Şi Ruth Thomas chiar îşi aminti naufragiul navelor Victoria şi Camperdown, pentru că senatorul îi tot povestise despre el încă de când ea era un copil. Acest naufragiu fusese mai şocant pentru senator decât Titanicul.
Victoria şi Camperdown erau nave amiral ale măreţei Marine Britanice. În 1893, s-au ciocnit una de alta în plină zi şi pe marea calmă, pentru că un comandant dăduse un ordin stupid în timpul manevrelor. Naufragiul a avut un impact atât de puternic asupra senatorului pentru că se întâmplase într-o zi în care nici o barcă n-ar fi trebuit să se scufunde şi pentru că marinarii erau cei mai buni din lume. Chiar şi vasele erau cele mai bune din lume, iar ofiţerii – cei mai pricepuţi din Marina Britanică, dar vasele s-au scufundat. Victoria şi Camperdown s-au ciocnit pentru că cei mai buni ofiţeri –
conştienţi că ordinul primit era unul prostesc – l-au îndeplinit din simţul datoriei şi au murit pentru asta. Victoria şi Camperdown au dovedit că orice se poate întâmpla pe mare. Indiferent cât de liniştită e vremea, indiferent cât de priceput este echipajul, o persoană aflată într-o barcă nu e niciodată în siguranţă.
După cum îi povestea senatorul lui Ruth Thomas de ani de zile, în orele care-au urmat coliziunii Victoriei cu Camperdown, marea s-a umplut de oameni înecaţi. Elicele vaselor care se scufundau îi ciopârţiseră oribil. Erau făcuţi bucăţi, sublinia el întotdeauna.
— Erau făcuţi bucăţi, Ruthie, spuse senatorul.
Ruth nu vedea cum se leagă asta de povestea ei despre absolvire, dar o lăsă baltă.
— Ştiu, senatorule, spuse ea. Ştiu.
În următoarea săptămână, pe plaja Potter, Ruth şi senatorul ajunseră din nou să
discute despre naufragii.
— Dar ce spui de Margaret B. Rouss? întrebă Ruth după ce senatorul tăcu o vreme.
Naufragiul acela s-a terminat cu bine pentru toată lumea.
Adusese prudent în discuţie numele acelui vas. Câteodată numele Margaret B.
Rouss îl liniştea pe senator, alteori îl agita mai tare.
— Doamne, Dumnezeule, Ruthie! explodă el. Doamne Dumnezeule!
De data asta îl agitase.
— Margaret B. Rouss era plin cu cherestea şi a durat o veşnicie până s-a scufundat.
Ştii asta, Ruthie. Doamne, Dumnezeule! Ştii c-a fost o excepţie. Ştii că de obicei nu-i aşa uşor să scapi dintr-un naufragiu. Şi să-ţi mai spun ceva. Nu-i deloc plăcut să fii lovit de torpile, indiferent de încărcătură şi indiferent de ce s-a întâmplat cu echipajul blestematei de Margaret B. Rouss.
— Şi ce s-a întâmplat cu echipajul, senatorule?
— Ştii destul de bine ce s-a întâmplat cu echipajul de pe Margaret B. Rouss.
— Au vâslit patruzeci de mile...
— ...patruzeci şi cinci.
— Au vâslit patruzeci şi cinci de mile până la Monte Carlo, unde s-au împrietenit cu prinţul de Monaco. Şi din acel moment au trăit în lux. Asta e o poveste cu final fericit despre un naufragiu, nu?
— Un naufragiu neobişnuit de uşor, Ruthie.
— Cred şi eu.
— O excepţie.
— Tata spune că-i o excepţie când se scufundă un vas.
— Ei bine, nu-i aşa c-o face pe deşteptul? şi nu-i aşa c-o faci şi tu pe deşteapta?
Crezi că datorită vasului Margaret B. Rouss te poţi simţi în siguranţă lucrând pe mare în barca de pescuit homari a cuiva?
— Nu-mi petrec viaţa pe nici o mare, senatorule. N-am spus decât că poate-mi găsesc ceva de lucru ca să petrec trei luni pe apă. De cele mai multe ori aş fi la mai puţin de două mile de ţărm. Spuneam doar că vreau să lucrez pe apă pe timpul verii.
— Ştii, Ruth, că e deosebit de periculos să trimiţi o barcă în larg. E foarte periculos acolo. Şi cei mai mulţi oameni nu-s în stare să vâslească patruzeci şi cinci de mile către nu ştiu care Monte Carlo.
— Îmi pare rău c-am adus vorba de asta.
— În cele mai multe cazuri, ai muri oricum până atunci din cauza insolaţiei. A fost un naufragiu la Cercul Arctic. Oamenii au stat trei zile în bărcile de salvare, în apă
îngheţată până la genunchi.
— Care naufragiu?
— Nu-mi amintesc exact numele.
— Serios?
Ruth nu auzise niciodată de un naufragiu al cărui nume senatorul să nu-l cunoască.
— Nu contează numele. În cele din urmă, marinarii naufragiaţi au ajuns pe-o insulă
din Islanda. Toţi aveau degerături. Eschimoşii au încercat să le vindece membrele degerate. Şi ce-au făcut, Ruthie? Au frecat puternic cu ulei picioarele oamenilor.
Puternic! Oamenii ţipau, implorându-i pe eschimoşi să se oprească. Dar ei au continuat să frece puternic cu ulei picioarele oamenilor. Nu-mi vine în minte numele naufragiului. Dar ar trebui să-ţi aminteşti asta când mai pui piciorul pe-o barcă.
