Cal Cooley era din Missouri, un loc al cărui nume insista să-l pronunţe Missourah.
Avea un puternic accent sudist pe care, socotea Ruth Thomas – cu toate că nu fusese niciodată în Sud –, avea tendinţa să-l exagereze. Credea că în general Cal Cooley e un prefăcut. Multe lucruri nu-i plăceau la Cal Cooley, în special accentul lui fals şi obiceiul de a se referi la el însuşi ca fiind Bătrânul Cal Cooley. Ca de exemplu „Bătrânul Cal Cooley abia aşteaptă primăvara“, sau „Bătrânului Cal Cooley pare că i-ar prinde bine încă un pahar“.
Ruth nu putea suferi comportamentul lui artificial.
— Ia te uită! Domnişoara Ruth Thomas!
Cal Cooley vorbea tărăgănat.
— Întotdeauna o plăcere. Şi uite cine e cu ea: un sălbatic.
Webster Pommeroy, confuz şi tăcut sub privirea lui Cal Cooley, stătea cu colţul de elefant în mână. Ţopăia de pe un picior pe altul, repede şi nervos, ca şi cum s-ar fi pregătit pentru o cursă.
— Ştiu ce-i asta, spuse senatorul Simon Addams, apropiindu-se de imensa şi minunata construcţie de sticlă pe care Cal Cooley o curăţa. Ştiu exact ce-i asta.
— Poti să ghiceşti, prietene? întrebă Cal Cooley, făcându-i cu ochiul lui Ruth Thomas, de parcă ei doi ar fi împărţit un minunat secret.
Ea îşi mută privirea în altă parte. Simţi cum i se înfierbântă faţa. Se întreba cum să-şi aranjeze viaţa astfel încât să poată locui pentru totdeauna pe Fort Niles fără să-l mai vadă vreodată pe Cal Cooley.
— E lentila Fresnel de la farul din Goat’s Rock, nu-i aşa? întrebă senatorul.
— Da, ai dreptate. Exact asta e. Ai fost vreodată acolo? Trebuie să fi vizitat Goat’s Rock, nu?
— Ei bine, nu, recunoscu senatorul, roşind. N-aş putea merge niciodată într-un loc ca Goat’s Rock. Ştii, eu mă ţin departe de bărci.
„Cal Cooley ştia foarte bine chestia asta“, îşi spuse Ruth.
— Serios? întrebă inocent Cal Cooley.
— Vezi tu, mi-e frică de apă.
— Ce suferinţă teribilă, murmură Cal Cooley.
Ruth se întreba dacă, vreodată în viaţa lui, Cal Cooley fusese bătut serios de cineva.
I-ar fi plăcut să vadă asta.
— Doamne, se minună senatorul. Doamne. Cum de-ai pus mâna pe farul de la Goat’s Rock? E un far remarcabil. E unul dintre cele mai vechi faruri din ţară.
— Ei bine, prietene, noi l-am cumpărat. Domnul Ellis şi l-a dorit mereu. Aşa că l-am cumpărat.
— Dar cum ai adus asta aici?
— Mai întâi cu o barcă şi după aceea cu un camion.
— Şi cum ai adus-o fără să ştie nimeni?
— Nu ştie nimeni?
— E superbă.
— O restaurez pentru domnul Ellis. Lustruiesc fiecare centimetru şi fiecare piuliţă.
Lustruiesc deja de vreo nouăzeci de ore. Cred c-o să dureze luni de zile până când termin. Dar nu-i aşa că după aia o să strălucească frumos?
— Nu ştiam că farul de la Goat’s Rock e de vânzare. Nu ştiam că poţi cumpăra un asemenea lucru.
— Paza de Coastă a înlocuit acest minunat obiect cu un dispozitiv modern. Noul far nici măcar nu are nevoie de un îngrijitor. Nu-i remarcabil? Totul e automat. Foarte ieftin de întreţinut. Noul far e complet electric şi foarte urât.
— Ce obiect! spuse senatorul. Ai dreptate. E perfect pentru un muzeu!
— Aşa e, prietene.
Senatorul Simon Addams studie lentila Fresnel. Era un lucru minunat, tot numai alamă şi sticlă, cu plăci oblice de sticlă, groase cât scândura, şi aşezate una peste alta în straturi. Mica porţiune pe care Cal Cooley deja o dezasamblase, o lustruise şi-o asamblase la loc părea o licărire de aur şi cristal. Când senatorul Simon Addams trecu pe după lentilă ca să privească întreaga construcţie, forma ei se reflectă distorsionată şi ondulată, ca şi cum s-ar fi zărit printr-o bucată de gheaţă.
— N-am mai văzut niciodată un far, spuse el.
Vocea lui era înecată de emoţie.
— Nu în realitate. Niciodată n-am avut ocazia.
— Nu e un far, îl corectă maliţios Cal Cooley. E doar lentila unui far, domnule.
Ruth îşi dădu ochii peste cap.
— N-am văzut niciodată unul. O, Doamne, ce răsfăţ e asta pentru mine, ce răsfăţ.
Bineînţeles, am văzut fotografii. Am văzut fotografii chiar cu farul ăsta.
