Câteodată Angus spunea:
— Ai mai văzut aşa noroc?
Uneori:
— Am văzut mâini mai bune şi la un ciung.
Şi alteori:
— Cine-a făcut cărţile astea amărâte?
Tatăl lui Ruth îl bătea conştiincios pe Angus, iar Angus punea jos cărţile şi le spunea glume proaste.
— Nişte bărbaţi erau într-o zi în larg, la pescuit, şi băuseră cam mult, începu el.
Tatăl lui Ruth puse şi el jos cărţile de joc şi se lăsă pe spătarul scaunului ca să
asculte. Angus îşi spunea bancurile cu multă grijă.
— Deci tipii ăştia sunt la pescuit, beau şi se distrează de minune. Se cherchelesc de-a binelea. De fapt, beau aşa de mult, încât unul dintre ei, domnul Smith, cade din
barcă şi se îneacă. Asta strică totul, la dracu’! Nu-i nici o distracţie la pescuit când unul se îneacă. Aşa că tipii beau şi mai mult, simţindu-se îngrozitor, fiindcă nici unul nu vrea să se întoarcă acasă să-i spună doamnei Smith că soţul ei s-a înecat.
— Eşti groaznic, Angus, îl întrerupse tatăl lui Ruth. Ce fel de glumă mai e şi asta într-o asemenea seară?
Dar Angus continuă.
— Unul dintre ei are o idee minunată. Le zice că poate-ar trebui să-l angajeze pe domnul Jones Vorbă-Dulce să meargă să-i dea doamnei Smith vestea cea rea. Aşa. Se pare că este în oraş un om pe nume Jones, vestit pentru felul dulce în care vorbeşte. E
perfect pentru treaba asta. O să-i spună doamnei Jones despre soţul ei, dar aşa de frumos, că ei nici n-o să-i mai pese. Ceilalţi bărbaţi se gândesc: „Hei, ce idee bună!“ Aşa că pleacă să-l găsească pe Jones Vorbă-Dulce. Tipul spune c-o să facă treaba asta fără
nici o problemă. Aşa că Jones Vorbă-Dulce îşi pune cel mai bun costum. Îşi pune cravată şi pălărie. Se duce la casa familiei Smith. Bate la uşă. O femeie răspunde. Jones Vorbă-Dulce zice: „Mă scuzaţi, doamnă, sunteţi cumva văduva Smith?“
Auzind asta, tatăl lui Ruth pufni în râs în timp ce ducea paharul de bere la gură, iar spuma din pahar zbură pe masă. Angus Addams îşi ridică mâna. Bancul nu era gata.
Aşa că-l termină.
— Doamna spune: „Vai, eu sunt doamna Smith, dar nu sunt văduvă!“ şi Jones Vorbă-Dulce spune: „Pe dracu’, drăguţă, sigur că eşti.“
Ruth se juca în minte cu acel cuvânt: dră-guţă, dră-cuţă...
— O, e groaznic.
Tatăl lui Ruth îşi frecă buzele. Cu toate astea, râdea.
— E groaznic, Angus. Doamne, Dumnezeule, ce glumă proastă poţi să faci. Nu pot crede că spui un banc ca ăsta în aşa o seară. Doamne, Dumnezeule.
— Dar de ce, Stan? Îţi sună cunoscut? spuse Angus.
Apoi întrebă pe un ton prefăcut:
— Sunteţi cumva văduva Pommeroy?
— Angus, asta e groaznic, spuse tatăl lui Ruth, râzând şi mai tare.
— Nu sunt groaznic. Spun bancuri.
— Eşti groaznic, Angus. Eşti groaznic.
Cei doi bărbaţi râseră cu poftă o vreme, dar până la urmă se potoliră. Apoi tatăl lui Ruth şi Angus Addams reîncepură să joace cribbage şi se lăsă din nou liniştea.
Câteodată tatăl lui Ruth spunea:
— Isuse!
Uneori:
— Ar trebui să fiu împuşcat pentru mutarea asta.
La sfârşitul serii, Angus Addams câştigase un joc, iar Stan Thomas câştigase două.
Se făcu schimb de bani. Cei doi lăsară deoparte cărţile şi demontară tabla de cribbage.
Ruth duse tabla înapoi în dulapul din camera tatălui ei. Angus Addams strânse masa de joc şi o puse în spatele canapelei. Bărbaţii se mutară în bucătărie şi se aşezară la masă. Ruth coborî din nou. Tatăl ei o bătu cu palma peste fund şi spuse:
— Nu cred că Pommeroy i-a lăsat nevesti-sii destui bani cât să plătească pentru sicriul ăla frumos pe care i l-a construit frate-tău.
Angus Addams îi răspunse:
