Aici, în Buch, odată cu venirea la putere a lui Hitler, în vechile clinici, de bună reputație, oamenii erau supuși unor examene referitoare la „utilitatea lor rasială”. În 1936 se înființase și o cartotecă a „valorilor ereditar-biologice”, în care se găseau cuprinși toți locuitorii din marele cartier al Berlin-ului, Pankow.
Acum, în clădirea de cărămidă a spitalului, unde se instalase spitalul chirurgical ambulant de campanie nr. 496, își începea activitatea o comisie de medici militari numită din ordinul generalului-locotenent Teleghin, membru al consiliului militar al Întâiului Front Bielorus, încă de pe data de 4
mai, imediat după descoperirea cadavrelor lui Goebbels și ale familiei sale.
Din comisie făceau parte renumiți experți în medicină legală și anatomo-patologie: șeful anatomo-patolog al Armatei Roșii, locotenent-colonelul Kraievski, medicii Maranț, Boguslavski și Gulkevici. În fruntea comisiei era șeful expert în medicină legală al întâiului Front Bielorus, locotenent-colonelul Faust Iosifovici Șkaravski.
Era, într-adevăr, semnificativ ca disecția lui Adolf Hitler să fie executată
sub conducerea doctorului Faust!
Autopsia a fost efectuată, de către un medic-femeie, maior în serviciul medical al armatei, Anna Iakovlevna Maranț, care ocupa funcția de șef anatomo-patolog al Întâiului Front Bielorus.
Aceasta s-a petrecut la Berlin-Buch, în ziua de 8 mai.
Iată cum se prezentase Hitler la examenul medico-legal. Stă scris în procesul-verbal:
„Într-o ladă de lemn, lungă de 163 cm, lată de 55 cm și înaltă de 53 cm., ne-a fost adus cadavrul ars al unui bărbat. Pe cadavru a fost identificată o 136
bucată de material tricotat, arsă pe margini, cu dimensiunile de 25x3 cm, de culoare gălbuie, semănând cu o cămașă tricotată.
Deoarece cadavrul era ars, a fost greu de determinat vârsta, însă se poate presupune că avea vreo 50-60 de ani, o înălțime de 165 cm (măsurătoarea nu este exactă, din cauza carbonizării țesuturilor)… Cadavrul era ars într-o proporție importantă, mirosind a carne arsă…”
„Pe trupul modificat considerabil de foc nu s-au descoperit urme de leziuni grave, sau ale vreunei maladii mortale”, este notat în procesul-verbal.
„În cavitatea bucală s-au găsit bucățele de sticlă, reprezentând o parte din pereții și fundul unei fiole subțiri”.
După o examinare minuțioasă, comisia ajunsese la concluzia: „Moarte survenită ca urmare a unei otrăviri cu un compus de cianură”.
Nu se detectaseră niciun alt fel de indicii apte să provoace moartea.
Savanți apuseni, ziariști și memorialiști insistă cu încăpățânare să afirme că Hitler s-ar fi împușcat. Unii, din ignoranță, alții, din dorința de a înfrumuseța cât de cât circumstanțele sfârșitului său: conform tradițiilor militare germane, un comandant de oști, dacă își pune capăt vieții, trebuie să
recurgă neapărat la o armă de foc. Este semnificativ faptul că și generalul Krebs, „stirpe de militar”, preferase să ia otravă.
În zilele acelea nu acordasem o prea mare importanță modalității la care recursese Hitler pentru a se sinucide. Ne era indiferentă. Însă doctorul Faust Șkaravski și competenții săi colegi efectuaseră atunci un examen medico-legal minuțios și constataseră că Hitler se sinucisese apelând la otravă.
