Câţiva arătau cu degetul. Alţii fumau, la fel ca cei de pe bărci. După vreun sfert de oră, era clar că nu ştiau cum să reacţioneze la blocadă. Nici unul nu se îndreptă spre propria barcă. Toţi se agitau şi vorbeau între ei. Oamenii de pe Fort Niles puteau auzi din bărcile lor frânturi întrerupte de zgomotul mării din ce vorbeau cei de pe Courne Haven. Câteodată ajungea clar până la ei un tuşit sau un râset. Râsetele îl omorau pe Angus Addams.
— Laşii dracului, spuse el, dar numai câţiva din blocadă îl putură auzi, fiindcă
vorbea printre dinţi.
— Ce zici? îl întrebă văru-său Barney, din barca alăturată.
— Ce-i aşa de comic? întrebă Angus. Le-arăt eu comic.
— Nu cred că râd pe seama noastră, spuse Barney. Cred că râd aşa, pur şi simplu.
— Le-arăt eu râs.
Angus Addams se duse la cârmă şi porni motorul, conducându-şi barca drept înainte, chiar spre portul Courne Haven. Gonea printre bărci, lăsând în urma lui o dâră
ameninţătoare, şi încetini apoi în apropierea docului. Era la reflux, şi barca lui se afla mult mai jos decât adunătura de pescari din Courne Haven. Aceştia se adunară la marginea docului să se uite în jos la Angus Addams. Nici unul dintre pescarii de pe Fort Niles nu-l urmă; aşteptau cu toţii la intrarea în port. Nimeni nu ştia ce să facă.
— VĂ PLACE SĂ VĂ JUCAŢI CU PĂPUşI? zbieră Angus Addams.
Prietenii lui îl puteau auzi clar peste apă. El ridică şi agită în aer păpuşa ucisă. Unul dintre oamenii de pe Courne Haven spuse ceva şi ceilalţi începură să râdă.
— VINO AICI JOS! ţipă Angus. VINO AICI şI SPUNE CE AI DE SPUS!
— Ce-a zis? îl întrebă Barney Addams pe Don Pommeroy. Ai auzit ce-a zis tipul ăla?
Don Pommeroy ridică din umeri.
Tocmai atunci, un bărbat vânjos se îndreptă spre doc şi toţi ceilalţi se feriră să-i facă
loc. Era înalt şi mare şi n-avea o pălărie care să-i acopere părul blond şi strălucitor.
Ducea pe umăr un colac de funie, iar în mână o cutie de tablă pentru mâncare. Râsetele de pe doc se opriră. Angus Addams nu scoase nici un sunet; nici un sunet pe care prietenii săi să-l audă.
Fără să se uite la Angus, bărbatul blond coborî de pe doc ţinând cutia cu mâncare sub braţ şi urcă într-o barcă cu vâsle. Dezlegă barca şi începu să vâslească. Vâslea foarte frumos: când trăgea de lopeţi, avea o mişcare amplă, cu o revenire foarte rapidă.
Ajunse în foarte scurt timp la barca lui şi urcă la bord. Oamenii de la intrarea în port îşi dădură seama că era Ned Wishnell, un pescar de primă clasă, patriarhul dinastiei Wishnell. Îi priveau cu invidie barca. Avea opt metri lungime, era imaculată, albă, cu o dungă albastră în jur. Ned Wishnell îşi porni barca şi se îndreptă spre ieşirea din port.
— Unde dracu’ se duce? întrebă Barney Addams.
Don Pommeroy ridică din nou din umeri.
Ned Wishnell se îndreptă direct spre ei, direct spre blocadă, ca şi cum n-ar fi fost acolo. Pescarii de pe Fort Niles se priviră îngrijoraţi unii pe alţii, întrebându-se dacă
n-ar trebui să-l oprească. N-ar fi fost corect să-l lase să treacă, dar Angus Addams nu era acolo, să le dea instrucţiuni. Se holbau paralizaţi la Ned Wishnell, care a trecut printre Don Pommeroy şi Duke Cobb fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta.
Bărcile din Fort Niles s-au legănat în urma valului făcut de barca lui. Don a trebuit să
se ţină de ramă ca să nu cadă peste bord. Oamenii priveau cum Ned Wishnell se făcea din ce în ce mai mic pe măsură ce se îndepărta.
— Unde dracu’ se duce? întrebă Barney, încă aşteptând un răspuns.
— Cred că se duce la pescuit, răspunse Don Pommeroy.
— Drăcia dracului, spuse Barney, uitându-se pieziş spre ocean. Dar nu ne-a văzut?
— Evident că ne-a văzut.
— De ce n-a spus nimic?
— Ce dracu’ crezi c-ar fi putut să ne spună?
— Nu ştiu. Ceva de genul: „Salut, băieţi! Ce faceţi?“
— Taci, Barney.
— Nu-nţeleg de ce-ar trebui să tac, spuse Barney, dar tăcu.
Îndrăzneala lui Ned Wishnell şterse orice urmă de ameninţare pe care-ar fi prezentat-o oamenii de pe Fort Niles, aşa că pescarii de pe Courne Haven coborâră
rând pe rând de pe doc, urcară în bărcile lor şi începură o nouă zi de pescuit. Trecură
ca vecinul lor Ned direct prin blocada celor de pe Fort Niles, fără să se uite în stânga sau în dreapta. Angus Addams mai ţipă la ei o vreme, ceea ce-i făcu pe cei de pe Fort Niles să se simtă ruşinaţi, aşa că, unul câte unul, îşi întoarseră bărcile şi plecară spre casă. Angus a fost ultimul care a plecat. L-au lăsat acolo, după cum povestea Barney mai târziu, înjurând, crucind, dumnezeind şi blestemând. Angus era înnebunit de furie că prietenii lui îl părăsiseră, furios pentru că ceea ce-ar fi putut fi o blocadă reuşită se dovedise o adunare comică şi fără de folos.
Acesta ar fi putut fi sfârşitul celui de-al patrulea război al homarilor dintre Fort Niles şi Courne Haven. De fapt, dacă incidentele din acea dimineaţă ar fi pus capăt
disputei, nici n-ar fi existat vreun război al homarilor; ar fi fost doar o confruntare din lunga serie de dispute şi confruntări. Pe măsură ce trecea vara, tăierea frânghiilor şi intrarea pe teritoriile altora continuară, dar mult mai rar. În cea mai mare parte a timpului, Angus Addams se ocupa cu tăiatul, dar oamenii de pe ambele insule erau obişnuiţi cu asta. Angus Addams se ţinea de ce era al lui ca un bull-terier. Pentru toţi ceilalţi, au fost stabilite noi hotare. Câteva teritorii au fost mutate; unii pescari noi au câştigat o seamă din vechile teritorii; alţii mai bătrâni au început să muncească mai puţin; iar pescarii întorşi din război s-au reapucat de treabă. Totul reveni la o stare de pace normală, tensionată.
Vreme de câteva săptămâni.
