ţinea cu grijă în gură. Nici o urmă de dinţi pe ea.
Ruth aruncă o privire peste umăr spre Webster şi senator. S-ar fi zis că Webster se oprise din plâns. Coborî atunci către ţărm, unde băiatul stătea uitându-se încruntat în gol. Senatorul curăţa colţul de elefant într-o baltă cu apă călduţă. Ruth Thomas se apropie de Webster, iar el se îndreptă de spate şi-i întinse colţul. Ea îl şterse de cămaşă.
Era uşor ca un os şi galben ca un dinte bătrân, şi golul dinăuntru era plin cu nămol. Era călduţ. Nici măcar nu-l văzuse pe Webster când îl găsise. Stătuse atâtea ore pe plajă
privindu-l cum caută prin nămol, şi ratase tocmai momentul în care-l găsise.
— Nici tu nu l-ai văzut când l-a găsit, îi spuse ea senatorului.
El clătină din cap. Ruth cântări colţul în mâini.
— Incredibil, spuse ea.
— Nu-mi închipuiam c-o să-l găsească, Ruth, spuse senatorul, şoptind disperat.
Acum ce dracu’ o să fac cu el? Uită-te la el, Ruth.
Ruth se uită. Webster tremura ca un motor vechi la ralanti.
— E supărat? întrebă ea.
— Bineînţeles că-i supărat! Proiectul l-a făcut să meargă înainte un an întreg. Nu ştiu, şopti senatorul panicat, ce să fac acum cu băia-tul ăsta.
Webster Pommeroy se ridică şi se apropie de Ruth şi senator. Senatorul îşi îndreptă
spatele şi zâmbi larg.
— L-ai curăţat? întrebă Webster. Arată mai b-b-bine?
Senatorul se răsuci, îl strânse în braţe pe micuţul Webster Pommeroy şi spuse:
— O, e splendid! E superb! Sunt aşa de mândru de tine, fiule! Sunt aşa de mândru de tine!
Webster suspină şi începu din nou să plângă. Ruth închise instinctiv ochii.
— Ştii ce cred eu, Webster? îl auzi Ruth spunând pe senator. Cred că-i o descoperire magnifică. Chiar cred asta. Şi cred c-ar trebui să i-l ducem domnului Ellis.
Ruth deschise alarmată ochii.
— Şi ştii ce-o să facă domnul Ellis când o să ne vadă venind cu colţul ăsta de elefant? întrebă senatorul ţinându-şi mâna imensă pe umărul lui Webster. Ştii, Webster?
Webster nu ştia şi ridică jalnic din umeri.
Atunci senatorul spuse:
— Domnul Ellis o să zâmbească. Nu-i aşa, Ruthie? N-o să fie aşa? Nu crezi că
domnului Ellis o să-i placă?
Ruth nu răspunse.
— Nu crezi asta, Ruthie? Nu crezi?
3
Homarii, prin forţa instinctului,
Se mişcă repede şi fără gând.
De fiecare dată purtarea le e aspră,
Cu demnitatea intactă scăpând.
Doctorul şi poetul
J.H. Stevenson
1718–1785
Domnul Lanford Ellis locuia în casa Ellis, construită în 1883. Casa era cea mai frumoasă construcţie de pe insula Fort Niles, şi mai reuşită chiar decât orice clădire de pe Courne Haven. Era făcută din granit negru, după modelul unei bănci sau al unei gări, numai că la proporţii ceva mai mici. Avea coloane, bolţi, ferestre adâncite şi un hol cu pardoseală sclipitoare de mărimea unei băi romane vaste şi cu ecou. Casa Ellis, construită în cel mai înalt punct al insulei Fort Niles, era cât se poate de departe de port şi se afla la capătul străzii Ellis. Mai bine spus, casa Ellis închidea brusc strada Ellis, ca un poliţist mare cu fluier şi cu braţul întins autoritar.
Strada Ellis data din 1880. Era un vechi drum industrial care lega cele trei cariere de piatră ale companiei Ellis Granite de pe insula Fort Niles. La un moment dat, strada Ellis fusese o cale de acces cât se poate de aglomerată, dar în ziua în care Webster Pommeroy, senatorul Simon Addams şi Ruth Thomas îşi croiau drum spre casa Ellis, în acea dimineaţă de iunie a anului 1976, nu mai era de mult folosită.
De-a lungul străzii Ellis se întindea calea ferată Ellis, abandonată şi ea, o cale ferată
de două mile care fusese construită în 1882 pentru căratul tonelor de blocuri de granit de la mine până la şalupele care aşteptau în port. Ani întregi şalupele acelea grele căraseră granit până la New York, Philadelphia şi Washington. Porneau încet către oraşele care mereu aveau nevoie de piatra de pavaj de pe insula Courne Haven şi de granitul pentru monumente de pe insula Fort Niles. Zeci de ani şalupele transportaseră
granitul de pe cele două insule, întorcându-se, câteva săptămâni mai târziu, încărcate cu cărbune folosit drept combustibil pentru a excava şi mai mult granit, pentru a săpa şi mai adânc în pântecele insulelor.