•
Günsche, care se afla lângă ușă, nu auzise nicio împușcătură, în schimb simțise un puternic miros de migdale amare, în clipa când ușa rămăsese întredeschisă. Totuși unii, bunăoară secretara lui Hitler, Gertrude Junge, auziseră. Declarase chiar:
„Când am ieșit din cabinetul lui Hitler și am urcat pe platforma scării adăpostului, am auzit două împușcături. Presupun că împușcăturile au avut loc în cabinetul Führer-ului”.
În orice caz, oamenii erau convinși că Hitler se împușcase. Până și curierul lui, Bauer, care îl întâlnise curând după aceea pe Mengershausen, îi vorbise despre împușcare. La fel discutau și alți apropiați ai Führer-ului.
Oare să se fi auzit, într-adevăr, vreo împușcătură în camera lui Hitler, sau doar li se năzărise celor care îi așteptau sfârșitul de cealaltă parte a ușii? Și dacă, într-adevăr, se auzise, atunci cine trăsese?
Acum, pentru prima dată, vom încerca să lămurim aici această problemă.
În timpul examinării medicale a cadavrului Evei Braun de către aceeași comisie și în aceeași componență, tot atunci, în ziua de 8 mai, se constatase: 137
„În pofida unei răni grave prezente la coșul pieptului, cauza corectă a morții a constituit-o otrăvirea cu un compus de cianură”.
Ce reprezenta această rană? Cine îi pricinuise rănirea, și încă după ce murise?
Depozițiile șefului gărzii personale a lui Hitler, Rattenhuber, care mi-au atras atenția, au luminat oarecum lucrurile.
„Aproximativ la orele 3-4 din ziuă, când am intrat în anticameră, scrie el, am simțit un puternic miros de migdale amare. Locțiitorul meu, Hagel, mi-a spus emoționat că Führer-ul s-a sinucis.
În clipa aceea s-a apropiat de mine Linge, care mi-a confirmat vestea referitoare la moartea lui Hitler, declarând totodată că a fost silit să execute cel mai dificil ordin al Führer-ului din viața lui.
Am aruncat o privire uimită asupra lui Linge. Mi-a explicat că Hitler, înainte de a muri, i-a ordonat să iasă din încăpere pentru 10 minute, apoi să
intre din nou, să mai zăbovească înăuntru încă 10 minute, după care să-i execute ordinul. În aceeași clipă Linge s-a dus grăbit în camera lui Hitler și s-a întors de acolo cu un revolver «Walther», pe care l-a așezat în fața mea pe masă. După finisajul exterior special, am recunoscut revolverul Führer-ului.
Mi-a devenit clar în ce anume a constat ordinul lui.
Hitler, punând pesemne la îndoială acțiunea otrăvii din pricina numărului excesiv de injecții, care i se administraseră zilnic o lungă perioadă de timp, i-a ordonat lui Linge să-l împuște după ce va înghiți otrava… Axmann, Reichsführer-ul tineretului hitlerist, fiind de față la discuția noastră „a luat revolverul și a spus că îl va ascunde, până vor veni vremuri mai bune”.
Probabil că Rattenhuber nu cunoștea încă un alt motiv care îl determinase pe Hitler să-i ordone lui Linge să-l împuște.
Adevărul este că, atunci când probase otrava asupra celui de-al doilea câine, cățelul se luptase îndelung cu moartea și fuseseră nevoiți să tragă în el. Asta s-a constatat la autopsierea câinilor omorâți, deși în prima etapă nu se observase nimic, iar în procesul-verbal referitor la descoperirea lor nu se făcuse nicio mențiune deosebită.
Medicii ajunseseră la următoarea concluzie: „Modalitatea prin care a fost omorât câinele poate fi imaginată astfel: mai întâi a fost otrăvit, probabil cu o doză mică dintr-un compus de cianură și, în agonie fiind, împușcat”.
Este foarte posibil ca Hitler, care supraveghease otrăvirea câinilor, să se fi temut și mai mult că otrava nu va acționa eficient.
„Linge a tras în Hitler”, declarase Rattenhuber.
