strict secretă: „Testamentul a intrat în vigoare. Voi sosi la dumneavoastră
cât mai rapid cu putință. După părerea mea, până atunci rețineți publicarea”.
În aceeași zi, ceva mai târziu, la orele 15, împreună cu Goebbels, îi expedie lui Dönitz ultima radiogramă, în care îi anunța moartea Führer-ului, precum și numirile în posturile de conducere pe care le efectuase acesta.
„Testamentul, conform dispoziției Führer-ului, a fost transmis din Berlin pentru a se afla la dispoziția dumneavoastră, a Feldmarschall-lui Schörner, a serviciilor de securitate și pentru a fi dat publicității. Reichsleiter-ul Bormann va încerca astăzi să sosească la dumneavoastră, ca să vă pună la curent cu situația. Forma și momentul în care testamentul va fi adus la cunoștința trupelor și a opiniei publice rămân la aprecierea dumneavoastră.
Confirmați primirea. Goebbels. Bormann”.
„La bufet dopurile pocneau, scrie Rattenhuber, iar SS-iștii se îmbărbătau cu alcool, înainte de fuga lor disperată sub focul rușilor.”
Rămâneau numai aceia care se temeau mai puțin de răzbunare. Ceilalți o luau la goană.
Fritsche: „În ziua de 1 mai s-a înfățișat la mine, în bunkerul ministerului propagandei, secretarul de stat Naumann și mi-a spus: «S-au împlinit douăzeci și patru de ore de când a murit Führer-ul. Goebbels trage și el să
moară». Când am vrut să-l întreb despre circumstanțele morții lui Hitler și a lui Goebbels, mi-a răspuns întrerupându-mă: «Acum n-am timp să-ți povestesc cele petrecute. Trebuie să mă înapoiez numaidecât, deoarece unitățile noastre vor întreprinde o tentativă de a ieși din Berlin și vreau să
particip și eu la operație»”.
Voss: „Brigadenführer-ul S.S. Moncke, care răspundea de apărarea cancelariei Reich-ului, dându-și seama că a continua rezistența era o aberație, din dispoziția comandantului apărării Berlin-ului și-a adunat resturile brigăzii sale, vreo 500 de oameni. I s-au alăturat și funcționarii rămași în viață, sperând să străbată încercuirea prin luptă. Toți acești 127
oameni erau concentrați în jurul blindajului nr. 3, care se afla lângă
cancelarie. Printre ei mă număram și eu”.
Refuzul pe care-l adusese generalul Krebs și declarațiile lui Sokolovski și Ciuikov transmise de el că, în conformitate cu acordul stabilit între aliați, nu putea fi vorba decât de o capitulare necondiționată, au reprezentat pentru Goebbels o catastrofa ireversibilă. Și a declarat viceamiralului Voss că n-avea niciun sens să încerce a fugi, el, care șchiopăta, și cu copiii în cârcă, considerându-se astfel condamnat.
N-au lipsit nici gesturile bombastice și ipocrizia. În testamentul său, Goebbels a lăsat scris că nu dă urmare ordinului Führer-ului de a părăsi capitala și de a face parte din guvernul pe care-l numise, numai datorită
faptului că dorea să rămână lângă Führer-ul său, la Berlin, în aceste zile nespus de grele.
Însă cât timp Hitler fusese în viață, el însuși nu-i îngăduise lui Goebbels să-l părăsească. În ziua de 22 aprilie, când decisese să rămână la Berlin, înconjurat de câțiva devotați, Hitler îi telefonase personal lui Goebbels și, cunoscându-i docilitatea fără crâcnire, îi ordonase să-și ia soția și copiii și să
se mute în adăpostul subteran.
Magda Goebbels le declarase doctorului Kuntz și Hannei Reitsch că-l rugase pe Hitler, în acele zile, să părăsească Berlin-ul. Dacă Hitler s-ar fi învoit, la timpul său, cu această propunere, ar fi reușit și ei, cu copiii, să plece de aici. Și este puțin probabil ca ea să nu se fi putut gândi la această
posibilitate. Există o mărturie că își rugase soțul să-i expedieze pe copii de aici, cu ajutorul unui transportor blindat. Dar lucrul acesta devenise deja irealizabil.
Toate se învălmășiseră aici, în adăpostul subteran, disperarea sinceră și poza, fanatismul, fățărnicia și moartea.
