— Cu toate că, spuse ea, trebuie să recunosc că şi eu mai băgam pocnitori în gurile broaştelor ca să explodeze.
— Şi eu, spuse Kitty.
— Dar nu ştiam ce-avea să se întâmple.
— Sigur, spuse amuzat unul dintre pescarii de pe Courne Haven. De unde-aveai să
ştii?
— Câteodată mai arunc şerpi în faţa maşinii de tuns iarbă şi trec cu maşina peste ei, spuse Mandy Addams, adolescenta cea drăguţă.
— Ei, asta-i de-a dreptul cruzime, spuse doamna Pommeroy. N-ai nici un motiv ca să faci aşa ceva. Şerpii sunt buni, pentru că ţin animalele dăunătoare departe de casă.
— O, şi eu făceam asta, spuse Kitty Pommeroy. La dracu’, Rhonda, aşa făceam şi noi. Tot timpul ciopârţeam şerpi.
— Dar eram doar nişte copii, Kitty. Nu ştiam multe.
— Da, încuviinţă Kitty, eram doar nişte copii.
— Nu ştiam multe.
— Aşa e, spuse Kitty. Îţi aminteşti când ai găsit sub chiuvetă un cuib cu pui de şoareci şi i-ai înecat?
— Kitty, copiii nu ştiu cum să se poarte cu animalele, spuse doamna Pommeroy.
— L-ai înecat pe fiecare în câte o ceaşcă de ceai. Spuneai că e un ceai dansant pentru şoareci. Tot spuneai: „O! Sunt aşa de drăguţi! Sunt aşa de drăguţi!“
— Eu n-am o problemă aşa de mare cu şoarecii, spuse unul din-tre pescarii de pe Courne Haven. Vă spun eu care-i problema mea. Şobolanii.
— Cine urmează? întrebă veselă doamna Pommeroy. Al cui e rândul să arate frumos?
La nuntă, Ruth Thomas s-a îmbătat.
A ajutat-o Kitty Pommeroy. Kitty s-a împrietenit cu barmanul, un pescar de cincizeci de ani din Courne Haven, pe nume Chucky Strachan. Chucky Strachan avea onoarea de a fi barman în bună măsură pentru că era un beţiv notoriu. Chucky şi Kitty s-au găsit imediat, aşa cum se găsesc doi beţivi guralivi într-o mulţime agitată, şi şi-au propus să se distreze pe cinste la nunta familiei Wishnell. Kitty s-a autointitulat asistenta lui Chuck şi a avut grijă să ţină pasul cu clienţii lui. L-a rugat pe Chuck să
pregătească ceva bun pentru Ruth, care s-o relaxeze.
— Dă-i ceva fructat, îl instrui Kitty. Dă-i ceva la fel de dulce ca ea.
Aşa că Chuck pregăti pentru Ruth un pahar înalt cu whisky şi bucăţele mici de gheaţă.
— Asta da băutură pentru o doamnă, spuse Chuck.
— Eu mă gândeam la un cocktail! spuse Kitty. Asta o să i se pară scârboasă! Nu-i obişnuită! A fost la o şcoală privată!
— Să vedem, spuse Ruth Thomas, şi bău tot paharul de whisky pe care i-l dăduse Chuck, nu dintr-o înghiţitură, dar destul de repede.
— Foarte fructat, spuse ea. Foarte dulce.
Băutura îi răspândi o căldură plăcută în stomac. Îşi simţea buzele mai mari. Mai bău ceva şi începu să se simtă plină de afecţiune. O îmbrăţişă îndelung şi puternic pe Kitty Pommeroy şi-i spuse:
— Mereu ai fost preferata mea dintre toate surorile Pommeroy, lucru care nu putea fi mai departe de adevăr, dar se simţea bine spunându-l.
— Sper să-ţi meargă bine, Ruthie, bolborosi Kitty.
— O, Kitty, eşti drăguţă. Tot timpul ai fost atât de drăguţă cu mine.
— Dragă, noi toţi vrem să-ţi meargă bine. Noi toţi îţi ţinem pumnii, sperând să fie bine.
— Ţineţi pumnii strânşi? se încruntă Ruth.
— Ne ţinem respiraţia, vreau să spun, preciză Kitty, şi amândouă aproape căzură
pe jos de râs.
Chucky Strachan îi pregăti lui Ruth încă o băutură.
— Nu-i aşa că sunt un mare barman? întrebă el.
— Chiar te pricepi să amesteci whisky şi gheaţă într-un pahar, admise Ruth. Cu
siguranţă.
— Se căsătoreşte verişoara mea, spuse el. Trebuie să sărbătorim. Dotty Wishnell e verişoara mea! Hei! Şi Charlie Burden e şi el vărul meu!
Chucky Strachan sări din spatele barului şi o apucă pe Kitty Pommeroy. Îşi îngropă
faţa în gâtul ei. O sărută pe toată faţa, pe toată partea bună a feţei, unde nu avea cicatrici de la arsură. Chucky era un tip uscăţiv, şi pantalonii îi cădeau tot mai jos pe fundul lui slab. De fiecare dată când se apleca puţin, etala un frumos decolteu dorsal.
