— N-am de gând să navighez în Islanda.
— Unii dintre oamenii aceia de pe insula din Islanda au leşinat din cauza durerii provocate de frecatul puternic şi au murit pe loc.
— Nu spun că naufragiile sunt bune, senatorule.
— În cele din urmă, toţi oamenii aceia au avut nevoie de amputări.
— Senatorule?
— Până la genunchi, Ruthie.
— Senatorule? spuse Ruth din nou.
— Au murit din cauza durerii provocate de frecat.
— Senatorule, te rog.
— Supravieţuitorii au fost nevoiţi să rămână la Cercul Polar până în vara următoare, şi singura mâncare pe care-o aveau, Ruth, era osânză.
— Te rog, spuse ea.
Te rog. Te rog.
Pentru că Webster stătea în faţa lor. Era acoperit de nămol până la brâu. Părul îi era ud din cauza transpiraţiei şi pe faţă avea urme de nămol. Iar în mâna lui murdară şi întinsă ţinea un colţ de elefant.
— O, senatorule, spuse Ruth. Doamne.
Webster aşeză colţul pe nisip, la picioarele senatorului, ca şi cum ar fi aşezat un dar în faţa unui regent. Ei bine, senatorul nu avea cuvinte pentru darul acela. Cei trei oameni de pe plajă – bătrânul, tânăra femeie şi tânărul cel micuţ şi plin de nămol –
priveau colţul de elefant. Nimeni nu făcu nici un gest, până când Cookie se ridică
adulmecând suspicioasă şi-o porni târâş către acel obiect.
— Nu, Cookie, spuse senatorul Addams, şi câinele luă poziţia Sfinxului, cu nasul îndreptat către colţ, ca şi cum ar fi încercat să-l miroasă.
În cele din urmă, cerându-şi parcă scuze şi ezitând, Webster spuse:
— Cred că era un elefant mic.
Într-adevăr, colţul era mic. Foarte mic, pentru un elefant care crescuse până la dimensiuni impresionante în timpul celor 138 de ani de când dura mitul. Colţul era puţin mai lung decât braţul lui Webster. Era un colţ subţire, cu un arc abia vizibil. La
un capăt era bont, ca degetul mare de la mână. Celălalt capăt era zimţat din cauza rupturii de pe schelet. Fildeşul avea crăpături adânci şi negre.
— Cred că era un elefant mic, repetă Webster, pentru că senatorul încă nu răspunsese.
De data asta, Webster părea de-a dreptul disperat.
— Cred că ne închipuiam c-o să fie mai mare, nu-i aşa?
Senatorul se ridică atât de încet şi de ţeapăn, de parcă ar fi stat 138 de ani pe plajă, aşteptând colţul de elefant. Îl mai privi o vreme, apoi îşi puse braţele pe umerii lui Webster.
— Bună treabă, fiule, spuse el.
Webster se lăsă în genunchi şi senatorul se aplecă lângă el şi-şi puse mâna pe umărul slab al băiatului.
— Eşti dezamăgit, Webster? întrebă el. Ai crezut c-o să fiu dezamăgit? E-un colţ
minunat.
Băiatul ridică din umeri, părând uimit. Se porni briza, şi Webster începu să tremure încetişor.
— Cred că era doar un elefant micuţ, repetă el.
Ruth spuse:
— Webster, colţul de elefant e magnific. Ai făcut o treabă bună. Ai făcut o treabă
foarte bună.
Webster suspină adânc de două ori.
— Ei, haide, băiete, spuse senatorul cu vocea înecată de emoţie.
Webster plângea. Ruth îşi întoarse capul. Dar tot îl mai auzea scoţând sunetele acelea triste, aşa că se ridică, se îndepărtă de stânci şi o porni spre molizii aliniaţi pe ţărm. Îi lăsă o vreme pe senator şi pe Webster aşezaţi pe plajă, în vreme ce ea se plimbă
printre copaci, culegând beţe şi rupându-le. Ţânţarii roiau în jur, dar nu-i păsa. Nu suporta să-i vadă pe oameni plângând. Din când în când privea spre plajă, dar Webster încă suspina şi senatorul încă încerca să-l consoleze, şi ea nu voia să aibă nimic de-a face cu toate astea.
Ruth se aşeză pe un buştean acoperit cu muşchi, cu spatele către plajă. Ridică o piatră netedă din faţa ei, şi o salamandră o zbughi de sub ea, făcând-o să tresară. Poate c-ar fi trebuit să devină vegetariană, se gândi ea într-o doară. Citise de curând o carte dată de senator despre creşterea câinilor de vânătoare, şi-i plăcuse. Cartea era scrisă în 1870 în cea mai frumoasă limbă. O impresionase aproape până la lacrimi descrierea celui mai bun labrador Chesapeake pe care autorul îl văzuse vreodată, unul care recuperase o pasăre de mare doborâtă sărind peste bucăţi plutitoare de gheaţă şi înotând în larg mai departe de cât putea ochiul să cuprindă. Câinele, pe nume Bugle, se întorsese la ţărm, aproape mort de îngheţat, dar aducând cu el pasărea pe care-o
