— Nu-i proprietatea mea, domnişoară. E proprietatea domnului Ellis.
— Serios? Tot timpul uit asta, Cal. Uit că nu-i proprietatea ta. Nu uiţi şi tu câteodată?
Cal nu răspunse. În schimb o întrebă pe Ruth:
— Cum îl cheamă pe băieţel? Băieţelul cu colţul de elefant.
— Webster Pommeroy.
Cal Cooley ştia deja asta.
Cal privea pierdut în larg şi începu să recite monoton:
— Pommeroy cel de pe barcă era al naibii băietan. Îşi băgă un ciob în fund şi-l tăie-mprejur pe căpitan.
— Drăguţ, spuse Ruth.
— Pare un puşti de treabă.
— Cal, are douăzeci şi trei de ani.
— Şi cred că e îndrăgostit de tine. Aşa-i?
— Doamne, Cal. Vorbele tale sunt într-adevăr relevante.
— Ascultă ce spui, Ruth! Eşti atât de educată acum! E-aşa o plăcere să te-aud folosind cuvinte atât de mari! Simt o mare satisfacţie, Ruth. Ne bucurăm cu toţii să
vedem că educaţia ta costisitoare a dat roade.
— Ştiu că-ncerci să mă enervezi, Cal, dar nu sunt sigură ce câştigi tu din asta.
— Nu-i adevărat, Ruth. Nu-ncerc să te enervez. Sunt cel mai înfocat susţinător al tău.
Ruth râse ascuţit.
— Ştii ceva, Cal? Colţul acela de elefant e-ntr-adevăr o descoperire importantă.
— Da. Chiar ai spus asta.
— Nici n-ai fost atent la poveste, o poveste interesantă despre un naufragiu neobişnuit. Nu l-ai întrebat pe Webster cum l-a găsit. E-o poveste incredibilă, şi tu nu i-ai dat nici o importanţă. Ar fi fost enervant dacă n-ar fi fost atât de al dracului de tipic pentru tine.
— Nu-i adevărat. Am fost atent la tot.
— Ai fost într-adevăr atent la anumite lucruri.
— Bătrânul Cal Cooley nu poate să nu fie atent.
— Atunci ar fi trebuit să acorzi mai multă atenţie colţului de elefant.
— Mă interesează colţul acela, Ruth. De fapt, l-am păstrat pentru ca domnul Ellis să-l poată vedea mai târziu. Cred că într-adevăr va fi foarte interesat.
— Cum adică l-ai păstrat?
— Îl păstrez.
— Adică l-ai luat?
— Ţi-am spus, îl păstrez.
— L-ai luat. I-ai alungat de-aici fără colţul lor. Doamne, Dumnezeule! De ce-ar face cineva aşa ceva?
— Vrei să împarţi o ţigară cu mine, domnişoară?
— Cred că sunteţi cu toţii nişte cretini.
— Dacă vrei să fumezi o ţigară, n-o să spun nimănui.
— Eu nu fumez, Cal, la dracu’!
— Sunt convins că faci multe lucruri rele despre care nu spui nimănui.
— Ai luat colţul acela din mâinile lui Webster şi l-ai alungat de-aici? Ei bine, ăsta e un lucru cu adevărat oribil. Şi tipic.
— Chiar arăţi minunat astăzi, Ruth. Am vrut să-ţi spun asta imediat, dar nu s-a ivit ocazia.
Ruth se ridică.
— OK, spuse ea, mă duc acasă.
