plângă în timpul vizitelor ei. Avea şi ea propriul copil acum, un fiu pe nume James. Anne era naşa lui şi se consola îngrijindu-l până când venea momentul să se întoarcă din nou la copiii ei.
La începutul Anului Nou, primi din nou veşti de la sora ei.
Izzie era însărcinată pentru a doua oară şi îi scria că avea să
îşi boteze copilul după numele lui Anne, dacă era fetiţă. Îi scrise despre cât de agitată era Londra în toiul pregătirilor pentru războiul cu Franţa şi repetă veştile pe care Anne deja le auzise de la Isabella, conform cărora unchiul James fusese, în sfârşit, de acord să cedeze Hornby şi să plece în Franţa în calitate de cavaler în alaiul regelui.
O săptămână mai târziu, în timp ce John stătea la o măsuţă din camera lui, iar Anne îl învăţa să îşi scrie numele, şi Katherine se juca cu o păpuşă la picioarele lor, toţi trei ridicară privirile la auzul tropăiturilor de afară. Doica puse goblenul deoparte şi merse să vadă cine sosise. Aşteptându-se să fie un mesager din partea unchilor ei, Anne o ridică în braţe pe Katherine şi îl luă de mână pe John, urmând-o pe doică în josul scărilor. Dar pe măsură ce coborau treptele, îşi dădu seama că nu era un simplu mesager, ci mai mulţi bărbaţi călare. Privi prin geamul gros al unei ferestre înguste şi putu doar să desluşească un şir lung de căruţe încărcate 172
- ELIZABETH ASHWORTH -
şi rânduri de arcaşi cu arcurile prinse pe spate în timp ce intrau mărşăluind în curte.
Anne ezită, întrebându-se dacă micuţii erau în siguranţă
rămânând cu ea. Apoi încremeni când auzi glasul lui Richard pe coridor. Inima începu să îi bată atât de repede, încât crezu că avea să îi zburde din piept asemenea unui cal scăpat de sub control, şi dădu drumul mâinii fiului ei pentru a se sprijini de zidul rece din piatră. Eliberat din strânsoarea ei, John alergă înainte, iar Anne nu avu de ales decât să îl urmeze.
— Papa! strigă băiatul, alergând spre Richard, care se aplecă să îl îmbrăţişeze. Ce mi-ai adus?
— Mă iubeşti doar pentru daruri, băiete? îl întrebă
Richard, ciufulindu-i părul negru cu un zâmbet plin de afecţiune. Apoi ridică privirea spre Anne şi o fixă cu ochii lui fermi şi albaştri, venind lângă ea şi ciupind cu blândeţe obrazul fiicei lui. Eşti bine, micuţă domniţă? o întrebă el, după care se întoarse spre doică. Du copiii în camera lor. Voi veni să vă văd în câteva momente, le promise el. Dar mai întâi trebuie să vorbesc cu mama voastră.
Tăcută, doica o luă pe Katherine din braţele lui Anne şi îl prinse pe John de mână. Richard îşi puse mănuşile pe masă
şi bău dintr-un pahar cu vin pe care i-l adusese un servitor.
— Lăsaţi-ne singuri! le spuse el bărbaţilor care îl urmaseră
în castel. Mergeţi şi căutaţi ceva de mâncare la bucătărie, şi asiguraţi-vă că la grajduri sunt locuri pentru cai şi că
oamenii vor găsi locuri bune pentru a-şi înălţa corturile. Ia loc, îi spuse el lui Anne, eşti palidă.
— Nu te aşteptam, spuse ea.
— Nu, spuse el cu un licăr dezaprobator în privire. Dacă
m-ai fi aşteptat, ai fi fugit la Badsworth.
Anne ridică privirea spre el, neputând să îşi ia ochii de pe chipul lui. Richard arăta la fel, deşi ea nu îşi putea explica de ce crezuse că mariajul avea să îl schimbe. Expresia lui se îmblânzi.
— Te simţi bine? Arăţi…
173
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Sunt surprinsă, atâta tot.
— Arăt aşa de înfiorător, încât să te fac să tremuri în halul ăsta? întrebă el. Anne îşi coborî privirea şi îşi încleştă mâinile pe genunchi, încercând să se calmeze, dar nu reuşi. Am întrebat des de tine, spuse Richard.
— Mi-au spus unchii mei.
— Anne, de ce mă eviţi?
— Eu… eu… Ridică din nou privirea spre el, căutându-i ochii albaştri sub sprâncenele negre şi expresive, nasul proeminent şi bărbia fermă. Te iubesc. O spuse înainte să îşi dea seama că gândurile îi stăteau pe buze. Îmi pare rău, spuse ea şi dădu să se ridice, gândindu-se că trebuia să
plece de lângă el.
— Ţi-am dat eu permisiunea să pleci? întrebă Richard.
Stai jos! Iar Anne se aşeză înapoi pe scaun, neîndrăznind să
îl privească.
— Îmi cer scuze, Alteţă, şopti ea. Ducele rămase tăcut pentru o clipă, apoi Anne îl auzi suspinând.
— Suntem în drum spre Londra, unde ne vom uni forţele pentru invazia Franţei, spuse el, dar voiam să vorbesc cu tine despre castelul Hornby. Regele a fost de neclintit în această
privinţă şi s-a arătat de-a dreptul furios că unchiul tău nu voia să renunţe la el. Îmi cunoşti părerea, Anne, dar această
chestiune a fost rezolvată acum.
Anne ridică ochii spre el, dar Richard nu o privea.
— Nu este vreme pentru certuri. Unchiul tău James a acceptat poziţia oferită în garda regelui pentru a compensa pierderea suferită, iar Robert va rămâne în serviciul meu. Cât despre Hornby, va ajunge la moştenitorii pe care îi vei oferi soţului tău.
— Nu voi purta niciun moştenitor Stanley în pântec, îi spuse ea. Singurii copii pe care îi vreau sunt cei pe care mi i-ai oferit tu.
