14
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Ce se va întâmpla cu noi? suspină ea. Ducele de Gloucester a venit să ne ia moştenirea.
— Gata, gata, o consolă Anne, îmbrăţişând-o. Îşi dorea ca mama lor să fi fost acolo, să le ajute şi să le sfătuiască. De-abia o mai vedeau de când noul ei soţ, Sir Edmund Sutton, o dusese pe proprietatea familiei lui, la Dudley. Şi, deşi mama lor îl rugase pe unchiul James să le permită fiicelor ei să o însoţească, acesta era convins că Anne şi Elizabeth nu ar fi fost nicăieri mai bine protejate decât la Hornby.
— Ducele de Gloucester a avut un conflict cu câţiva dintre oamenii lui Stanley ieri, spuse Izzie, ştergându-şi obrajii cu o bucată de pânză, după ce se mai linişti. S-au luptat la un punct de trecere la Ribble. Stanley plănuieşte un asediu, spuse ea. Vor să aducă un dispozitiv de asalt, un berbece uriaş şi umblă zvonuri şi despre un tun.
Anne se apropie de fereastră şi privi valea spre sud.
Deocamdată, părea destul de paşnică sub cerul senin.
— Cine ţi-a spus asta? întrebă, în timp ce urmărea femeile şi copiii care traversau curtea interioară, îndreptându-se spre turn, cu braţele pline de lucruri.
— Despre asta se vorbeşte în sat. Oamenilor li s-a spus să
se adăpostească.
Anne traversă grăbită încăperea.
— Trebuie să discut cu unchiul James, spuse ea, şi să aflu ce se petrece.
Când ieşi pe uşă, aproape se ciocni de două gărzi care urcau scările în spirală ce duceau sus, pe terasa mărginită
de parapeţi a turnului, cărând cu ei o ladă cu săgeţi.
— Iertare, domniţă, mormăiră ei când ea se dădu înapoi pentru a le permite să treacă.
Apoi coborî grăbită scările şi o găsi pe mătuşa Joan, cu bebeluşul William în braţe, care îndruma mulţimea de femei şi copii spre bucătăriile şi pivniţele de la subsol.
— Este adevărat? întrebă Anne. Vine Stanley?
— Aşa ni s-a spus, zise ea. Întoarce-te în camera ta şi stai departe de ferestre.
15
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Lasă-mă să ajut. Spune-mi ce să fac, îi ceru Anne.
— Anne! Vocea unchiului ei răsună din curte. Întoarce-te în camera ta!
— Lasă-mă să ajut. Lasă-mă să fac ceva, îl rugă ea.
— Întoarce-te în camera ta! Trebuie să te ştiu în siguranţă, spuse el. Unde este sora ta?
— Este în turn, dar…
— Atunci, mergi la ea! o întrerupse el.
— Dar…
— Cred că ar trebui să ascultaţi de unchiul James. Anne se întoarse spre vocea autoritară. Chipul ducelui de Gloucester era ferm şi serios. Veniţi, spuse el, apucând-o de braţ. Vă însoţesc eu.
Dacă ar fi fost altcineva, Anne şi-ar fi smucit braţul, însă
ducelui îi permise să o conducă pe scări. Acesta o urmă, iar când ea se opri în capul scărilor şi privi în jos spre holul unde femeile şi copiii se buluceau într-un haos total, îi simţi mâna strângându-se pe braţul ei.
— Cred că în turn este camera dumitale, spuse el.
Anne era pe cale să protesteze spunându-i că putea merge oriunde dorea în castel, dar privirea lui îi stinse furia, fără să
fie nevoie să scoată un cuvânt.
— Este adevărat că armata lui Stanley are un tun? îl întrebă când ajunseră la uşa camerei.
— Da, răspunse ducele. L-am văzut.
— Nu vor reuşi, nu-i aşa? Anne se întoarse spre el ca să se asigure şi deveni deodată conştientă că ducele stătea foarte aproape de ea. Observă pe chipul lui o undă de ezitare, care se spulberă într-o clipă.
— Vă promit că voi face tot ce pot pentru a vă oferi protecţie. Veniţi, spuse ducele, braţul lui atingându-l pe al ei în timp ce se întinse pentru a-i deschide uşa, intraţi în cameră.
Anne intră şi se arătă surprinsă când el o urmă şi rămase tăcut lângă şemineu.
16
- ELIZABETH ASHWORTH -
