„Pentru că, la dracu’, te urâm“, gândi Ruth.
— În douăzeci de ani, întreaga insulă va fi abandonată. Să nu fii surprinsă, Ruth.
Asta se poate prea bine întâmpla. Navighez pe coasta asta în sus şi în jos de ani de zile, şi-am văzut multe comunităţi încercând să supravieţuiască. Dar e cineva pe Fort Niles care să încerce aşa ceva? Aveţi vreo formă de conducere, pe cineva ales oficial? Cine vă
conduce? Angus Addams? şarpele ăla? Cine vine din urmă din tânăra generaţie? Len Thomas? Taică-tău? Când s-a gândit taică-tău la interesele altcuiva?
Ruth era prinsă ca într-o ambuscadă.
— Nu ştiţi nimic despre tata, spuse ea, încercând să pară la fel de calmă ca pastorul Wishnell, dar vocea îi sună strident.
Pastorul zâmbi.
— Ruth, zise el, ascultă-mă pe mine. Ştiu multe despre taică-tău. Şi repet ce-am spus. Peste douăzeci de ani, insula ta o să fie un oraş-fantomă. Oamenii tăi o să-şi facă
asta cu mâna lor, prin încăpăţânare şi izolare. Douăzeci de ani pare mult? Nu e.
O privi rece pe Ruth. Ruth încercă să-l privească la fel.
— Să nu crezi că dacă au fost tot timpul oameni pe Fort Niles vor fi şi de-acum încolo. Insulele astea sunt fragile, Ruth. Ai auzit vreodată de insulele Shoals, de la începutul secolului al XIX-lea? Populaţia a scăzut, oamenii s-au înmulţit între ei şi societatea s-a dezmembrat. Locuitorii au ars biserica, s-au culcat cu rudele lor, şi-au spânzurat singurul preot şi s-au apucat de vrăjitorie. Când i-a vizitat reverendul Jedidiah Morse în 1820, a găsit numai o mână de oameni. I-a căsătorit pe toţi imediat, ca să preîntâmpine alte păcate. Era singurul lucru pe care-l mai putea face. O generaţie mai târziu, insula era pustie. Asta s-ar putea întâmpla şi pe Fort Niles. Nu crezi?
Ruth n-avea nimic de comentat.
— Şi încă ceva, spuse pastorul Wishnell. Un lucru care mi-a fost adus la cunoştinţă
zilele trecute. Un pescar de pe insula Frenchman mi-a spus că atunci când statul a introdus pentru prima dată limitări de mărime la homari, un pescar pe nume Jim obişnuia să ţină homarii mici şi să-i vândă turiştilor de pe insulă. Avea o afacere ilegală
frumuşică, dar i s-a dus vestea, căci veştile circulă tot timpul, şi cineva a anunţat Paza
de Coastă. Paznicul a început să-l urmărească pe bătrânul Jim, încercând să-l prindă cu homarii lui mai mici decât permitea legea. I-au controlat de câteva ori barca. Dar Jim îşi păstra homarii într-un sac cu o piatră, atârnat de puntea bărcii. Aşa că n-a fost prins niciodată.
Cu toate astea, într-o zi, paznicul l-a spionat pe Jim cu binoclul şi l-a văzut umplând sacul şi aruncându-l peste punte. L-a urmărit pe Jim în barca de poliţie, şi Jim, ştiind că
e pe cale să fie prins, a ambalat barca atâta cât a putut şi a pornit-o spre casă. A intrat cu barca direct pe plajă, a apucat sacul şi a rupt-o la fugă. Paznicul a luat-o după el, aşa că Jim a aruncat sacul şi s-a urcat într-un copac. Când paznicul a deschis sacul, ghici ce-a găsit, Ruth?
— Un sconcs.
— Un sconcs. Aşa e. Să-nţeleg c-ai mai auzit povestea asta.
— I s-a întâmplat lui Angus Addams.
— Nu i s-a întâmplat lui Angus Addams. Nu i s-a întâmplat nimănui. E apocrifă.