Lui Goebbels i se spunea „câinele credincios al Führer-ului”. Hitler probase eficacitatea fiolei cu otravă, administrându-i-o câinelui său preferat, Blondi. Iar pe Goebbels și familia acestuia îi ținuse lângă sine până în ultima clipă, când devenise prea târziu să se mai întreprindă ceva. La fiecare nouă
trădare a camarazilor de luptă ai Führer-ului, Goebbels sălta cu încă o treaptă pe scara ambițiilor sale sfinte, să devină „a doua persoană” a Reich-ului. În sfârșit, a doua zi după celebrarea nunții, când ostașii Armatei Roșii se și aflau în Reichstag, Hitler îi transmisese lui Goebbels postul de cancelar al Reich-ului, dar al unui Reich care se prăbușise. Prefăcătoria continuase.
Goebbels acceptase înalta demnitate, pentru ca după douăzeci și patru de ore să plece pe urmele lui Hitler.
•
128
Îngrijitorul câinilor lui Hitler, plutonierul-major Tornow, se mai dusese o dată, pentru ultima oară, la bucătarul Lange, să-i ceară mâncare pentru căței. Întrucât în ajun îl înștiințase pe bucătar despre moartea Führer-ului, de data aceasta îi mai adusese o știre. „A venit la bucătăria cancelariei Reich-ului, pe la orele 8-9 seara, în ziua de 1 mai, povestește bucătarul Lange, și mi-a comunicat că Goebbels și nevastă-sa și-au pus capăt zilelor, sinucigându-se în grădină, lângă bunkerul Führer-ului. Plutonierul-major Tornow nu mi-a dezvăluit niciun alt amănunt… În seara zilei de 1 mai, plutonierul-major Tornow se pregătea să părăsească teritoriul cancelariei și să străpungă încercuirea frontului Armatei Roșii. Nu-mi este cunoscut dacă a izbutit să realizeze acest lucru”.
•
Fugarii din adăpostul subteran se furișau către Wilhelmplatz, iar de acolo, pe linia metroului, până în Friedrichstrasse. De aici trebuiau să răzbată în spatele grupului de luptă al lui Moncke, dar tirul puternic al artileriei excludea posibilitatea unei străpungeri masive. Se strecurau în grupuri mici.
Günsche: „Împreună cu secretarele Führer-ului, Frau Christian și Frau Junge, cu asistenta medicală care se îngrijea de regimul dietetic al Führer-ului, Fräulein Manziali, și secretara lui Bormann, Fräulein Krüger, trebuia să
mă strecor spre nord, în direcția grupului lui Moncke. La orele 22:00 a început operația. Grupul nostru a ajuns fără pierderi până în zona gării Wedding, unde am fost întâmpinați de focul inamicului. După ce ne-am regrupat, în ziua de 2.5.45, în jurul prânzului, am ajuns până la berăria Schultheiss, de lângă gară. Printre ostașii care se aflau acolo circula zvonul că Berlin-ul a capitulat, fapt pentru care erau adânc demoralizați.
Cele patru femei aflate în mijlocul nostru au căpătat din partea Brigadenführer-ului SS Moncke permisiunea să plece, și au părăsit numaidecât berăria. Nu știu în ce direcție s-au dus. Am fost luat prizonier în incinta berăriei Schultheiss”
Grupul alcătuit din Bormann, Rattenhuber, doctorul Stumpfegger și Kempka, șoferul lui Hitler, înaintase sub protecția unui tanc. Dar o grenadă
aruncată de la fereastră lovise tancul în partea stângă, unde se aflau Bormann și Stumpfegger și explozia îi acoperise pe amândoi.
Aceasta era depoziția martorilor oculari.
„Eu am fost rănit, scrie Rattenhuber, și am fost luat prizonier de ruși”.
Circumstanțele în care murise Hitler erau ținute secret. Aproape că nici nu se răspândiseră în afara bunkerului Führer-ului și nici măcar în adăpostul unit cu acesta, de sub cancelaria Reich-ului, exceptând disputele zgomotoase, bunăoară cele purtate pe tema nunții care avusese loc acolo.
129
Străduindu-se să mențină legenda măreției Führer-ului, succesorul său, Grossamiral-ul Dönitz, declarase că Hitler căzuse luptând în fruntea apărătorilor Berlin-ului.
Generalul Weidling, aflând despre sinuciderea lui Hitler, considera că era inadmisibil ca un comandant ale cărui trupe continuau să lupte, să
