar în prezența lui Hitler tăcând mâlc, servilă și atentă ca acesta să se simtă cât mai comod, astfel era descrisă de Reitsch și de Rattenhuber.
Se pare că această Gretchen de formație nouă, nespus de vanitoasă și fanatică, asemeni tuturor naziștilor, venise în adăpostul subteran doar pentru a-și legaliza legătura cu Hitler și, pe această cale, să intre în istorie.
Doar toți erau extrem de preocupați de locul lor în istorie. Istoria, pentru ei, însemna „lumea cealaltă”, întocmai ca viața de apoi pentru un drept-credincios. De-altminteri „viața de apoi” căpătase drept de liberă circulație, era folosită. Nu este exclus ca Hitler, catolic prin naștere, dar care persecutase biserica pentru ca nu cumva Dumnezeu să-i stăvilească
ascensiunea, din teama că va ajunge la același nivel cu el, să-și fi adus acum deodată aminte de Dumnezeu, datorită faptului că păcătuise conviețuind cu o femeie, fără a fi cununat cu ea. Sau, pur și simplu, devenise necesar, în fața aceleiași istorii, să arate mai decent, din moment ce niște relații tăinuite cu nespusă grijă ajunseseră atât de cunoscute. Or, împreună, frica este mai lesne de suportat. Și, în sfârșit, în atmosfera de exaltare a ceremonialului de nuntă, misticului și psihopatului Hitler îi venea mai ușor să sfărâme între dinți fiola cu cianură de potasiu.
Când i se povestise Hannei Reitsch despre nuntă, aceasta, care cu câteva ceasuri mai înainte părăsise adăpostul, nu crezuse că era posibil să fi avut 116
loc așa ceva. Chiar declarase atunci: „Circumstanțele existente în bunker în ultimele zile ar fi făcut să pară caraghioasă o asemenea ceremonie”.
Și totuși avusese loc. Hitler săvârșise încă un „pas istoric”.
Dincolo de zidurile cancelariei Reich-ului, soldații germani luptau cu disperare. Alături, în piața Potsdam, adăpostiți în stațiile subterane ale metroului, răniții epuizați n-aveau nici apă, nici hrană.
Hitler își azvârli pe podurile din Pichelsdorf ultima rezervă, adolescenții din Hitlerjugend.
Băiețandri germani, trimiși să apere cancelaria Reich-ului. Cea mai nerușinată ticăloșie din acele zile.
„Băieții sunt obosiți și nu se mai simt în stare să participe la lupte”, citesc în rapoartele adresate lui Bormann la 22 aprilie.
În aceeași zi, într-o altă dare de seamă se relatează că Reichsführer-ul tineretului hitlerist, Axmann, împreuna cu colaboratorii cei mai apropiați, se pregătea de mutare în blocul 63-64 de pe Wilhelmstrasse. „Pentru întărirea securității blocului intenționează să instaleze acolo vreo 40-50 de membri din Hitlerjugend”. Reichsführer-ul tineretului îi cerea Reichsleiter-ului (Bormann) acordul pentru aducerea planului său la îndeplinire. Și, bineînțeles, îl primește.
Districtul Charlottenburg-Spandau, raportând în ziua de 26 aprilie retragerea ostașilor germani dinaintea presiunii unităților sovietice, adaugă:
„Detașamentul celor din Hitlerjugend ar fi trebuit să păstreze în mâinile lui podul, dar s-a dovedit a fi peste puterile sale”.
Goebbels, tot în aceeași „Foaie de pe frontul Berlin-ului”, din 27 aprilie, stimula tineretul:
„Reichsführer-ul Axmann a fost decorat cu crucea de aur… Ieri seară, la cartierul său general, Führer-ul i-a înmânat lui Axmann decorația spunându-i: „Fără tineretul dumneavoastră, n-ar fi fost în general posibil a se continua lupta, nu numai aici, în Berlin, dar nici în întreaga Germanie”. Axmann a răspuns la aceste cuvinte: „Este tineretul Vostru, mein Führer!”
Era foarte posibil ca băiețandrii aceia amăgiți să fi crezut că apără
Germania. Și mureau pe câmpul de luptă. Iar aici, în bunker, se celebra o nuntă. Sau, mai curând, un parastas. Moartea ședea cu nuntașii la masă. Iar mireasa era îmbrăcată în negru.
Trecuseră mai mult de zece ani de când Hitler trăia în concubinaj cu Eva Braun. Aceasta lucrase mai înainte la München, în atelierul fotografic al lui Hoffmann, care ulterior avea să facă avere căpătând monopolul fotografiilor Führer-ului. Eva Braun îl însoțea atunci pe Hitler, căruia îi plăcea nespus să
se fotografieze în călătoriile lui de propagandă electorală, înainte de acapararea puterii.
117
Hitler o instalase la castelul său din Berchtesgaden, unde devenise stăpâna casei. La Berlin locuia singur, propaganda nazistă ridicând în slăvi ascetismul Führer-ului.
Pereții bunkerului se cutremurau sub loviturile în plin ale artileriei. Aici, în criptă, domnea o frică deznădăjduită, descrie Rattenhuber, în manuscrisul său, ceasurile acelea.
„Fiecare își vedea de problemele sale, de suferințele proprii, căutând un mijloc de a scăpa de acolo. Unii, cuprinși de disperare, nici nu-și mai căutau salvarea, ci băgându-se buimăciți în vreun ungher și nemaiprivind la nimeni, așteptau inevitabilul sfârșit sau, dimpotrivă, se duceau la bufet și-și înecau amărăciunea în coniacul și vinul din pivnițele Führer-ului.”
SS-iștii din gardă se târau în jurul cancelariei Reich-ului. În grădina acesteia nu se mai putea respira din pricina funinginii și a fumului.
