— Anne, nu fi atât de dură cu tine. Eşti tânără. Tu…
174
- ELIZABETH ASHWORTH -
— Ţi-ar plăcea să mă ştii în patul altui bărbat? Aşa cum trebuie să mă gândesc eu că tu eşti cu o altă femeie? izbucni ea.
— Destul! o mustră el. Nu îmi vei vorbi în acest fel despre soţia mea! Un fior o străbătu din pricina răcelii criticii lui.
Urmă o tăcere îndelungată între ei, până când Richard veni lângă ea şi îi puse mâna pe umăr. Nu fi nefericită din cauza mea, Anne, spuse el, mai blând de această dată. Când voi pleca de aici şi vom ajunge la Londra, armata se va îmbarca spre Calais. Dacă nu mă întorc…
— Richard! Ea dădu să îi prindă mâna, dar el şi-o retrase.
Nu vorbi aşa.
— Dacă nu mă întorc, continuă ducele, copiii vor fi încredinţaţi familiei mele, iar tu vei avea asigurată o mică
rentă. Voiam să te liniştesc în privinţa acestei chestiuni înainte de a pleca. Eu… aveam nevoie să te văd, îi mărturisi el cu emoţie în glas.
Anne ridică privirea şi observă cum ochii lui îi trădau sentimentele.
— Când pleci? întrebă ea.
— Mâine, cu prima rază de lumină. În timp ce tu şi copiii tăi veţi fi încă în pat, spuse el, dând de înţeles că nu voia ca ea să îl vadă plecând. Anne încuviinţă din cap.
— Rugăciunile mele vor fi cu tine. Mă voi ruga în fiecare noapte pentru siguranţa ta, îi spuse ea.
— Voi merge la copii acum, spuse Richard. Le-am adus daruri, deşi sper că nu este nevoie să le cumpăr afecţiunea.
Vei lua cina cu mine astă-seară? întrebă el. Te rog, Anne. Să
fim prieteni, adăugă când observă ezitarea ei.
— Da, acceptă ea după un moment, descoperind că de-abia aştepta să fie din nou în prezenţa lui.
— Şi nu te vei mai ascunde de mine pe viitor? Vei fi aici când voi veni să îi vizitez pe copii? Ea dădu aprobator din cap, iar Richard porni spre camera copiilor.
La cină, ducele vorbi despre războiul care îi pândea.
175
- POVARA LOIALITĂŢII -
— Pe lângă cearta dintre Stanley şi unchii tăi, multe duşmănii au fost stinse, îi spuse el. Regele consideră că
trebuie să luptăm împreună împotriva unui duşman comun, nu să ne batem între noi, şi că acum este un moment bun să
încercăm să recuperăm o parte din pământurile pierdute în Franţa. Dacă reuşim, asta va însemna bogăţie şi prosperitate, şi un trai paşnic în Anglia.
Privindu-l jucându-se cu pâinea în timp ce vorbea, Anne putea citi entuziasmul din ochii lui la perspectiva războiului şi se temea pentru el, aşa cum se temuse de atâtea ori înainte, când îl ştia în luptă. Dar se abţinu să-i spună ceva.
Nu era dreptul ei să o facă acum, iar Richard nu păru să
observe comportamentul ei sfios, sau cel puţin nu comentă
sau nu o tachină, aşa cum făcea odinioară.
Era încă devreme când el spuse că avea să meargă la culcare.
— Îmi permiţi să îţi urez noapte bună? o întrebă ducele.
Anne se ridică, sperând cel puţin la un sărut pe obraz, dar el îi luă mâna şi i-o sărută, apoi se retrase. Ea ştia că avea să
meargă la copii înainte să se culce, dar nu îl urmă.
Odată cu prima rază a dimineţii, Anne auzi armata adunându-se la poarta castelului şi merse la fereastră, dar aceasta dădea în curtea interioară, care era pustie. Aşteptă
până când sunetele se stinseră în depărtare, apoi se întoarse în pat şi îşi îngropă chipul în pernă, întrebându-se dacă era posibil să simtă mai multă durere decât în acel moment.
În timpul zilelor lungi şi fierbinţi ale verii anului 1475, Anne se gândea la Richard. Atât ea, cât şi Isabella aşteptau veşti, iar când, în sfârşit, primiră scrisori, se temură prea tare să le deschidă, de frica a ceea ce puteau să conţină. Dar, după cum se dovedi, nu aveau de ce să se teamă. Războiul cu Franţa se încheiase. De fapt, nici nu începuse vreodată.
Nu fusese tras nici un foc şi nici o sabie nu fusese scoasă din teacă. Ducele Carol de Burgundia ezitase să-i ajute pe englezi, fiind dator să acorde ajutor în alte părţi, iar Eduard 176
- ELIZABETH ASHWORTH -
semnase un tratat cu francezii. Se întâlnise cu regele Ludovic la Picquigny, lângă Amiens, iar regele francez îi oferise şaptezeci şi cinci de mii de coroane şi alte douăzeci şi cinci de mii pe an, atâta vreme cât trăiau amândoi. De asemenea, se oferise să îşi căsătorească fiul cel mare cu una dintre fiicele regelui.
Întors cu bine acasă, Richard veni să o vadă, în drumul său spre Middleham.