Ruth şi pastorul se înfruntară din priviri.
— Ştii ce înseamnă apocrif, Ruth?
— Da, ştiu ce înseamnă apocrif, sări Ruth, care tocmai în acea clipă se întreba ce înseamnă apocrif.
— Povestea asta se spune pe toate insulele din Maine. Oamenii o spun pentru că le place că un pescar bătrân a fost mai deştept decât legea. Dar eu nu de asta ţi-am spus-o, Ruth. Ţi-am spus-o pentru că-i o fabulă bună despre ce se întâmplă cu cel care-şi bagă prea mult nasul unde nu-i fierbe oala. Nu ţi-a prea plăcut conversaţia noastră, nu-i aşa?
N-avea de gând să răspundă la această întrebare.
— Dar ai fi putut s-o eviţi dacă n-ai fi intrat în casa mea. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, nu-i aşa, pentru că ţi-ai băgat nasul. Şi dacă te simţi ca şi cum ai fi fost împroşcată de un sconcs, ştii pe cine să dai vina. Nu-i aşa, Ruth?
— Mă duc acum s-o ajut pe doamna Pommeroy, spuse Ruth.
Se ridică din nou.
— Cred că-i o idee excelentă. Şi distracţie plăcută la nuntă, Ruth.
Ruth simţi nevoia s-o ia la fugă, dar nu voia să-i arate pastorului Wishnell cât de tare o tulburase „fabula“ lui, aşa că ieşi cu oarecare demnitate. Dar, odată afară din cameră, o zbughi pe hol, coborî cele două rânduri de scări, o luă prin bucătărie, prin sufragerie şi ieşi pe uşa din hol. Se aşeză pe unul din scaunele de răchită de pe verandă. „Nenorocitul dracului“, gândi ea. „Incredibil.“
Ar fi trebuit s-o şteargă din cameră în momentul în care-şi începuse micul lui discurs. Despre ce dracu’ fusese vorba? Nici măcar n-o cunoştea. „M-am interesat de tine, Ruth.“ Nu era treaba lui să-i spună cu cine ar trebui să-şi petreacă timpul şi cu
cine nu, să-i spună să stea departe de tatăl ei. Ruth şedea pe terasă, singură şi furioasă.
Mai presus de orice, era jenant ca preotul acela să-i ţină ei predici. Şi ciudat să stea pe patul lui şi să se uite la el cum îşi bagă cămaşa în pantaloni. Ciudat să-i vadă camera mică, de călugăr, şi măsuţa lui jalnică de călcat. „Ciudatul.“ Ar fi trebuit să-i spună că-i atee.
În partea cealaltă a grădinii, doamna Pommeroy şi Kitty încă lucrau la părul doamnelor. Dotty Wishnell şi Candy nu mai erau acolo, probabil se îmbrăcau pentru nuntă. Se adunaseră însă mai multe femei de pe Courne Haven care aşteptau ca doamna Pommeroy să se ocupe de ele. Toate aveau părul ud. Doamna Pommeroy le sfătuise să-şi spele părul acasă, ca ea să-şi poată dedica tot timpul tunsului şi aranjatului. Erau şi câţiva bărbaţi în grădina de trandafiri, aşteptându-şi soţiile sau aşteptând la rând.
Kitty Pommeroy pieptăna părul lung şi blond al unei adolescente drăguţe, o fată
care părea de vreo treisprezece ani. Erau atât de mulţi blonzi pe insula asta! Toţi suedezii din industria granitului. Pastorul Wishnell vorbise despre industria granitului ca şi cum cineva ar mai fi dat doi bani pe ea. Şi ce dacă se terminase cu granitul? Cui îi mai păsa? Nimeni de pe Fort Niles nu murea de foame pentru că nu mai exista industria granitului. Tipul ăla vedea totul în negru. „Nenorocitul dracului.“ Bietul Owney. Ruth încercă să-şi imagineze o copilărie petrecută cu un asemenea unchi.
Sumbră, meschină, grea.
— Unde-ai fost? strigă doamna Pommeroy către Ruth.
