— Ce aţi ars aici? întrebă ducele după un moment, privind cenuşa care încă emana mirosul materialului înnegrit.
— Sora mea, Elizabeth, nu era mulţumită de goblenul ei şi l-a aruncat în foc, spuse Anne.
— Era o cusătură proastă, oricum, spuse Izzie de lângă
fereastră, de unde privea scena din curte.
— Plecaţi de lângă fereastră, îi spuse ducele, iar Anne rămase uimită când văzu că sora ei se supune. Poate că
breşa este prea îngustă pentru ţinta unui arcaş, dar o piatră
aruncată cu o catapultă poate provoca pagube mari şi trebuie să staţi departe de zidul exterior, dacă începe vreun bombardament. De fapt, voi vorbi cu unchiul vostru să vă
mute de aici. Veţi fi mai în siguranţă în sala de jos a castelului.
Lui Anne îi păru rău când uşa se închise în urma lui şi îi auzi paşii coborând scările.
— Ce enervant este! spuse Izzie.
Anne o privi surprinsă pe sora ei.
— Aşa crezi?
— A, nu-mi spune că-l placi, mormăi Izzie. Este insuportabil. Cine se crede, să vină aici şi să preia controlul?
Poate se va răzgândi cu privire la moştenire, acum că te-a văzut făcându-i ochi dulci. Poate îl va ruga pe rege să îi dea lui custodia ta, astfel că te-ar putea lua de soţie, iar el ar câştiga un alt castel cu această ocazie.
— Mă îndoiesc. Cred că ducele de Gloucester îşi va căuta o moştenitoare mai bogată decât mine.
— Totuşi, nu l-ai refuza, nu-i aşa? insistă Izzie.
— Nu se va întâmpla ceea ce insinuezi, aşa că nu are importanţă, răspunse Anne, enervată că sora ei îi putea citi atât de bine gândurile. Avem alte preocupări în momentul de faţă. Mă tem că unchii noştri nu pot rezista la nesfârşit, chiar şi cu sprijinul ducelui de Gloucester.
— Nu vreau să plec de-aici, spuse Izzie, starea schimbându-i-se brusc, astfel încât bărbia începu să îi tremure în timp ce se lupta să îşi controleze lacrimile. Nu 17
- POVARA LOIALITĂŢII -
vreau să mă căsătoresc, spuse ea, iar Anne simţi cum inima i se încordează la vederea copilei speriate care se ascundea sub carapacea dură pe care sora ei o prezenta lumii. Mi-e…
mi-e frică, mărturisi Izzie.
Anne îşi îmbrăţişă sora şi o mângâie pe spate, în timp ce feţele lor calde se atinseră. Mirosul familiar de ierburi pe care Izzie le folosea să îşi spele părul îi umplu nările lui Anne în timp ce căuta cuvinte de consolare, dar chiar şi ea se temea.
— Totul va fi bine, spuse Anne în cele din urmă, încercând să se convingă pe sine. Dar când Izzie se eliberă din îmbrăţişare, amândouă înţeleseră, fără s-o spună, că erau vulnerabile şi că nu puteau face nimic. Soarta lor era să
privească şi să aştepte să fie luate fără prea multe scrupule, ca şi cum ar fi fost un cufăr cu argint drept premiu pentru învingător.
James Harrington îşi ridică privirea în timp ce tânărul duce coborî în salon. Fusese în turn cu Anne şi cu Elizabeth pentru ceva timp şi, în ciuda faptului că erau pe punctul de a închide Hornby, James avusese timp să se gândească la modul în care nepoata lui îl privise pe duce când o condusese în turn – şi la modul în care tânărul frate al regelui o privise pe Anne. Remarcase atracţia evidentă pe care o simţiseră unul faţă de celălalt şi se întreba dacă era ceva ce merita încurajat.
Întotdeauna se presupusese că ducele avea să se însoare cu fiica cea mică a lui Warwick. Dar acum că Warwick se răzvrătise, acea uniune nu mai era posibilă, iar ducele de Gloucester avea să fie nevoit să îşi caute altă soţie. În urmă
cu o săptămână, James nu ar fi îndrăznit să se gândească la faptul că fratele regelui ar putea dori vreo formă de alianţă
cu familia Harrington, dar această sosire neaşteptată a lui şi determinarea sa de a-i ajuta să apere castelul împotriva lordului Stanley schimbase asta. Oare era posibil, se întrebă
James, ca nepoata lui să devină membru al familie regale şi să lege familia Harrington de dinastia Plantagenet? Problema 18
- ELIZABETH ASHWORTH -
cu această idee, recunoscu el în sinea sa, în timp ce încuviinţă din cap pentru a răspunde unei întrebări puse de unul dintre soldaţii săi, era că Anne nu reprezenta un premiu fără Hornby.
În camera din turn, Anne ignoră sfatul ducelui şi merse lângă fereastră. Uşile masive din lemn care protejau zidul exterior erau închise, poarta cu grilaj de fier era coborâtă, iar podul basculant era ridicat. Toată lumea era cu ochii în patru după o armată venită dinspre sud, care avea să îşi facă
tabăra lângă castel şi să aştepte; să aştepte până când cei din interior urmau să aleagă dacă să moară de foame sau să
se predea. Oare unchiul James va ceda? Ar permite ca nepoatele lui, şi castelul, şi moştenirea despre care credea că
trebuia să fie a lui să cadă în mâinile duşmanului său? Anne se cutremură când îşi dădu seama că era posibil să fie singura opţiune. Cât despre ea însăşi? Ce ar prefera, se întrebă în sinea ei: o moarte lentă prin înfometare sau perspectiva unei căsătorii cu un fiu necunoscut din familia Stanley?
O rază de soare reflectându-se într-o bucată de metal îi atrase atenţia. I se păru că vede mişcare în apropiere de malul râului.
— Soldaţi, spuse Izzie, stând lângă ea. Sunt ascunşi în iarba înaltă şi după copaci.
— Deci va începe în curând.
— Să-i ia naiba! izbucni sora ei, apoi îşi făcu cruce, cerând iertare pentru înjurătură. Dar când se întoarse spre ea, Anne observă că teama lui Izzie fusese înlocuită din nou de un licăr de entuziasm, şi se temu că avea să vină timpul când nu o va mai putea proteja.
Balderstone Hall, unde Isabella de Balderstone locuia cu mama ei văduvă, se afla în valea fertilă a râului Ribble.
